Letiția Ilea este un astfel de autor lucid, care nu se sfiește
să se adreseze cititorilor ei, cu care încearcă să se
împrietenească mai mult decât ar face-o versurile singure. Blues
pentru cai verzi (titlu demn de o vocație publicitară) începe cu un
Cuvânt înainte al autoarei, deloc obișnuit pentru un volum de
poezie. Aici, ea mulțumește (în stilul câștigătorilor de premii de
film) celor mai importanți cititori de până acum ai cărții. Aceștia
sunt, firește, nume cunoscute ale vieții literare, notate în
întregime sau sub formă hipocoristică: Cis (alias Al. Cistelecan),
Octavian Soviany, Constanța Buzea, Ion Pop, Andrei Bodiu, Simona și
Bogdan, Florin și Cecilia ș.a. Astfel, cititorul final are de la
bun început girul tuturor acestor instanțe de încredere. Apoi,
cititorul însuși este chemat pe scenă: “Dacă, prin jocul
întâmplării sau, de ce nu, datorită legii numerelor mari, bluesul
meu va găsi și alți cititori în afară de cei mai sus enumerați,
aceștia pot conta de pe acum pe o cafea clujeană din partea
autoarei, la Arizona, Out-wear, Coffe Hours sau cafeneaua Băncii
Transilvania. Have fun!” Se poate să tratăm cu refuz o asemenea
invitație la lectură?
Tehnica dialogului cu cititorul este menținută și la nivelul
poemelor. Acolo însă e cu mult mai diluată, luând adesea forma
metatextului. Referiri la poemul care se naște, la foile care
primesc sau nu în spațiul lor textul poetic, toate acestea sunt
parte a poveștii sensibile dinăuntru, dar și realități
extrapoematice. Cititorul însuși este, nu o dată, personaj, ca în
poemul domnule cititor: “nu mai am liniște/ cineva mi-a cumpărat
cartea din librărie// nu e nici dentistul nici instalatorul/ nici
administratorul nici vecina de la cinci/ lor le-am dat-o eu cu
autograf/ cine să fie// dacă l-aș cunoaște l-aș invita la o bere/
l-aș înfia sau poate…// nu mai am liniște/ spuneți-mi domnule
cititor/ e cerul mai înalt/ adâncul mai adânc/ ați râs ați plâns/
mai trăiți”.
S-a scris, odată cu publicarea celorlalte volume de poezie ale
autoarei, despre încărcătura puternică a poeziei Letiției Ilea.
Despre afilierea la modelul lui Bacovia (referință necomună cu cei
mai mulți dintre poeții contemporani, care preferă alte zone de
influență). Nu am de gând să contrazic evidența unei sensibilități
notabile. Individualitatea poetei e recognoscibilă în liniile ei
mari, iar vocea – convingătoare. Însă, dincolo de acestea, îi invit
pe degustătorii de poezie să privească volumul Blues pentru cai
verzi și ca pe un produs conștient de sine, cu o miză conturată și
cu un public căruia i se adresează. Textele nu par a fi scrise în
mod naiv și risipite prin simțuri ușor impresionabile. Ele
concentrează emoții vii, tensiuni halucinante și – aproape de
fiecare dată – revin spre final într-un spațiu mundan sau livrează
cheia întregului text. Poeta are simțul prozatorului care își
structurează textele, iar suspendările intervin doar atunci când
urmăresc un dozaj bine calculat.
Putem vorbi îndelung despre mirosul pustiului din poezia Letiției
Ilea, despre pânda stărilor de abandon care apar inevitabil, despre
angoase și tensiuni senine, despre singurătatea pulverizată la tot
pasul. Însă am să las cititorul – această muză des invocată de
autoare – să descopere plăcerea lecturii unei poezii actuale,
îmbrăcate în haine ceva mai formale decât e obișnuit acest gen să
poarte în zilele noastre.
*) Letiția Ilea, Blues pentru cai verzi, Editura Cartea Românească, București, 2010, 88 p.
Iulia Iarca este absolventă a Facultății de Litere,
Universitatea din București. A publicat cronici literare la
revistele România literară, Cuvântul. Participă la un proiect de
cercetare în cadrul Institutului “G. Călinescu” privind fenomenul
literar al anilor ’90. În prezent, urmează în anul al doilea
masteratul de “Studii Literare Românești”.