Topul companiilor de asigurari in functie de cifra de afaceri este irelevant daca nu este luata in calcul si profitabilitatea. Dar mai mult decat atat, un instrument bun de analiza este productivitatea – adica raportul dintre cifra de afaceri, in cazul asigurarilor primele brute subscrise – si numarul de salariati. Cu alte cuvinte, cati bani aduce, in medie, un angajat intr-o companie de asigurari?
Cel mai bun raport din acest punct de vedere este detinut de AIG Romania, sucursala din Romania a celei mai mari companii de servicii financiare si asigurari din lume, AIG. Cu doar 16 angajati, compania a avut in 2003 afaceri de aproape 14 milioane euro, ceea ce inseamna 871.000 euro pe angajat, adica aproape un milion de dolari.
Si din punct de vedere al profitului net compania se distanteaza de restul industriei: 45.000 euro/salariat.
“Explicatia este ca avem clienti mari si oameni foarte bine pregatiti. Nu avem numai companii multinationale, ci si mari companii romanesti. Raportul dintre primele subscrise si numarul de salariati arata eficienta companiei, dar si mai relevant mi se pare profitul/primele subscrise, care arata rezultatul efortului companiei”, a spus Mihnea Tobescu, directorul general al AIG.
AIG Romania nu este implicata insa deloc in asigurari de retail – asigurari auto, de locuinte sau alte tipuri, de aici si numarul mic de angajati.
Fara AIG, care o “strica”, media prime/angajat in asigurari generale este de 39.000 euro. Deasupra mediei sunt BCR Asigurari si Omniasig. In cazul BCR Asigurari, explicatia este legatura stransa cu banca-mama, BCR, care ii asigura o mare parte din contracte.
De altfel Romea Jantea, directorul general al BCR Asigurari, afirma ca urmareste indeaproape acest indicator. “Anul acest am avut un program puternic de angajare, pentru ca am construit centre de lichidare a daunelor pe plan local, unde am angajat juristi, ?daunasi?, economisti. Dar si afacerile au crescut, iar raportul dintre primele brute subscrise ale companiei si numarul de angajati este urmarit in permanenta”, afirma Jantea.
Omniasig are o productivitate mai mare decat cea calculata, de 53.000 euro/salariat, pentru ca in numarul de angajati sunt inclusi si cei care au lucrat pentru campania de raspundere civila auto 2004.
Usor sub medie este Unita, iar AGI si Asitrans sunt sub 30.000 de euro productivitate per salariat.
In asigurarile de viata, angajatii sunt de patru ori mai productivi decat in asigurarile generale, cu o medie de 176.000 euro per salariat. Dublu fata de medie are ING Asigurari, unde fiecare din cei 213 angajati din centrala “este responsabil” de 344.000 euro.
ING este de altfel si prima companie de asigurari de viata din punct de vedere al incasarilor.
Pe locul doi la asiguratorii de viata este Grawe, urmata de Omniasig Life si la mica distanta AIG Life. Sara Merkur sta cel mai prost, cu doar 55.000 euro productivitate, la fel ca si cota de piata din ultimii ani.
Pentru companiile de asigurari generale si de viata, media este de 58.000 euro pe angajat. In cazul acestor companii nu s-a putut face o defalcare a numarului de angajati care se ocupa de asigurari de viata si care se ocupa de asigurari generale, asa ca au fost tratate ca o categorie aparte.
Cel mai bine sta aici Generali, cu o productivitate dubla fata de piata, urmata de Allianz-Tiriac, Asiban si Garanta. Cel mai prost sta Ardaf, dar Octavian Manastireanu, presedintele executiv al companiei, spune ca din cei 1200 de anagajti, 500 sunt de fapt inspectori de asigurare si numai 700 lucreaza in centrala.
La 700 de angajati, productivitatea Ardaf ar fi de circa 41.000 de euro, imediat dupa cea a Asirom.
“Nu angajam numai de dragul angajarii. Exista o politica de personal si urmarim permanent numarul de anagajti”, afirma Manastireanu.
Companiile cu capital romanesc cum sunt Ardaf, au in general o productivitate mai redusa decat cele din strainatate, de unde reies diferentele de management si stiinta a organizarii companiei.
Insa Dan Adamescu, patronul Nova Trade, compania care controleaza Astra, afirma chiar ca a redus si va mai reduce numarul de angajati de la Astra. “Compania are acum 870 de angajati, si urmeaza sa ajunga la 600. Restructurarea devenise necesara pentru ca am observat la un moment dat ca numarul de angajati creste, in loc sa scada”, a spus Adamescu.
Din punctul de vedere al agentilor/consultantilor/colaboratorilor, companiile de asigurari viata iarasi stau mai bine decat cele de asigurari generale. Cei mai productivi sunt cei 4000 de colaboratori ai Allianz-Tiriac, cu 34.200 euro/persoana, care vand atat asigurari generale cat si de viata, si probabil ca productivitatea lor va creste in continuare, pe masura ce compania se va implica si mai mult in asigurari de viata.
Dintre companiile “pure” de asigurari de viata, cel mai bine sta ING Asigurari, cu prime atrase de 30.500 de euro pe “cap” de colaborator, dupa ce compania a micsorat anul trecut numarul de consultanti.
Cei mai multi colaboratori ii are Asirom – 10.000 persoane, dar randamentul lor este destul de bun: peste 13.000 de euro pe an, mai mult decat la Omniasig, Astra sau Ardaf.
Cel mai mare profit net, de aproape 9 milioane de euro, l-a avut anul trecut cea mai mare companie din piata, Allianz-Tiriac, dar cea mai ridicata rata a profitabilitatii dintre primele 24 de companii de asigurari din Romania a avut-o BT Asigurari, de 12%. O marja a profitului net de peste 10% a avut si Asiban, dar anul acesta este foarte probabil sa se reduca substantial, ca urmare a majorarii daunelor la asigurarile de risc financiar, in care compania s-a implicat foarte mult anul trecut.
Indicele profitabilitatii este mai putin relevant pentru companiile de asigurari de viata care au intrat in Romania in ultimii ani, cum sunt Aviva, AIG Life sau care investesc puternic in aceasta zona, cum este cazul Interamerican. In general, investitiile in asigurari de viata se recupereaza in minim 5-6 ani.
O masura buna a randamentului unei companii este si raportul profit net/angajat, deci cat profit aduce un angajat permanent al companiei.
Dupa AIG, cel mai bine sta aici, surprinzator, o companie mica de asigurari cu capital austriac, Grawe, care cu 11 angajati a facut afaceri de 3 milioane de euro anul trecut si a avut un profit net de 160.000 euro.
ING Nederlanden, Allianz-Tiriac si Asiban au avut un profit pe angajat de peste 6.000 de euro anul trecut.