Am primit până astăzi, in decurs de un an, poate un an și jumătate, cu mult peste o sută de SMS-uri de la poetul băimărean Ioan Hada. Uneori, imi trimite mesajele noaptea, alteori la prima oră a dimineții, unele vin la o săptămână distanță de următoarele, altele sosesc și câte trei intr-o singură zi. Fiecare mesaj conține un scurt poem, dintre cele in care s-a specializat Ioan Hada, imposibil de confundat cu producțiile asemănătoare ale vreunui alt autor de la noi. Ultimele trei primite sună așa: “Ghemuit la picioarele tale precum câinele de vânătoare la picioarele stăpânului, admir splendoarea trupului tău ca și credinciosul statuia zeului său.” Și “Iubito, mă aștepți numai pe mine, ca ușa frumos luminată a unei crâșme pe bețiv.” Și, pe aceeași temă: “Privesc cu ochi hapsâni și mistuiți la trupul tău ispititor ca bețivul la ulciorul plin cu vin”. Un menestrel care cântă pe o singură coardă, cu zeci de variațiuni, aceeași melodie, așa l-aș eticheta pe acest poet care, ca fost militar de carieră, nu s-a apucat să glorifice fapte de arme, ci s-a intors spre vremurile cavalerești, indulcind fulgerul spadei până la pâlpâirea penei pe hârtie și invocând in cânturile sale o aproape iluzorie domniță, iluzorie chiar și atunci când acesta ii spune “iubito”. Și in sfârșit, in urmă cu rei săptămâni, am primit de la poetul Ioan Hada noua sa carte, “poeme culese”, o “semiantologie” după cum o subintitulează autorul. Apărută la Editura Fundației Culturale “Zestrea” din Baia Mare și având pe copertă o fotografie de Radu Suciu, cartea conține, pe lângă textele inedite, și piese din volumele “Versuri și variațiuni pe teme diferite” și “La umbra zeilor in floare”. Citez cu incântare: “De sărac Și flămând Ce sunt Salivez Și când văd Fructele verzi Din natura Moartă.” Și: “Seară Vară Răcoare Și Invelit Cu șoapte De stele Vagabondul In iarbă Doarme Ghemuit Și fericit Ca-n pântecul Mamei.”

Inchei cu un fragment din confesiunea care deschide cartea acestui discret stăpân al comparației: “Prin 1986 am făcut cunoștință cu haiku-urile maeștrilor Basho, Buson, Issa etc. Fascinat de frumusețea acestui gen de poezie cu formă fixă, am incercat să scriu și eu haiku-uri. N-am reușit și atunci am incercat să scriu intr-o nouă formulă o poezie scurtă, un micropoem in care emoția artistică se naște nu pe baza sugestiei, ca in haiku, ci pe baza unei comparații sau metafore foarte plastice. Profesorul de română Nicolae Scheianu a denumit această nouă formulă hadaiku. De atunci, așa i-a rămas numele.”