Cantonul Geneva a anuntat ca va declansa o actiune in instanta in Elvetia impotriva companiei de audit Enrst & Young, solicitand despagubiri de 3 miliarde de franci elvetieni sub forma de daune si dobanzi generate in anul 2000 in urma aplicarii unui program de bail-out a Banque Cantonale de Geneve.
Acuzatiile au fost aduse dupa ce agentia de supraveghere a activitatii sectorului bancar elvetian a declarat ca va deschide o ancheta cu privire la presupusa implicare a E&Y in falsificarea de conturi apartinand unei alte banci din acceasi regiune.
Guvernul Genevei a acuzat E&Y de a nu-si fi respectat obligatiile legate in calitate de auditor al Banque Cantonale de Geneve in perioada cuprinsa intre anii 1994 si 2000. In aceasta perioada banca a fost pe punctul de a intra in faliment, pe fondul acumularii unui volum mare de credite neperformante. Guvernul a aratat ca in urma unei anchete efectuate pe o perioada de un an de catre compania PricewaterhouseCoopers s-a descoperit ca E&Y elaborase o metoda de evaluare a riscurilor ce incalca normele legale si contabile, subevaluase riscurile legate de creditare, fixase provizioane neadecvate pentru banca si certificase conturile ca redand o imagine corecta a pozitiei financiare a bancii, cand de fapt situatia era diferita.
Se asteapta ca E&Y sa respinga cu hotarare aceste acuzatii. Robert Cramer, presedinte adjunct al consiliului de stat al Genevei a prezis declansarea unei dispute de durata.
Autoritatile legale din Geneva au initiat deja proceduri penale impotriva a cinci persoane implicate in acest scandal, printre care fostul presedinte si fostul director al BCGe, cat si doi fosti angajati ai E&Y.
In cadrul programului de bail-out aplicat in anul 2000, BCGe a transferat 5 miliarde de franci elvetieni din datoriile sale unei entitati separate a carei indatorire era sa lichideze aceasta suma prin mijloace adecvate.
Numai aproximativ jumatate din aceasta suma va fi probabil recuperata. Pentru a acoperi aceasta pierdere, guvernul a platit 2,7 miliarde de franci elvetieni care ii va costa pe contribuabili 250 de milioane de franci elvetieni pe an pana in anul 2012.
Separat, comisia federala bancara a Elvetiei a anuntat ca va ancheta Banque Cantonale Vaudoise (BCV) si Ernst&Young, auditorii sai, dupa ce o ancheta independenta a dezvaluit manipularea conturilor acesteia.