În ultimiii 15 ani, lumea emergentă a cu­noscut dezvoltarea unui nou tip de afa­cere, în care companiile multinaționale sunt controlate de stat, dar se comportă aseme­nea multinaționalelor din sectorul privat.

Capitalismul controlat de stat este o idee nouă, dovadă fiind Compania Indiilor de Est, cu rădăcini încă din anii 1600, însă în prezent a căpătat o amploare dramatică, scrie cunoscuta revistă The Economist. În anii 1990, majo­ri­tatea companiilor de stat nu erau mai mult de­cât sateliți au guvernului pe piețele emer­gente, presupunerea care prima atunci fiind că aceste companii vor fi desfi­in­țate sau privatizate. Cu timpul influența lor a crescut atât în industrie, cât și pe pie­țe. Cele mai mari zece companii petroliere și de gaze naturale sunt deținute de stat. De ase­menea, companiile controlate de stat aduc o contribuție de 80% la capitalizarea de pe piața bursieră din China sau de 62% în cazul Rusiei.

Cum în ultima vreme Occidentul se confruntă cu crize economice și financiare, iar piețele emergente se dezvoltă rapid, China nu mai consideră companiile de stat ca elemente de tranziție către capitalismul liber, ci ca pe un model sustenabil. Liderii chinezi spun că au transformat capitalismul într-un model mai eficient, iar un număr tot mai mare de oficiali ai lumii emergente acceptă această idee. Guvernul brazilian, care a recurs la privatizări masive în anii 1990, forțează acum companiile mai mici să fuzioneze pentru a crea campioni naționali.

Susținătorii capitalismului de stat apreciază că modelul asigură stabilitate și dezvoltare. Valul de privatizări din Rusia din anii 1990 a alarmat multe state emergente și a încurajat opinia că gu­vernele pot lupta cu presiunile aduse de capitalim și globalizare prin companii fanion de stat. China este cel mai mare practicant al acestui model. Companiile chineze de infrastructură câștigă contracte peste tot în lume. Performerii sunt listați pe bursele străine și preiau companii din alte țări. În același timp, statul chinez relaxează controlul economiei, birocrații concen­trân­du-se pe sectoarele industriale la care se pricep.

Deficiențe

O analiză mai atentă a modelului scoa­te în evidență și slăbiciuni. Când guvernele favorizează anumite companii, celelalte au de suferit. În 2009, China Mobile și un alt gigant deținut de stat, China National Petroleum Corporation, au obținut pro­fituri de 33 miliarde dolari, mai mult decât au înregistrat cele mai profitabile 500 de companii chineze private. Giganții au acaparat capitalul și forța de lucru care care ar fi putut fi folosită mai bine de companiile private. De asemenea, studiile arată că afacerile statului utilizează capitalul mai puțin eficient și se dezvoltă mai lent. Companiile de stat au tendința de a copia alte companii, în parte deoarece se pot ascunde sub umbrela guvernului pentru a avea acces la tehnologie, ceea ce le face mai puțin competitive. Afacerile de stat mizea­ză adesea pe contracte mari, dar puține, pe când cele mai mari centre de inovație ale lu­mii se bazează de obicei pe rețele de afaceri mici.

Capitalismul de stat nu garantează nici stabilitatea. Sistemul funcționează bine doar atunci când este gestionat de un stat competent. De asemenea, capitalismul de stat favorizează relațiile interne în dauna inovațiilor din exterior. În Rusia, un grup restrâns, în mare parte format din foști oficiali ai KGB, domină Kremlinul și mediul de afaceri. Modelul produce astfel inegalitate, probleme cronice și în cele din urmă nemulțumire în rândul societății, așa cum a fost cazul Egiptului. Însă slăbiciunile devin evidente după foarte mult timp, iar astfel pot cauza tot felul de probleme, unul dintre domenii fiind comerțul. Riscurile pe care le aduce capitalismul de stat sunt mai mari decât avantajele, notează The Economist.