Al doilea cel mai valoros retailer, Carrefour România, compania care operează hipermarketurile cu același nume, a stat în expectativă în ultimii trei ani, numărul deschiderilor reducându-se radical comparativ cu anii de boom. În acest context, Carrefour România a fost evaluată la 420 de milioane de euro, o valoare în stagnare față de 2010, potrivit topului “Celor mai valoroase 100 de companii din România”, proiect ajuns la a șasea ediție și realizat de ZF în colaborare cu casa de investiții Capital Partners. Carrefour devansează astfel Metro Cash&Carry, liderul după cifra de afaceri, și se poziționează după germanii de la Kaufland.

Astfel, dacă în 2008, ultimul an de boom economic, compania inaugura 10 magazine, în fiecare din ultimii doi ani a avut loc o singură deschidere, iar anul acesta sunt anunțate trei.

Politica rezervată de expansiune va lua însă sfârșit începând cu anul viitor, în condițiile în care Francois Melchior de Polignac, noul director general al francezilor pe piața locală, anunță planuri mărețe de extindere, similare celor din perioada de boom.

Declarațiile sale vin în contextul în care criza financiară din ultimii ani s-a reflectat și în consum, care a scăzut cumulat cu aproape 20% în perioada 2009-2011. Scăderea consumului s-a văzut și în afacerile Carrefour România (ce cuprinde doar afacerile pe hipermarketuri ale francezilor). Acestea au intrat pe un trend descendent și au scăzut la sub un miliard de euro (933 mil. euro) după doi ani în care a fost depășit acest prag. Francezii au reușit însă să își majoreze profitul cu 60%. Cu afaceri pe segmentul hipermarketurilor în scădere, Carrefour nu a reușit nici cu ajutorul supermarketurilor Carrefour Market (segment pe care au intrat în 2007), care sunt înregistrate pe o altă companie, să își păstreze a doua poziție în topul jucătorilor din comerț, fiind depășit de germanii de la Kaufland.