Carrefour, al doilea mare retailer al lumii după Wal-Mart, are în vedere o schimbare fundamentală de strategie, scrie The Wall Street Journal.
CEO-ul Lars Olofsson vrea să transforme Carrefour dintr-o mare cutie care comercializează brandurile altora într-o marcă de consum în sine, iar mărcile in-house să fie cele mai ieftine din zonă, Carrefour urmând să fie pentru sectorul alimentelor ceea ce IKEA este pentru mobilă.
Olofsson, 58 de ani, va anunța cât va investi Carrefour pentru a-și reface magazinele și a se concentra pe produse marcă proprie. Analiștii se așteaptă ca investițiile să totalizeze sute de milioane de euro.

Strategia trebuie pusă rapid în aplicare având în vedere că retailerul a pierdut cotă de piață la nivel mondial timp de cinci ani consecutivi și riscă să-și piardă supremația și pe piața locală.
Olofsson, care a venit la Carrefour de la Nestlé la începutul anului trecut, spune că principala problemă este reputația lanțului pentru prețuri ridicate și că are nevoie de trei ani pentru a schimba această percepție.
CEO-ul a lansat deja linia de alimente Carrefour Dis­count, versiuni mai ieftine ale produselor de bază.
Unii consumatori spun că deja văd diferența. Totuși, stra­tegia low-cost este ris­cantă.

Reducerile de prețuri și promoțiile de anul trecut au diminuat profitul operațional al Carrefour cu 639 de milioane de euro. Olofsson spune că speră că ajutând consumatorii să cheltuiască mai puțin, vânzările în volum ale Carrefour vor crește. Astfel, compania va putea negocia termeni mai buni cu producătorii de alimente, ducând la o îmbunătățire a marjelor.
La 3,2%, marja de profit a Carrefour este mai scăzută decât a oricărui alt retailer important și la jumătate față de cea a celor mai apropiați rivali, Wal-Mart și Tesco. Totuși, Olofsson spune că retailerul va economisi peste 1 miliard de euro prin reduceri de costuri pentru acest an și anul trecut și va continua să taie costurile.
Schimbarea de strategie urmează unui deceniu în care consumatorii europeni, care alcătuiesc marea masă a clienților Carrefour, au devenit mai atenți la prețuri pe fondul crizei economice.
Olofsson a instalat recent o nouă echipă de marketing pentru promovarea produselor lanțului. El intenționează să promoveze linia generală de produse Carrefour mai agresiv, strategie pe care a folosit-o până acum numai pentru Carrefour Discount. Au apărut și primele semne de succes. Carrefour Market, lanțul de supermarketuri al grupului, a câștigat cotă de piață pe o perioadă de 12 luni până în iunie.