Matei Visniec
Mansarda la Paris cu vedere spre moarte
Editura Paralela 45
Volumul (cu un cuvant inainte al autorului si o postfata de Mirela Nedelcu-Patureau, cercetator La Centrul National al Cercetarii Stiintifice din Paris) cuprinde piese scrise intre 1995 si 2005 si trecute prin doua filtre lingvistice, cel francez si cel roman: Mansarda la Paris cu vedere spre moarte, Richard al III-lea nu se mai face sau Scene din viata lui Meyerhold, Hotel Europa complet, Paparazzi sau Cronica unui rasarit de soare avortat.
Expozitii
Strigate si soapte
Alina Cambir
Artefact de atitudine, Ziarul Neconventional, condus de Paula Ribariu, a tutelat o noua expozitie protestatara la galeria Galateca (iunie 2005). Manifestarea s-a dorit “o chemare la constiinta propriei meniri” a artistilor din Romania, dezavantajati de pozitia celor care gestioneaza Muzeul National de Arta Contemporana, ce neaga prin politica lor cinci decenii de arta buna romaneasca. Un strigat in agora asadar, al carui ecou este necesar, depasind prin elan vertical chiar numele de referinta prezente pe simeze. Nimic nu este mai trist decat talentul irosit.
S-a vorbit in presa de un salon al refuzatilor. Este gresit spus, pentru ca artistii reuniti sub egida Ziarului Neconventional sunt bine cotati si atitudinea pe care o iau impotriva asa-zisului muzeu este mai curand aceea a unui leu in fata broastei care se umfla sa devina taur, dar ramane in limitele ei de batracian, stand sa plesneasca de asmilari nedigerate.
De fapt, Muzeul de Arta Contemporana exista, dar lipseste cu desavarsire…
Salile lui sunt coridoare ale pasilor pierduti, unde se incearca maximizarea tarelor unei epoci, uitandu-se ca in respectiva perioada exista o efervescenta culturala si o fertila emulatie si multe expozitii ale anilor 1970-80, de exemplu, puteau trezi invidia expozitiilor internationale prin calitatea lucrarilor, prin demersul plastic al cautarilor de substanta neincorsetate. Chiar daca acest lucru s-a facut ca reactie sau raspuns la politica sistemului, aceasta nu minimalizeaza valoarea intrinseca a respectivelor lucrari de arta.
Intr-un anumit sens, anul acesta la Bienala de la Venetia pavilionul Romaniei continua pozitia muzeului, oferind vidul intr-o viziune fumata deja de multa vreme, in locul acceptarii si promovarii artei care s-a facut la noi in ultimele decenii, cu plinurile si cu golurile sale.
Cei 16 artisti care expun la Galateca nu se bat cu pumnii in piept pentru a atrage atentia asupra lor si nici nu adopta resortul atat de facil al ironiei subversive. Arta lor este produsul sinceritatii gandului, al efortului de conceptie plastica, al daruirii fata de ideea de Arta.
Expozitia iese din conturul manifestarilor de gen, ea propune o poetica. Desi lucrarile vadesc stiluri diferite, un nervum rerum de sensibilitate armonizeaza contrariile, incheaga traseul cunoasterii, al cautarii febrile de sine a artistilor expozanti. Indiferent ca aleg drumul abstractiei sau al figuratiei, ei au siguranta viziunii lor si dovedesc maturitate plastica, de la intelegerea simbolurilor pe care Alexandru Chira le concentreaza in cosmogonii conceptuale, la viziunea apoteotica a lui Sorin Dumitrescu, ce integreaza o geneza, la echilibrul sintetic al contrariilor pe care Marin Gherasim le sustine intelectual pe panza in spirit magico-religios. Materia este tratata cu senzualitate cromatica de Ervant Nicogosian. Realismul poetic al naturii este supus vervei coloristice a Rodicai Marinescu pe steagul viselor “ce-ar fi putut sa fie”. Cu dozarea decorativului si filtrarea unei simbolistici crestine este prezenta Valentina Drutu si Stefan Pelmus, ai carui fii, Theo si Bogdan, au nelinistile inceputului de drum legate de emotia pe care materia picturala poate sa o transmita. Gestual isi comunica temerile existentiale si Silvia Cambir, figurativ, intr-un portret exorcizat cu maiestrie a desenului, iar Mircea Barzuca, informal, cu vocatia sentimentelor colorate. Tablourile rationale si totodata voluptuoase, transante in culoare, ale Amaliei Gherasim se alatura monocromiei labirintic-organice a desenelor lui Constantin Abaluta. Verticale, intruchiparile antropomorfe cu rapel in traditia vesmantului romanesc ale Paulei Ribariu, mentorul grupului, strajuiesc luarea de atitudine, in vreme ce Ana Zoe Pop propune in sculptura mica forme ale gandului filosofic.