Cartea de buzunar este o veche colecție a Editurii RAO în care apar fel și fel de titluri pentru marele public, de la romane de dragoste, clasice, la fantasy sau romane istorice. Iată trei dintre cele mai recente titluri, în trei genuri total diferite.
Paul Sussman – Labirintul lui Osiris
Paul Sussman (1966-2012) a fost cel mai bine vândut autor britanic, arheolog și jurnalist. Romanele sale au fost descrise de ziarul The Independent, ca „răspunsul cititorului inteligent la Codul lui Da Vinci”.
Povestea cărții de față este una detectivistică. O jurnalistă este ucisă în Catedrala Armenească din Ierusalim, iar detectivul Arieh Ben-Roi caută indicii. Ceva pare în neregulă – o legătură cu un caz de dispariție de persoane din Egipt, caz petrecut cu câteva decenii în urmă. Nedumerit, Ben-Roi îi cere ajutorul vechiului său prieten, inspectorul Yusuf Khalifa de la poliția Luxor. Deși se confruntă cu o tragedie personală și este ocupat cu un caz de otrăviri misterioase ale unor fântâni în Deșertul de Est, Khalifa acceptă să-l ajute. Ceea ce descoperă va schimba pentru totdeauna viața celor doi bărbați. Pe măsură ce investigațiile lor avansează, detectivii sunt atrași tot mai mult într-o țesătură sinistră de violență, abuzuri, malpraxis corporatist și terorism internațional. Iar în mijlocul tuturor acestora se află o enigmă veche de trei mii de ani, care a răpit deja două vieți, și va mai revendica în curând altele.
Kathleen O’Neal Gear, W. Michael Gear – Trădarea. Viața pierdută a lui Isus
Hărți și ilustrații de David Cain. Traducere din limba engleză de Cristina Mihaela Tripon. Kathleen O’Neal Gear și W. Michael Gear sunt soț și soție și autori a peste 40 de cărți semnate împreună. Kathleen O’Neal Gear a lucrat în anii 80 la United States Department of the Interior ,Wyoming State, ca istoric, apoi ca arheolog pentru statele Wyoming, Kansas și Nebraska, calitate în care a primit diplome de recunoaștere din partea guvernului federal. Lucrează cu soțul ei din 1986, la zeci de cărți și sute de articole. W. Michael Gear a scris și un roman, în 1979. În cartea de față, cei doi se ocupă de povestea alternativă a vieții lui Isus. Una pe care Părinții Bisericii au considerat-o atât de amenințătoare, încât au scos în afara legii cărtile care o documentau, au ordonat arderea lor și au amenințat cu moartea pe oricine era descoperit copiindu-le. Kathleen O’Neal și W. Michael Gear au petrecut mai bine de 30 de ani cercetând povestea pe care ne-o prezintă în Trădarea, un roman fascinant care le oferă cititorilor o perspectivă uimitoare asupra vieții lui Isus și asupra adevărului ascuns timp de secole.
Terry Pratchett – Seniori și doamne. Seria Lumea Disc
Traducere din limba engleză de Alice Popescu.
Sir Terence David John Pratchett este un scriitor britanic (născut în 1948), cunoscut pentru scrierile sale umoristice în domeniul fantasy, în special pentru longeviva serie Lumea Disc. Primul roman al lui Pratchett, The Carpet People, a apărut în 1971 și, de la apariția primului roman din Lumea Disc (Culoarea magiei), publicat în 1983, a scris în medie două cărți pe an. Pratchett a fost cel mai bine vândut autor britanic al anilor ’90, și până în august 2010 vânduse peste 65 de milioane de cărți în întreaga lume, în treizeci și șapte de limbi. La ora actuală este pe locul doi în topul celor mai citiți autori britanici și pe locul șapte în topul celor mai citiți autori americani. În 1998 Pratchett a fost desemnat Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) „pentru servicii aduse literaturii”, iar în 2009 a fost desemnat cavaler în New Year Honours.
În cartea de față, Terry Pratchett mărturisește că, dacă precedentele volume din seria Lumii Disc au fost, în linii mari, separate, complete prin ele însele, cea de față e altfel, adică nu se poate ignora ce s-a întâmplat mai înainte. Ca atare, nu există numai personaje care continuă, ci și povestea are legătură cu ce s-a întâmplat mai înainte. Buna Batevreme și minusculul ei sobor se confruntă cu elfi adevărați. E noaptea miezului de vară. Dar nu-i vreme de visat… Include gama completă de pitici, vrăjitori, troli, călușari și un urangutan. Plus hai-frunză-verde pe săturate și sânge peste tot. „Dacă ești un admirator vechi, te vei bucura de această carte la fel de mult ca și de celelalte; dacă acum faci cunoștință cu Pratchett, ce naiba ți-a luat atât?”