După “Vagabondul milionar” de Vikas Swarup, iată alt roman ales
de ochiul atent al Adelinei Patrichi, editor și autor pasionat,
pentru a deschide ferestrele ficțiunii spre India, cea de la
mijlocul secolului trecut, înfățișând lumea rajahilor de odinioară
trăind în palate fabuloase, pline de comori, sub fastul și
strălucirea cărora colcăie secrete rușinoase, pasiuni tulburi,
tragedii și păcate apăsătoare: “Moarte la Curtea Rajahului” de
Shivani Singh, scriitoare ieșită din comun prin curajul de a oferi
detalii despre lumea căreia îi aparține.
Shivani Singh provine dintr-o familie regală indiană, fiica
prințesei din principatul Mandhupur, își caută rostul și vocația –
doctorat în filosofie abandonat ca să facă film, iar apoi se dedică
scrisului. Primul ei roman o plasează în “Top 10” pe lista de
bestselleruri naționale alese de “India Today”, cu șanse de a
deveni longseller, are probabil încărcătură autobiografică și
îndrăznește să dezvăluie viața de la curtea unui rajah, din
interior, prin ochii unei fete, Lila, aflate la o vârstă ingrată,
între copilărie și adolescență.
Lila o însoțește la Sirikot pe mama ei, în vizita pe care o face
familiei, își revede acum unchii de vârste variate și are parte la
curtea bunicului ei, Nana Sahib, de întâmplări neobișnuite: află de
moartea crudă a unui patindar, ia parte la ceremoniile și riturile
ce au în centrul lor diferiți membri ai familiei (rajahul luând
micul dejun cu nepoții, pedepsirea unei concubine nerușinate,
împărțirea bijuteriilor), asistă la agonia cumplită a rajahului
otrăvire urmată de incinerare și încoronarea moștenitorului,
simultan se petrece despărțirea de tot și toate a bunicii, Nani
Sahib, prin sati (văduva își urmează soțul pe rugul funerar).
Mica prințesă are ambiția să investigheze moartea rajahului pe alte
piste decât ale mamei care îl suspecta pe fratele mai mare,
moștenitorul de drept. Așa că spionează, cere lămuriri, lansează
ipoteze. Lila găsește o parteneră în joaca de-a detectivul,
împreună cu ea se aventurează până în satul de paria, după ce
scotocește secretele trecutului. Găsește mai multe “schelete” în
dulapul familiei, atât de urâte și de primejdioase încât începe
să-și dorească să nu le fi știut niciodată.
Ancheta începută de Lila când avea 13 ani se dovedește un puzzle
ale cărui piese încep să se așeze după ani și ani, până ce ultima
îi oferă cheia enigmei când se aștepta cel mai puțin, după moartea
mamei ei, în timpul unei călătorii cu trenul. Ca în orice bun
mystery, identitatea criminalului se dezvăluie doar în final,
provocând o surpriză imensă. Și cu observația că Lila înțelege că
avea chiar de atunci toate semnele și indiciile pentru a-l
descoperi pe vinovat.
Exotismul micului regat Sirikot, ierarhia complicată (rajah și
moștenitori, soție și concubine, copii din flori, slujitoare),
sistemul castelor, păienjenișul invizibil de interese și manevre
din familia ce domnește de 400 de ani capătă culoare și relief prin
ochii Lilei, care-și amintește întâmplările verii ce i-a schimbat
lumea și înțelesurile ei, ca și viziunea asupra celor din jur.
Moartea rajahului înseamnă începutul sfârșitului…
Comparat cu o carte-cult a literaturii americane, “…Să ucizi o
pasăre cântătoare” de Harper Lee, romanul scriitoarei indiene
cucerește prin aceeași privire inocentă, dar mai ales prin lirismul
evocării, prin senzualitatea ce se insinuează pretutindeni, prin
judecățile crude și tăioase despre atotputernicii și nesăbuiții
rajahi de altădată.
…Nu au mai rămas decât ruine din splendidele palate, din marile
familii princiare sau regale puțini s-au adaptat schimbării.
Istoria le-a sortit stingerii, mai supraviețuiesc în tărâmul
ficțiunii. Prințesa a găsit calea să își salveze familia princiară
și regatul de uitare, dăruindu-l cititorilor: romanul ei este
cântecul de lebăda al unei lumi unice prin farmecul ei
veninos.
Shivani Singh, “Moarte la Curtea Rajahului”. Traducere din limba
engleză și note de Elena Mareși și Florina Dobre Brat. Editura Taj,
2010, 304 pagini
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a
filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză
despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă,
oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul
bănățean”, Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete
Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.