Ceea ce se intampla cu limba romana va mai starni multe discutii. De fapt, probabil ca vom vorbi despre asta pana cand nici n-o sa mai stim bine in ce limba vorbim. Atunci cand George Pruteanu si-a lansat la apa legea despre care (se) presupune ca va proteja graiul strabun, au existat destule voci (avizate!) care au atras atentia ca nu strecurarea in limbaj a unor termeni de import, respectiv obligativitatea traducerii acestora, reprezinta cea mai mare problema, ci schimbarile care se petrec, pe neobservate, in chiar structura limbii, adica in morfologia si sintaxa uzuala a propozitiilor si frazelor. Daca un imprumut este, in ultima instanta, o alternativa (daca chiar exista un corespondent perfect sinonim in romana), folosita de unii, refuzata de altii, in vreme ce dintr-o a treia categorie fac parte cei care, cu prudenta (daca nu cumva dand dovada de nesiguranta), folosesc ambele variante – in schimb modificarile de structura sunt profunde si afecteaza limba probabil definitiv, de vreme ce raspandirea lor, in unele cazuri, este cvasi-generala.
Astfel, foarte greu mai intalnesti azi un roman care sa foloseasca in mod corect mai mult ca perfectul la persoana intai plural. Toata lumea spune, intr-o voiosie, “noi fusesem informati ca” in loc de “noi fuseseram informati ca”. De cateva luni, urmaresc atent fenomenul si pot sa spun ca, dintre miile de oameni care apar pe ecranele televizoarelor, am identificat doar doi care fac exceptie, amandoi (coincidenta?) fiind actori.
Tot astfel, se generalizeaza exponential constructiile de tipul “cartea care am citit-o”, in loc de “cartea pe care am citit-o”.
Asta ca sa nu mai vorbim despre noul cuvant romanesc, tot mai des intalnit, “ghiuveta”, si despre suratele sale “topogan” sau “balton”.
Sigur, o serie de scriitori, profesori, lingvisti si, cu voia dv., cativa ziaristi, se mai agita din cand in cand incercand sa semnaleze, sa previna ori sa corecteze asemenea deviatii. Rezultatele sunt insa atat de modeste incat eu, unul, marturisesc, am ajuns sa ma intreb: Dar daca lupta asta e inutila? In fond, limbajul nu este o serie de conventii? Evident, exista etimologii, exista traditii, exista reguli – dar etimologia a cunoscut oricum destule “rotacisme”, traditiile si-asa nu le prea pastram in nici un domeniu, iar regulile sunt facute de oameni, deci tot ei le pot desface. Daca poporul roman decide sa spuna “cartea care am citit-o”, ma tem ca asa va ramane si, in timp, vom uita ca a fost altfel. Nu e democratie?
Dumnezeu cu mila.