Fostul director general al Yahoo Carol Bartz, concediat marți prin telefon de către președintele consiliului de administrație al companiei, Roy Bostock, ar putea primi circa zece milioane de dolari, după mai puțin de trei ani în funcție, transmite Bloomberg.
Bartz, 63 de ani, ar fi primit 10,4 milioane de dolari, incluzând bani și acțiuni, dacă și-ar fi pierdut postul la sfârșitul anului trecut, potrivit unei raportări a Yahoo din aprilie, suma totală fiind estimată de companie.În plus, Bartz are și opțiuni de a cumpăra acțiuni Yahoo, în funcție de evoluția cotației în viitor.
Yahoo și-a concediat directorul general deoarece compania a raportat rezultate sub așteptări și face față cu greu concurenței cu rivali precum Facebook și Google. Yahoo va pierde poziția de cel mai mare vânzător de publicitate online din SUA în favoarea Facebook în acest an, potrivit firmei americane de cercetare EMarketer.
Compania a anunțat, într-un comunicat remis bursei miercuri, că nu au fost stabilite plăți suplimentare în privința schimbării conducerii.