Administratorii SIF Banat-Crișana (SIF1) și SIF Transilvania (SIF3) au anunțat la sfârșitul săptă­mânii trecute ce dividend propun în acest an acționarilor, acestea fiind în linie cu cele cerute de unii investitori, care vor ca 90% din profiturile realizate de acestea anul trecut să ajungă în buzunarul acționarilor.

Dintre cele patru SIF-uri care au anunțat până în prezent dividende, SIF Muntenia este cea mai generoasă din acest punct de vedere, dorind ca întregul profit de anul trecut, care s-a ridicat la 65,3 mil. lei, să fie distribuit către acționari, gradul de distribuire fiind de 100% în acest caz.

SIF Transilvania (SIF3) și SIF Banat-Crișana (SIF1) vor să împartă cu acționarii 90% și respectiv 87,1% din profiturile de anul trecut, valoarea divi­dendelor propuse în acest an ridicându-se la 187 mil. lei și respectiv 54,9 mil. lei.

Suma de bani ce urmează să fie încasată de acționarii SIF Transilvania este cea mai mare dintre cele cinci societăți de investiții financiare, în condițiile în care SIF-ul a realizat anul trecut și cel mai consistent profit, de 207,7 mil. lei.

Valoarea dividendului propus de SIF Transilvania, de 0,1712 lei/acțiune, este de aproape șase ori mai ridicat decât cel acordat anul trecut, care s-a cifrat la 0,03 lei/unitate. Pe de altă parte, SIF Moldova, care a înregistrat de asemenea un câștig net important în 2011, de 191,5 mil. lei, a propus să acorde acționarilor numai 60% din pro­fit sub formă de dividende. Totodată, conducerea SIF Moldova vrea să atragă anul aceasta de la acționari circa 103,8 milioane de lei (24 mil. euro) prin aporturi în numerar. Societatea le va propune acționarilor să emită acțiuni la un preț de 0,11 lei/acțiune în majorarea de capital (respectiv valoarea nominală de 0,1 lei plus o primă de 0,01 lei). Pe bursă acțiunile societății se tran­zac­ționează la un preț mult mai mare, de 1,41 lei/titlu, fapt ce ar forța acționarii să subscrie sau să-și vândă participația pentru a nu-și dilua participația în SIF.

Propunerea trebuie însă să pri­mească și acordul acționarilor în cadrul Adunării Generale care va avea loc la începutul lunii aprilie.

Randamentul dividendului, la nivelul celui propus de conducerea SIF Transilvania, este de departe cel mai ridicat, acesta ajungând să reprezinte 24,6% din prețul la care aceste titluri se tranzacționează în prezent. Deși gradul de distribuire în cazul SIF Moldova este cel mai scăzut dintre SIF-uri, randa­mentul din dividende este unul dintre cele mai înalte, reprezentând 15,6% din valoarea cotației de pe bursă, de 1,41 lei/unitate.

Dividendele propuse de SIF Banat-Crișana și SIF Muntenia sunt cele mai mici raportate la prețul titlurilor pe bursă, respectiv de 8% și 10,4%, însă cu mult superioare dobânzilor bancare din prezent.

Cele cinci societăți de investiții financiare (SIF-uri) au în conturi lichidități de 607 milioane de lei (140 mil. euro) după ce au făcut profituri record anul trecut din vânzarea acțiunilor deținute la BCR către grupul austriac Erste. Mare parte din această sumă ar putea ajunge însă la acționari sub formă de dividende, lăsând goale conturile pentru investiții.

SIF Muntenia (SIF4) este cea mai lichidă dintre SIF-uri, cu plasamente în depozite bancare de 152,1 mil. lei la finele lunii ianuarie, urmată de SIF Transilvania (SIF3), cu lichidități de 140,7 mil. lei.

SIF Banat-Crișana (SIF1) și SIF Moldova (SIF2) au fiecare câte 120 mil. lei plasate în depozite, în timp ce SIF Oltenia (SIF5), singura care nu și-a vândut încă acțiunile la BCR, are “cash” de 73,8 mil. lei.