Ultimii cinci ani au pus o presiune uriașă pe liderii IT. Între adaptarea la munca de la distanță, integrarea accelerată a noilor tehnologii și menținerea operaționalității organizațiilor în vremuri incerte, rolul lor a trecut printr-o transformare profundă. Studiul Barometrul Canon privind transformarea IT (Canon IT Barometer) realizat de Canon scoate la iveală acest parcurs complex, în care factorii de decizie IT au fost nevoiți să inoveze continuu într-un peisaj profesional în schimbare rapidă.

Deși drumul nu a fost ușor, rezultatele încep să se vadă. Astfel, dacă în 2019, numit „Anul liniștit”, 72% dintre liderii IT se declarau mulțumiți, 2021 a adus o ruptură – „Anul crizei” a însemnat mai mult stres, mai multă responsabilitate și o presiune imensă de adaptare – doar 54% dintre respondenți simțindu-se mulțumiți, pe fondul trecerii rapide la munca de la distanță și a presiunii de a menține continuitatea activității. În 2023, însă, datele arată o revenire, 79% dintre factorii de decizie IT spunând că sunt mulțumiți de rolul lor, văzând în provocările actuale oportunități de dezvoltare, potrivit studiului Canon.

De asemenea, transformările recente au oferit liderilor IT un set valoros de lecții. Organizațiile care vor reuși să navigheze cu succes următorii ani sunt cele care știu să valorifice această experiență. Astfel, fie că este vorba despre integrarea tehnologiilor emergente, despre supravegherea eficientă a operațiunilor hibride sau despre construirea unor infrastructuri flexibile și scalabile, direcția este clară: agilitate și inovație.

În acest context, adoptarea constantă a noilor instrumente nu mai este opțională. În perioada imediat post-pandemie, accentul a fost pus pe elemente esențiale – securitate, migrare în cloud, conformitate.

Însă, viitorul aparține tehnologiilor care aduc valoare adăugată: inteligența artificială (AI), automatizarea și sustenabilitatea devin priorități-cheie. Automatizarea, în special, este văzută ca o soluție de eliberare strategică – 98% dintre ITDM sunt de acord că le-ar îmbunătăți semnificativ activitatea, conform Barometrul Canon privind transformarea IT.

Pe de altă parte, procesul de achiziție IT s-a transformat dintr-o activitate reactivă într-un pilon strategic. Dacă în trecut criteriile precum prețul sau istoricul colaborării cu furnizorii cântăreau mult, în prezent accentul este pus pe compatibilitate, fiabilitate și eficiență energetică. Potrivit, studiului realiza de Canon, peste 50% dintre liderii IT consideră procesul de achiziție „interesant”, însă recunosc dificultățile: integrarea cu infrastructura existentă și siguranța tehnologiilor sunt provocări constante.

Pentru perioada 2024–2027, tendința este consolidarea infrastructurilor existente și investiții în tehnologii care oferă un avantaj competitiv, arată rezultatele Barometrul Canon privind transformarea IT. Practic, integrarea coerentă a acestor tehnologii devine o condiție esențială pentru funcționarea fără piedici a organizațiilor hibride.

Soluții propuse: cum câștigăm timp pentru inovație?

Studiul Canon nu se limitează doar la analiză ci oferă și soluții clare pentru liderii IT care vor să își concentreze energia acolo unde contează cel mai mult: inovația. Iar pentru ca liderii IT să câștige timp pentru inovație trebuie să urmeze trei direcții.

Primul factor este alegerea unor echipamente fiabile. Problemele tehnice frecvente consumă resurse esențiale. 38% dintre decidenții IT pierd timp prețios cu depanarea defecțiunilor. Investițiile în echipamente stabile înseamnă mai puține întreruperi și mai mult timp pentru strategie, conform studiului Canon.

Al doilea pas este externalizarea service-ului: mentenanța internă poate părea eficientă financiar, dar deturnează echipele de la priorități. Astfel, soluțiile oferite de furnizori specializați reduc povara administrativă și permit focalizarea pe planificare și dezvoltare.

Un alt element important este integrarea noilor tehnologii. Infrastructurile IT hibride devin din ce în ce mai fragmentate. 47% dintre liderii IT caută soluții care să se conecteze ușor cu platformele existente. Un ecosistem integrat simplifică procesele și permite o orientare mai clară spre viitor.

Transformările prin care a trecut industria IT în ultimii ani au conturat un nou profil al liderului tehnologic: un profesionist care nu doar răspunde crizelor, ci le anticipează, care nu doar implementează tehnologii, ci contribuie la strategia organizațională de ansamblu. Practic, flexibilitatea și deschiderea constantă către adoptarea de noi instrumente și tehnologii nu mai sunt simple avantaje ci au devenit abilități esențiale pentru supraviețuire și relevanță.

Această adaptabilitate se reflectă și în modul în care liderii IT privesc investițiile. Dacă perioada imediat post-pandemie a fost marcată de o cursă pentru soluții de securitate, conformitate și migrare în cloud, următorii ani – între 2024 și 2027 – vor aduce o schimbare clară de perspectivă. Potrivit studiului Canon, factorii de decizie IT își vor concentra atenția asupra tehnologiilor care generează valoare adăugată: inteligența artificială (AI), automatizarea proceselor și soluțiile eficiente energetic nu mai sunt „inovații opționale”, ci piloni ai unei infrastructuri IT moderne și durabile.

Mai mult, rolul liderului IT se redefinește: de la un rol reactiv, operațional, la unul strategic, centrat pe creștere și transformare. Acest nou model de leadership presupune nu doar alegerea tehnologiilor potrivite, ci și construirea unui ecosistem integrat, stabil și orientat spre viitor. Cei care vor reuși să echilibreze cu succes inovația cu sustenabilitatea, complexitatea cu claritatea, și tehnologia cu oamenii, vor conduce nu doar departamente IT eficiente, ci și organizații pregătite pentru orice provocare.

Studiul recent realizat de Canon Europe, intitulat „Barometrul Canon privind transformarea IT”, oferă o imagine detaliată a evoluției rolului factorilor de decizie IT (ITDM) între 2019 și 2023 și anticipează tendințele pentru următorii ani. Cercetarea, realizată de Walnut Unlimited în perioada noiembrie-decembrie 2023 pe un eșantion de 1.709 factori de decizie din IT, din șapte țări europene, inclusiv Regatul Unit, Franța, Germania și Spania, dezvăluie o poveste de reziliență, adaptare și optimism.