Cele 15 magnifice

Urmând o inițiativă a actriței Mireille Darc (actualmente ambasadoare a Asociației “La Chaîne de l’Espoir”) cinsprezece femei celebre, printre care Carla Bruni-Sarkozy, Rachida Dati, Mireille Darc, Isabelle Adjani, Nathalie Baye, Jane Birkin și Vanessa Paradis, și-au realizat, punându-și în joc fantezia și priceperea, tot atâtea autoportrete. Având o libertate artistică totală, faimoasele doamne au folosit același aparat foto digital. “Operele” rezultate au fost puse în vânzare pe data de 1 iulie, la sediul casei de licitații Christie’s din Paris, iar sumele strânse au fost donate asociației reprezentate de Mireille Darc, care se ocupă de copiii lumii a treia atinși de grave maladii cardiace. Cu același prilej a fost licitat și cardul de memorie al aparatului, care conține și o a șaisprezecea fotogramă, realizată de un personaj enigmatic. Carla Bruni a ales să pozeze în genunchi, cu o mână pe coapsă, în sufrageria apartamentului său parizian, Jane Birkin și-a invitat câinele să stea la pozat și să facă “mumos”, Claire Chazal s-a imortalizat într-un studio de dans în timpul execuției unui “grand écart”. Au mai participat la acest proiect Tasha de Vasconcelos (foto 1), Sylvie Vartan, Kristin Scott Thomas, Sophie Marceau, Laeticia Hallyday și Claudia Cardinale. Cotele de succes ale frumoaselor, mai proaspete sau mai ofilite, au înregistrat niște surprize notabile: dacă Jane Birkin nu a izbutit să aducă decât 500 de euro, întâia doamnă a Franței a scos din buzunarul unui achizitor misterios doar 6.500 de euro, adică a treia parte din cât a obținut autoportretul top-modelului Tasha de Vasconcelos – adică 18.000 de euro. Suma totală adunată de inimile generoase puse în slujba inimilor bolnave a fost un mizilic de 61.500 de euro.

Misterioasele căi ale licitațiilor

La sfârșitul lunii trecute, la Londra, în cadrul unei licitații la casa Christie’s, întreaga sală a amuțit atunci când comisarul a anunțat începerea duelului pentru lotul cu numărul 18. Era vorba despre pânza “Arbori la Collioure” (foto 2), de André Derain, cel mai râvnit obiect al licitației, estimat la 9-14 milioane de lire. După o luptă strânsă, a câștigat un licitator anonim care a oferit, prin telefon, suma de 16,3 milioane de lire, adică 19,5 milioane de euro. Un record pentru artist, care, atunci când această pânză a fost expusă pentru întâia oară, la Salonul de Toamnă din Paris, în 1905, a spus: “Fovismul a reprezentat pentru mine proba de foc. Culorile deveneau niște cartușe de dinamită. Ele făceau să explodeze lumina.” Ciudat este că interesul pentru tabloul în cauză a fost suscitat nu atât de lucrarea în sine, cât de proveniența ei. Pânza a zăcut vreme de 60 ani într-un seif bancar (mai precis la Société Générale), unde a fost depusă de un tânăr iugoslav, pe nume Erich Chlomovich, care moștenise câteva sute de lucrări plastice din patrimoniul celui faimos colecționar al tuturor timpurilor, negustorul de artă Ambroise Vollard. Se pare că numele lui Vollard a atârnat în ridicarea uluitoare a prețului mai mult decât acela al lui Derain.

O descoperire arheologică de senzație

Ziua de 19 iunie se anunța una absolut banală pentru echipa de arheologi care lucra în catacombele sfintei Tecla din Roma, în preajma bazilicii San Paolo, aflată lângă Via Ostiense. Dintr-o dată, grație tehnologiei laser pe care oamenii de știință o foloseau pentru descoperirea straturilor vechi de pictură de pe tavanul tumulului, a apărut întâi un portret al Sfântului Pavel (foto 3) și apoi cele ale altor apostoli (Petru, Ioan și Andrei). Frescele au fost pictate la sfârșitul secolului IV și începutul secolului V d.Hr. și constituie cele mai vechi picturi reprezentând chipurile vestitorilor lui Iisus. La vremea când au fost realizate picturile, trecuseră deja câteva zeci de ani de când împăratul Constantin instituise creștinismul ca religie oficială a Imperiului și de când femeile pioase și fecioarele aristocrației romane începuseră să dedice un adevărat cult martirilor creștini și apostolilor.