Printre aceste urme ale lui Bossert, de remarcat o influență insemnată in ritmul de trasor al discursului lui Ion Monoran (1953-1993), poet pe care il putem redescoperi acum datorită volumului Eu insumi, apărut in 2009 la Cartea Românească (directețe, tensiune, verb bătăios, atitudine contestatară); ceva din “curajul” devenit faimos prin “utilizarea” pe scară largă (media a jucat aici un rol esențial in epocă) al lui Mircea Dinescu (de la Democrația naturii până la Moartea citește ziarul); ironia și știința construcțiilor inteligente și de finețe, dicursul poetic “urban” și emancipat (in care au excelat membrii antologiei colective Aer cu diamante, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coșovei și Ion Stratan) și, in fine, sensibilitatea scrâșnită din poezia de inceput a Marianei Marin (eticism substanțial, “joacă” serioasă cu sintaxa și un fel proaspăt, original și subtil de a vorbi despre lagărul existențial al epocii din perpectiva – redefinită – a unui poet blestemat). Intr-adevăr, destin de “poet blestemat” a avut acest excelent poet de origine germană din România, un “guerillero blajin” (după cum il numește vechiul său prieten Gerhardt Csejka), care s-a sinucis la 33 de ani, la numai șase săptămâni după ce ajunsese la Frankfurt pe Main, după ce făcuse parte din Aktionsgruppe Banat (alături de Herta Muller, Richard Wagner, William Totok, Johann Lippet), una dintre cele mai importante mișcări literare care au luat naștere in România secolului XX.
Avem, din fericire, datorită Norei Iuga, o traducere a celor mai bune poeme scrise de Rolf Bossert, prin volumul bilingv Ich steh auf den treppen des winds/ Stau pe treptele vântului, apărut in 2008 la Editura Institutului Cultural Roman, adică textele lui Bossert dintre 1972 și 1985. Veți descoperi aici un poet strălucit, care a intuit o bună parte dintre direcțiile in care a luat-o poezia europeană a ultimului sfert de secol. O carte din care se poate cita copios, ceea ce voi și face, spre incântarea, zic eu, a cititorilor de astăzi și dintotdeauna:
“dar cine-i realitatea?/ stă ea intr-un galantar/ pentru făcătorii de poezie/ gata să se vândă pe câteva vorbe bune/ in versuri frumoase?// cine e ea?/ păi e la tine-n costum, tovarășe, de-o fi gândind/ cu capul tău, nu știu,/ dar un lucru e sigur: când ești atacat/ asistă adesea descumpănită.// nu prea se poartă moral, după cum se vede,/ și-atunci te mai poți intreba dacă/ a luat-o pe calea cea bună?” (dar cine-i realitatea?, poem dedicat lui bertolt brecht)
“aici stau pitite conducte/ sub burțile podurilor/ termocentrale și cămine studențești// printre ele tulbure/ aproape secată/ dâmbovița// siluete scoase din gherete de tir pe bune/ impușcate zilnic/ invață supraviețuirea/ la colț de stradă// alături: cum/ se traduce mirosul/ de gogoașă / in limba germană?// grădina botanică și fabrica de țigări/ se luptă intre ele pentru plămânii noștri/ de care avem nevoie să strigăm și/ să respirăm in odăile/ blocurilor noi// iată/ ne/ pregătim” (“căminele studențești grozăvești, bucurești”)
“am spus adevărul/ mint/ am să tac/ mint/ am spus adevărul” (“sam spus adevărult”)
“caut câine/ cu 2 boturi/ care să nu fie obligat să tacă/ atunci când mușcă ” (“anunț la mica publicitate”)
“24 septembrie 1977/ sunt căsătorit și am doi copii soția mea predă germana ca limbă străină/ și eu la fel noi ocupăm două odăi intr-un apartament de trei camere,/ camera mică are șapte virgulă optzecișișapte metri pătrați/ cea mai mare cameră din apartament are paisprezece virgulă/ șaizeci și nouă metri pătrați noi nu locuim in ea. (…)/ apartamentul de trei camere se află in frumoasa stațiune/ climaterică bușteni bucătăria camera de baie și colsetul sunt folosite/ de multe persoane numai balconul se află pe partea insorită el aparține camerei a treia/ eu n-am voie să pun piciorul acolo// am scris la spațiul locativ/ la sfatul popular/ la ziar/ am făcut intâmpinări la mulți tovarăși/ acum scriu o poezie/ am incredere oarbă/ in puterea poeziei// 21 decembrie 1977/ acest text nu a fost publicat/ ieri cei doi bătrâni au obținut două camere/ intr-o vilă noi am primit cheia de la a treia cameră ceea ce demonstrează că/ și poeziile nepublicate pot schimba realitatea din care se inspiră/ am să mai scriu poezii.” (“din viața mea”)
“Uterul tău, femeie română!, e-o pușculiță/ Un mic obol către stat: fiindcă poporul e deja sătul!” (“Distih”)
“Nisip, sânii tăi/ abrupți ca o zi de iulie./ Mâna mea rebegită de ger.” (“Marea Neagră”)
“Plumbul e leneș,/ glonțu-i incă pe drum./ Mai avem timp” (“Speranță”)
“Spațiul are muchii./ Nici voce, nici ureche / strigătul e pătrat.” (“Popas”)
“Nu mă mai salută nimeni/ pe străzile orașului,/ prietenul meu a plecat.” (“Schimbare”)
“…și părinții mei/ au luat bani și ne-am dus/ la circ să vedem animale/ și oameni care/ săreau prin aer” (“Cea mai frumoasă intâmplare din vacanță”)
“Pe atunci, in patrușcinci,/ cuvântul preferat/ al Armatei Roșii// Părinților noștri incă/ le dădeau / lacrimile:// kaputt// De treizeci și patru de ani/ suntem vârâți in/ pace până-n gât// Acum nu mai dăm gata/ nici un sistem,/ doar când și când un pahar, două,/ mâine căsnicia noastră:// kaputt” (“vechea și noua sensibilitate”)
“Acum situația s-a destins./ Incet se desface cordonul./ Soarele nu-i un fluture galben-citron./ Dar știu asta și pompierii hiperzeloși?/ Scuturați-i praful din aripile mele!/ Prin aer zboară bolduri de aer./ Stau pe treptele vântului.” (“Necrolog la ultimul chibrit”)
“Ăia stau la ușă, cu/ ciocane și crizanteme:/ nu-s oaspeți, nu-s salahori./ Nu-s ruși, ăia nu/ se-mping printre zimții/ gândurilor veșnic complementare./ Iubesc frumusețea,/ stilul frânt. Dar nu-s/ ai Domnului ingeri de piele./ Pielea ta o râvnesc, cuvintele mele.” (“Siluetă nocturnă”)
“gândesc eu vorbesc/ doar cu mine/ vorbesc cu șalul/ (din garduri de noiembrie/ impletit) cu gura/ vorbesc acum imi spun/ (mă sărută gri-gri)// privirea asta (un prânz/ de porțelan)/ ascultați-mă ce/ gândesc eu văd” (“Acum”).