Carrefour, cea mai mare rețea de hipermarketuri din România, cu afaceri de peste 1 mld. euro anul trecut, va deschide anul viitor două hipermar­keturi, în Botoșani și în București, urmând a ajunge la un total de 25 de magazine pe această piață estimată la peste 3 mld. euro.

Carrefour intră astfel în județul Botoșani, unul dintre cele mai sărace județe din România, în care salariul mediu net în septembrie era de 946 de lei, cu 30% mai mic față de media la nivel național. La o populație de mai puțin de 120.000 de locuitori, numai 50.000 sunt salariați, iar rata șomajului ajunge la 6,6%.

Hipermarketul din Botoșani, ce va fi localizat în Botoșani Shopping Center și va avea o suprafață de 7.000 de metri pătrați, va fi deschis în a doua jumătate a anului viitor. Acest magazin Carrefour va fi primul hipermarket de format mare din Botoșani, potrivit lui Patrice Lespagnol, director executiv al Carre­four Romania, instalat la conducerea retailerului în aprilie 2008.

În județul Botoșani mai există un hipermarket cu politică de discount Kaufland și două magazine Plus, potrivit datelor MEMRB, astfel că zona esta una dintre cele mai puțin acoperite de retailul modern. Spre comparație, doar în orașul Suceava, tot în nordul Mol­dovei, există magazine Metro Cash& Carry, Selgros, Real, Kaufland, Carre­four, Auchan, dar și discounteri ca Plus sau Penny Market.

Salariile angajaților Carrefour din zona Moldovei sunt cu 20% mai mici decât cele din rețeaua retailerului francez din București, potrivit unor informații din piață. Astfel, în Suceava un lucrător comercial din Carrefour are un salariu net de 800 de lei la care se adaugă bonuri de masă, iar un șef de raion are un salariu lunar de 1.800 – 2.000 de lei, potrivit surselor citate.

“Am ales Botoșaniul pentru că este un oraș cu aproximativ 115.000 locui­tori”, au argumentat reprezentanții Carrefour care spun că în oraș nu este niciun hipermarket, Kaufland fiind poziționat și potrivit analizelor companiei de cerectare MEMRB la categoria discounteri.

Tot în 2011, grupul francez a mai anunțat deschiderea unui hipermarket în București, care va fi localizat în pro­iectul Colosseum și va avea o suprafață de vânzare de 8.500 de metri pătrați.

Singurul hipermarket deschis de Carrefour în acest an, în august 2010, a fost cel de la Drobeta Turnu-Severin, din Severin Shopping Center. În schimb însă, retailerul s-a concentrat pe divizia de supermarketuri prin șapte deschideri până în prezent.

În decembrie, retailerul are în plan deschiderea a trei supermarketuri Carrefour Market, în Târgoviște, Cluj și București.

În total, pe piața locală Carrefour deține 29 de supermarketuri, sub bran­durile Carrefour Market și Carre­four Express. În 2009, Carrefour a obținut din rețeaua de supermarketuri (fosta Artima) vânzări de 84 mil. euro.