Miron Costin

Stacana

Editura Meteor Press

Autorul este medic veterinar si isi practica meseria de peste treizeci de ani in Statele Unite. “Am scris aceste randuri in memoria lor (a lui Ahoe si a lui Toma Caragiu). Am considerat ca au fost lucruri care merita stiute. M-am gandit de multe ori daca am fost sau nu vinovat de ruperea relatiilor cu Toma si, mai ales, de calvarul la care a fost supus Ahoe. Cred ca nu. Dar eu am fost in mijlocul faptelor, implicat in aceasta lugubra poveste, care nu e decat o mostra a ce se putea intampla unor oameni in iadul terorii comuniste.” Despre ce este vorba va lasam sa aflati citind cartea. In care apare foarte vie, intre altele, situatia de la inceputul anilor 70, cand “lui Lucian Pintilie i s-a interzis sa mai lucreze in teatru, film sau televiziune. Mai tarziu am aflat ca a fost lasat sa lucreze in Occident, oriunde, numai in tara nu. Liviu Ciulei a fost dat afara de la conducerea teatrului, din postul de director. Ulterior, am aflat ca si el a fost lasat sa plece in strainatate pe acelasi principiu pe care a fost trimis in afara granitelor si Aleksandr Soljenitin; mai putin nocivi acolo decat in tara, unde influenta lor era de neingradit cu armele KGB-ului sau ale Securitatii. Toma a fost schimbat din functia de secretar de partid al Teatrului Bulandra. Bineinteles, cel mai frecat a fost Toma. Cand a inceput sa-mi povesteasca tot cosmarul acelor zile, cand le era frica sa nu fie si arestati, si cu un proces politic in carca, lui Toma i-a disparut zambetul acela de smecher.”