Capitalul autohton: a fi sau a nu fi?

Profunda criza economica in care se gaseste Romania nu-si poate gasi solutiile decat printr-o reconsiderare a problemei investitiilor straine si acumularii de capital. Este de asemenea necesara o ampla si justa evaluare a realitatilor economiei romanesti, a interconexiunilor existente si potentiale dintre ramurile economice, a mecanismelor si tehnicilor de conducere a afacerilor si, nu in ultimul rand, o cunoastere a locului pe care-l tintim in economia mondiala, atat de conectata in prezent procesului de globalizare. Asistam neputinciosi la experimente din cele mai paradoxale, care in decursul anilor au erodat potentialul semnificativ de capital mostenit de la vechiul regim. Se pot spune multe despre modul in care s-a efectuat sau se efectueaza in prezent privatizarea, despre conceptul si evolutia acesteia in ultimii trei ani, dar importanta mi se pare azi concluzia: diminuarea semnificativa a capacitatii Romaniei de a face fata concurentei statelor din zona, angrenate in procesul de integrare europeana. In cei zece ani scursi de la Revolutie, Romania a reusit “performanta” de a atrage putin mai mult de 4,0 miliarde dolari investitii straine, cifra nesemnificativa raportata la potentialul economic sau la sumele atrase de ceilalti concurenti aflati in procesul de integrare. Totodata, in ultimii ani, din cauza cresterii economice negative si a prabusirii productiei industriale, Romania si-a neutralizat in mare masura capitalul autohton, care tinde sa devina periferic. Analizand comparativ situatia din Romania cu cea a tarilor din regiunea geografica in care ne gasim si care pot reprezenta in mod realist elemente de comparatie, respectiv Grecia si Turcia, cea din urma aflata si ea in procesul de integrare, dar pe un vector diferit, remarcam faptul ca ambele dispun de importante segmente ale economiei controlate de capitalul autohton, cat si de o foarte buna conjugare a acestuia cu capitalul strain. Complementaritatea capitalului autohton cu cel strain trebuie privita ca o necesitate si, in acelasi timp, ca o oportunitate. Necesitate datorita faptului ca stabilitatea politica si economica, crearea unei clase mijlocii puternice, nu poate fi realizata fara contributia capitalului autohton. O data consolidata, aceasta stabilitate permite accesul masiv al investitiilor straine, directe sau de portofoliu. Oportunitate, prin prisma faptului ca adesea, in tarile emergente, capitalul strain nu este pregatit sa-si asume imediat intreaga gama de riscuri, in sectoare aflate intr-un amplu proces de restructurare. Conjugarea investitiilor autohtone si straine asigura un mai bun control al riscurilor si totodata creaza o baza mai larga investitionala, evitand aparitia decalajelor sectoriale. Problema care se pune cu acuitate in Romania este ca, pe de o parte, capitalul autohton este vlaguit intr-o faza embrionara de masuri de politica fiscala si monetara, fara sa fi avut sansa consolidarii, iar, pe de alta parte, actualele rate de crestere economica nu favorizeaza o rata naturala dinamica de acumulare. In aceste conditii, complementaritatea capitalurilor straine si autohtone nu se poate manifesta decat marginal, ca tendinta si volum. Totodata, lipsa capitalurilor straine nu contribuie la relansarea cresterii economice, pozitionand astfel un posibil parteneriat intr-un cerc vicios. O alta trasatura a capitalului autohton in Romania o constituie legatura sa cu sistemul bancar. Din punct de vedere istoric, capitalul autohton privat s-a constituit prin sprijinul nemijlocit acordat sistemului bancar. Acest fapt a fost posibil si necesar din cauza lipsei unei acumulari private inainte de 1989. Structurile politice postrevolutionare au avut clarviziunea de a ridica la rang de politica de stat crearea unei clase de capitalisti autohtoni, care sa interfateze diferit cu componenta straina de capital, fata de structurile proprietatii de stat. Aplicarea in practica a acestui deziderat nu s-a realizat insa conform asteptarilor, caci indata au aparut cazuri celebre de coruptie, structuri economico-financiare bazate pe principii ce nu au nimic de-a face cu o conducere corecta, normala si transparenta a afacerilor. Cauzele unei astfel de evolutii sunt multiple, conjugand factori economici, sociali si nu in ultima instanta politici. Nici componenta umana nu trebuie neglijata, caci in Romania nivelul de cultura economica si financiara a fost si este inca precar. Cu siguranta asistam in prezent la aparitia unei noi generatii de manageri, cu o mult mai bine articulata intelegere a mediului de afaceri si a realitatilor deceniului in care ne aflam. Cu toate acestea, in ultima perioada, prin loviturile primite de sistemul bancar romanesc si din cauza lipsei de consistenta a pietei de capital autohtone, procesul de erodare a capitalului national s-a acccentuat. In privinta sistemului bancar, putem afirma ca disparitia componentei etatizate este o simpla chestiune de timp. O data cu privatizarea accelerata a Bancii Agricole, BCR si CEC, capitalul autohton se va confrunta cu urmatoarele optiuni: fie o crestere organiza, cel putin de durata si anevoioasa in actualul climat economic, fie cu bancile romanesti cu capital privat, banci de dimensiuni mici si medii, nepregatite in a sustine proiecte de investitii de anvergura, fie cu bancile straine. Bancilor straine existente sau celor cu capital majoritar strain, cat si celor ce se vor privatiza, le revine in acest context o mare responsabilitate; aceea de a finanta relansarea economica a Romaniei. O atitudine pasiva a acestora sau una directionata cu precadere catre firmele internationale cu activitate in Romania, va afecta in continuare negativ capitalul autohton si va continua erodarea acestuia. Pe de alta parte este iluzoriu sa credem ca aceste banci vor finanta societati ce inregistreaza pierderi sau cu activitate lipsita de transparenta. Cu alte cuvinte este necesar un efort sustinut si din partea capitalului autohton pentru a face fata corespunzator acestui examen de capacitate, in sensul adoptarii si conducerii afacerilor dupa norme contabile internationale, pregatirii corespunzatoare a personalului si eficientizarii in ansamblu a activitatii. Este neindoielnic faptul ca aceste procese trebuie sa se desfasoare intr-un context de stabilitate si transparenta fiscala si legislativa si de predictibilitate monetara. In acest sens, guvernantilor le revine principala responsabilitate. Riscul migrarii capitalului strain functie de avantajele competitive este o realitate, ce poate reprezenta un important balast in procesul de integrare. Deja s-a observat tendinta in ultima perioada, in special sub influenta lipsei de coerenta fiscala, de dezinvestire din partea unor nume de referinta pe plan international, cum ar fi Amoco, Tenneco, Colgate-Palmolive, Algida, Perrier etc. Concluzionand, se poate afirma ca problema capitalului autohton este una de interes national ce poate aduce stabilitate economica si sociala. Ea nu poate fi adresata corect in acest moment de catre autoritati, decat printr-o recunoastere a importantei si rolului capitalului autohton in complexul economic romanesc si printr-o actiune coerenta, care sa elimine greselile din trecut si prezentele disfunctionalitati. La randul sau, capitalul autohton trebuie sa fie pregatit pentru a face fata examenului complementaritatii si al potentialilor finantatori. In acest sens, pe langa pasii mentionati anterior, consider ca perioada imediat urmatoare este deosebit de propice pentru a realiza fuziuni intre componentele autohtone ale capitalului, fapt ce va permite consolidarea pozitiei pe piata prin mijloace proprii si atingerea unei mase critice care sa genereze atractivitate pentru marii investitori straini. Este de presupus ca mari surprize nu se vor petrece in cursul acestui an, din punct de vedere al investitiilor straine, din cauza perioadei pre si post electorale, dar, cu siguranta, o data clarificate datele ecuatiei, capitalul strain isi poate face simtita o prezenta semnificativa. In acel moment, pentru capitalul autohton se va pune problema: a fi sau a nu fi?