Prețurile practicate de cei mai mulți dintre executive coach-ii care „consiliază” managerii din companiile de pe piața locală variază, în medie, între 180 de euro și 500 de euro pe oră. Cele mai multe pachete de servicii de coaching contractate de companii cuprind zece ore, o ședință având o durată, în general, de 90 – 120 de minute, potrivit Liliei Dicu, executive coach cu o experiență de șase ani în domeniu.
„Vorbim despre un parteneriat între client și coach, un parteneriat cu obiective clare la care se ajunge în principal prin dialog și reflecție a managerilor, a antreprenorilor asupra ceea ce ar putea ei să facă pentru a avea un job mai bun, pentru a promova sau pentru a-și motiva mai bine angajații sau subordonații. Circa 75% dintre clienții mei sunt executivi trimiși la coaching de companie fie pentru că există un blocaj, fie pentru că au nevoie să treacă la următorul nivel. Dar sunt și antreprenori sau manageri care vin din inițiativă proprie pentru a-și da seama cum pot schimba paradigma din companie”, spune Lilia Dicu, care a fost în perioada 1999-2002 HR manager pentru Lukoil și din 2002 până în 2006 country manager al SEWS România. În prezent, ea lucrează cu 12 clienți, cei mai mulți fiind din industria bancară, FMCG, farma și publicitate.
Lilia Dicu precizează că un număr optim de ședințe pentru un client este de 12 ore, fiecare a câte 60 de minute.
Citiți mai multe pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.09.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.