Raimundus Lullus – Ars brevis. Ediție bilingvă (latină, română). Editura Polirom, colecția Biblioteca medievală (coordonată de Alexander Baumgarten). Traducere, comentarii și referințe de Jana Balacciu Matei. Studiu introductiv de Josep E. Rubio Albarracin.
Editura Polirom publică, din 2003, colecția „Biblioteca medievală”, coordonată de Alexander Baumgarten, un demers editorial ale cărui ambiție și anvergură încă nu au fost îndeajuns subliniate (deși multe dintre titlurile traduse s-au bucurat, inclusiv în revista noastră, de prezentări entuziaste). Un demers văzut de coordonatorul colecției, filosoful clujean Alexander Baumgarten, ca alăturându-se curentului european de rescriere a istoriei gândirii medievale, de eliminare a prejudecăților născute, cum spune într-un interviu (http://www.lapunkt.ro/2015/02/23/despre-evul-mediu-si-consolarea-filosofiei-un-dialog-cu-alexander-baumgarten/) , din „ nevoia de identitate a modernilor care a determinat, ca în atâtea alte cazuri, uitarea predecesorului imediat și, eventual, revendicarea tuturor celor îndepărtați și, astfel, mai comozi”. În cultura occidentală acest proces a început, lent, determinat de nevoia reevaluării fondurilor manuscrise, la sfârșitul secolului al XIX-lea și este astăzi în plină desfășurare.
La noi, acest proces, început, ca de obicei, mult mai târziu, are o miză în plus, determinată, cum spunea în același interviu Alexander Baumgarten, din însuși specificul reflecției filosofice române: „născută în interiorul modernității (adică la umbra conceptelor și termenilor filosofiei franceze și germane care făcuseră deja toate eforturile pentru a substitui sau a șterge urmele conceptelor și cuvintelor tradiției latine), ea este deocamdată oarbă la înțelegerea fenomenului medieval și provocată în acest sens la un efort similar spargerii cojii unui ou, dar din interior. Această condiție conduce la o posibilitate unică: dacă această cultură dorește să își gândească condiția propriei origini, sau chiar mai mult, să aibă cândva o judecată asupra fenomenului modernității care acum o condiționează, ea trebuie să spargă «coaja oului» și să asimileze fenomenul tradiției medievale”.
Grație acestui efort asumat de „spargere a coajei oului din interior”, în colecția „Biblioteca medievală” au apărut până acum 26 de titluri, texte fundamentale ale culturii medievale în ediții bilingve, ultimul dintre acestea fiind Ars brevis a legendarului autor catalan Ramon Llull (latinizat Raimundus Lullus). Absent, practic, până în urmă cu câțiva ani, în cultura română, în ultimii ani a avut loc un adevărat desant Llull: între 2010 și 2013 au apărut, în colecția „Biblioteca de Cultură Catalană” a Editurii Meronia, traducerile, semnate de Jana Balacciu Matei, a trei lucrări ale lui, scrise în catalană: Cartea păgânului și a celor trei înțelepți, Blaquerna, Cartea contemplării lui Dumnezeu (cele peste 260 de opere ale sale au fost scrise în latină, în arabă – acestea astăzi pierdute și în catalană – în paranteză fie spus, a fost primul european care a scris filosofie în limba „vulgară”, adică într-o limba romanică).
Jana Balacciu Matei semnează și traducerea celei mai cunoscute lucrări a lui Llull, Ars brevis, inclusă în această vară de Editura Polirom în prestigioasa ei colecție de clasici medievali, în ediție bilingvă latină-română, precedată de un bogat studiu introductiv semnat de cunoscutul exeget și editor al operei lui Llull, Josep E. Rubio i Albarracín, profesor la Universitatea din Valencia.
Lucrarea este, fără îndoială, una de nișă, accesibilă specialiștilor în cultura medievală. Dar biografia acestui autor de excepție și a acestui titlu este una cu adevărat fascinantă. Ramon Llull s-a născut în 1232 sau 1233 la Palma de Mallorca și tot acolo a murit în 1315 sau 1316, motiv pentru care întreaga lume catalană comemorează 700 de ani de la moartea sa într-un întreg „An Llull”, între noiembrie 2015 și noiembrie 2016, prin organizarea unei bogate suite de manifestări științifice și culturale, cu participare locală și internațională. Ramon Llull s-a format în afara sferelor oficiale ale științei în vremea sa: universitatea (în primul rând cea din Paris, principalul centru european de învățământ teologic și principal spațiu al dezbaterilor spirituale și ideologice în Evul Mediu) și lumea monahală. A fost un autodidact prin excelență, care, în urma „convertirii la penitență”, cum o numea el însuși, a renunțat la viața de tânăr curtean la curtea regală din Mallorca, cu o cultură tipic trubadurescă, dedicându-se „demonstrării” adevărurilor creștine. S-a consacrat timp de nouă ani studiului în insula natală, recent cucerită de creștini, o lume multietnică și multiculturală, alături de care existau o importantă minoritate musulmană și una, ceva mai restrânsă, iudaică. Laicitatea și mediul multietnic și multireligios în care s-a format explică originalitatea aparte a operei lui, izvorâtă, după propriile mărturisiri, în urma iluminării primite pe muntele Randa, unde se retrăsese pentru contemplație, din hotărârea de a se consacra misiunii de converire la adevărata credință a infidelilor. Misiune care cuprindea trei obiective: predicarea, scrierea celei mai bune cărți din lume menite să demonstreze adevărurile credinței creștine și pledoaria pentru fondarea de mănăstiri în care să fie formați misionari, care să învețe limbile infidelilor și metoda de convertire a acestora. Metodă expusă în Ars, operă care a cunoscut mai multe versiuni, până la cea „brevis”, prescurtată. „Ars constituie centrul întregii producții a lui Llull; în jurul diverselor ei reelaborări se articulează întregul proiect de convertire a necredincioșilor, în care ceea ce astăzi înțelegem prin «literatură» joacă un rol important, dar subordonat finalității apologetice și misionare. Astfel, operele literare ale lui Llull, cele care s-au bucurat de mai mult renume în epoca noastră, trimit întotdeauna, într-o formă sau alta, la o versiune a Artei, de aceea este necesară examinarea împreună a fațetelor de poet, romancier, filosof, logician și polemist, dacă vrem să îl înțelegem pe Llull la justa lui dimensiune.
Difuzării Artei i-a consacrat autorul toate eforturile, nu puține, animat de conștiința originii ei revelate și, în consecință, de încrederea absolută în posibilitățile ei ca metodă universală de cunoaștere, menită să fie punctul de întâlnire a tuturor credințelor în unicul adevăr al credinței creștine. De aceea a fost concepută pentru a se adresa intelectului oricărei persoane capabile să raționeze, trecând peste diferențele culturale dobândite”.
Dimensiunii apologetice i se adaugă astfel una epistemologică, construită nu atât în contextul dialogului interconfesional, ci ca răspuns la probleme puse, în sânul filosofiei creștine, de teoria scolastică a științei. Aceasta din urmă a conferit viabilitate acestei opere, care i-a adus autorului, de-a lungul secolelor, deopotrivă adepți și detractori, între care au avut loc polemici aprinse „al căror jar, nestins complet, se reaprinde uneori”.
Arta a fost foarte citită în Europa occidentală până în sec. al XVII-lea, pentru ca, din secolul al XIX-lea, interesul pentru opera lulliană să cunoască un nou impuls, durabil până astăzi, „exercitând o influență deosebită asupra gânditorilor din epoca modernă care au văzut în sistemul gânditorului mallorquin o construcție epistemologică și metafizică puternică și originală” (J.E. Rubio).