Inginerii de la Timișoara ai Continental sunt parte integrată a proiectului pentru proiectarea sistemelor ce vor permite mașinilor viitorului să se conducă singure.

“Sistemele pentru viitoarele mașini autonome sunt proiectate în Germania, dar cei de la Timișoara sunt parte a proiectului”, a spus Elmar Dagenhart, președintele consiliului de administrație al Continental.

La acest proiect lucrează 1.300 de ingineri ai concernului german, fiecare având un buget de 200.000 de euro, compania alocând un buget de 260 mil. euro proiectului.

În acest proiect Continental s-a aliat și cu Cisco și IBM, fiecare având experiență pe comunicații și putere de cercetare.

Primul automobil de serie lansat cu un astfel de sistem este Mercedes-Benz S-Klasse, care se poate pilota singur până la o viteză de 60 km/h.

Astfel de mașini sunt importante în condițiile în care aproape 80% din accidentele rutiere au la bază eroarea umană. În plus, dacă se elimină șofatul, cel de la volan poate petrece acel timp cu alte activități în mașină. În plus, mașinile autonome vor putea fi conduse și de către persoane în vârstă și care altfel nu ar mai fi avut voie să se urcela volan.