Allen P. Adamson BrandSimple Cum reusesc cele mai bune branduri prin simplitate Editura Publica Brandurile au fost si ele afectate de schimbarile culturale, sociale si geopolitice din ultimii ani. In plus, numarul lor e acum imens. Iar pe langa ele s-a inmultit si numarul firmelor de branding, numarul consultantilor, al strategilor s.a.m.d. In acest context, s-ar putea spune ca au dreptate cei carora li se pare complicat sa construiasca o marca puternica si ca cei care reusesc sunt niste norocosi. Gresit. In BrandSimple, Allen Adamson demonstreaza ca brandingul nu e neaparat complicat, vag si confuz. Dimpotriva, el sustine ca reteta succesului unui brand este una simpla. Asta daca te asiguri ca marca ta nu e doar deosebita, ci si deosebit de simpla: construieste-ti marca bazandu-te pe o idee simpla, care poate fi adoptata de toata organizatia si poate fi aplicata coerent in toate punctele de interactiune cu consumatorii. Adamson a invatat multe din experienta avuta cu unele dintre cele mai celebre marci si demistifica in cartea lui lumea supraprocesata a brandingului. In marea de carti ultraelaborate, hiperbolice si parabolice despre construirea unei marci, nicio alta carte nu ilustreaza mai bine felul cum poate fi simplificat procesul de branding pentru a obtine o marca puternica. Traducere de Mihaela Sofonea. “Allen Adamson ne aduce aminte ca produsul e cel pe care-l avem in fata ochilor, in timp ce marca este in mintea noastra. O marca buna se bazeaza pe o idee simpla, care e unica si relevanta. El ofera sugestii si zeci de exemple care-i vor inspira pe cei care vor sa ajunga la o idee de brand revolutionara” (Philip Kotler, Profesor de Marketing International, Kellogg School of Management). “Ia mult timp sa construiesti un brand. In timp ce incerci sa-l construiesti, se prea poate sa-l ingropi, de fapt. Asa ca merita sa stii ce faci. Daca mi s-ar cere sa recomand o carte despre marci, BrandSimple ar fi cea pe care as alege-o. Allen Adamson a surprins concepte de marca fundamentale si durabile, le-a explicat cu luciditate si le-a demonstrat validitatea prin multe exemple relevante. Cartea e o ilustrare perfecta a titlului” (Kenneth Roman, fost presedinte si CEO, Ogilvy & Mather Worldwide) “In noua ordine a lumii economice, dominata de un exces al ofertei si de o tendinta accentuata de transformare a produselor de orice fel in bunuri de larg consum, viitorii castigatori din zona de produse si servicii vor fi cei cu branduri puternice. BrandSimple croieste drumul catre construirea unor marci durabile, puternice. O carte care trebuie neaparat citita, scrisa de unul dintre liderii celei mai mari firme de consultanta in materie de branding” (Peter Georgescu, fost presedinte si CEO Young & Rubicam.) Allen P. Adamson este directorul general al firmei Landor Associates New York (Young & Rubicam), una dintre cele mai importante din domeniul consultantei strategice si al dezvoltarii de branduri, cu 24 de sucursale in 18 tari. A supervizat si coordonat programe de branding in diverse domenii, de la tehnologie, la asigurari de sanatate si moda, lucrand cu clienti precum Citigroup, GE, IBM, Lenovo, P&G, PepsiCo, Pfizer, Sephora. Adamson colaboreaza cu Forbes si este deseori consultat de New York Times, Wall Street Journal, Advertising Age, USA Today si Brandweek. In 2008 a publicat cea de-a doua sa carte, BrandDigital. James M. Buchanan, Gordon Tullock Calculul consimtamantului Fundamentele logice ale democratiei constitutionale Editura Publica Traducere de Laura Sibinescu si Monica Sibinescu. Prefata de Crenguta Nicolae. Calculul consimtamantului de James M. Buchanan si Gordon Tullock este a opta carte din Co-lectia de economie, un proiect al Editurii Publica, realizat in parteneriat cu Business Magazin si sustinut de OTP Bank – o selectie de carti “clasice” despre principiile de functionare a economiei. Este o carte despre organizarea politica a unei societati a oamenilor liberi. Metodologia sa, aparatul sau conceptual si elementele sale analitice rezulta, in mod esential, din disciplina care are ca subiect organizarea economica a unei astfel de societati. Cercetatorii si cei care studiaza domeniul stiintelor politice ne vor impartasi interesul in ceea ce priveste aspectele esentiale examinate. Colegii lor din domeniul stiintelor economice ne vor impartasi interesul in privinta construirii argumentatiei. Aceasta lucrare se afla exact la granita mitica si mistica dintre aceste doua fiice risipitoare ale economiei politice. Un studiu stiintific al factorilor economici si politici care influenteaza procesul democratic decizional, bazat in mare masura pe metode ale stiintei economice moderne si pe teoria jocurilor. “Calculul consimtamantului se numara printre cartile care au pus bazele unei noi discipline: alegerea publica in economie si in stiinte politice. O contributie originala, incurajatoare la teoria comportamentului democratic” (Journal of International Affairs). “Calculul consimtamantului reprezinta o contributie semnificativa si eminenta la analiza proceselor politice cu metode ale stiintelor economice” (Journal of Political Economy). “O incercare originala, neobisnuita si edificatoare de aplicare a metodelor si ipotezelor economice la deciziile politice” (Ethics). James M. Buchanan este detinatorul Premiului Nobel pentru Economie (1986), pentru contributia adusa la dezvoltarea domeniului alegerii publice. Soldat in Marina Americana in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dupa obtinerea doctoratului a fost profesor de economie la diverse universitati, printre care Virginia Polytechnic Institute si George Mason University, la aceasta din urma obtinand titlul de profesor emerit. E unul dintre fondatorii Centrului pentru Studierea Alegerii Colective. Autor a peste 300 de studii si articole si a peste 20 de carti, Buchanan a pus bazele analizei economice a politicii, discutand felul in care interesele personale ale politicienilor si alte forte noneconomice afecteaza politicile guvernamentale. In 2006 a primit distinctia National Humanities Medal.

Gordon Tullock a fost profesor de Drept si Economie la George Mason University School of Law din Arlington, Virginia. A studiat Dreptul, dar nu si-a luat licenta, pentru ca a refuzat sa plateasca taxa de 5 dolari. Asta nu l-a impiedicat sa devina profesor universitar de economie. In 1947 a primit titlul de Juris Doctor de la University of Chicago, iar in 1997 aceeasi universitate l-a distins cu titlul de Doctor Honoris Causa. Alaturi de cartea scrisa impreuna cu Buchanan, cu care a fost coleg la Virginia Polytechnic Institute, printre cele mai importante contributii la domeniul stiintelor sociale si politice, se afla conceptul de “rent-seeking”, despre care a scris inca din 1967. “Ipotezele lui Tullock”, “legile lui Tullock” si “paradoxurile lui Tullock” au marcat nu doar sfera de studiu a alegerii publice, ci si dreptul, economia si sociobiologia. A fost presedinte al Southern Economic Association si al Western Economic Associations, iar in 1998 a devenit membru de onoare in American Economics Association.