Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Florin Iaru, Ion
Stratan

Aer cu diamante
Editura Humanitas

Admirabilă inițiativă. Reeditare a volumului colectiv de
poezie al celor patru, ilustrat de prietenul lor Tudor Jebeleanu,
apărut în 1982, la Editura Litera, și care a marcat o cotitură în
literatura română. Cartea a fost prefațată cu titlul “Bilete de
papagal” de profesorul Nicolae Manolescu, care îi cunoaștea pe toți
patru de la Cenaclul de Luni. La fel de celebră precum cartea
reeditată acum este și fotografia de pe coperta a patra, cu cei
patru poeți urcați pe o locomotivă. Celor patru le plăcea să se
numească cei patru Beatles: Cărtărescu-Lenon, Coșovei-McCartney,
Iaru-Harrison, Stratan-Ringo. Titlul antologiei relua, atunci, ca
și azi, titlul unui poem de Florin Iaru care este o trimitere la un
cântec al Beatelsilor, cu minunatele imagini “Era atât de frumoasă/
(…) încât și câinii haleau/ asfaltul de sub tălpile ei.”
Catherine
Cusset

Un viitor strălucit
Editura Leda

Licențiată în literatură clasică, Catherine Cusset trăiește în
Statele Unite, dar își petrece verile în țara natală, Franța. A
publicat până acum nouă romane, pentru cel de față obținând Prix
Goncourt des lyceens, în 2008. Eroina este o româncă născută în
Basarabia, care părăsește România, emigrând în S.U.A., unde se
căsătorește, are un fiu care se căsătorește, la rândul lui, cu o
franțuzoaică, între mamă și noră declanșându-se o relație
complicată și complexă, de ostilitate și iubire. Intimitatea unei
familii surprinsă în marele joc al istoriei – anunță sec editura pe
ultima copertă. Traducere din limba franceză și note de Doina Jela
Despois.

Ramon
Llull

Cartea păgânului și a celor trei înțelepți
Editura Meronia

Traducere din limba catalană și tabel cronologic de Jana
Balacciu Matei. Cuvânt-înainte de Dr. Armand Puig I Tarrech. O
carte scrisă la 1274-1276 de figura emblematică a lumii
mediteraneene medievale, catalanul Ramon Llull (Raimundus
Lullus,1232-1316). O lucrare din prima fază a redactării celebrei
sale Arte, în care un evreu, un creștin și un musulman
încearcă să convingă, prin argumente logice, un păgân de
adevărurile comune celor trei religii și, apoi, fiecare în parte,
de superioritatea credinței proprii. O pledoarie din sec. XIII
pentru toleranță și dialog.

Vasile
Ernu, Bogdan-Alexandru Stănescu

Ceea ce ne desparte
Epistolarul de la Hanul lui Manuc
Editura Polirom

Prefață de Radu Cosașu. Începând cu 2006, Vasile Ernu și
Bogdan-Alexandru Stănescu au făcut un schimb de epistole, care au
migrat prin mai multe publicații până să devină volumul de față.
Totul a început de la întrebarea: Cine-i cel mai mare scriitor al
tuturor timpurilor? Gogol, susținea unul, Joyce – celălalt. “Ceea
ce-i desparte pe cei doi – scrie Cosașu – nu-i chiar pentru copii.
Ernu e posedat de contextul operei și evadează în teorie, Stănescu
e bolnav de revelația sensului, a textului ca descindere în
infernul oricărei fumuseți.”

Artur
Silvestri

Zile de neuitat
Frumusețea lumii cunoscute
Editura Carpathia

Un jurnal-album, primul volum postum al autorului, apărut, ca
și alte cărți ale lui, sub îngrijirea soției Mariana Brăescu
Silvestri. Sunt notațiile din ultimele 50 de zile al autorului,
dintr-o agendă mică, începută în sudul Franței și continuată la
București, descoperită la cateva zile după moartea sa. Însemnările
stau sub semnul unei ziceri a autorului: “Aproape în fiecare clipă
stă secretul vieții.” Artur Silvestri s-a născut la București, în
1953 și a murit la Viena, în 2008. Ilustrații de Vasile
Cercel.

Ingo
Schulze

Simple storys
Un roman din provincia est-germană
Editura Minerva

Autorul s-a născut la Dresda, în 1962, și trăiește la Berlin.
Cartea a apărut în 1988 și a fost catalogată drept mult-așteptatul
roman al unificării. A primit mai multe premii, între care și
Premiul pentru literatură al orașului Berlin. E un roman cu 29 de
capitole, fiecare conținând o poveste independentă de celelalte ale
cărții. În prezentarea romanului, editura susține că strict uman,
cazul lui Ingo Schulze se aseamănă într-o mare măsură cu al Hertei
Muller sau William Totok. Traducere de Victor Chirița.