Centrul Cultural Francez a organizat recent un insolit targ de carte, sub genericul “Primavara cartilor la Cluj”. 11 editori au iesit “cu cartile in calea trecatorilor”, cum suna sloganul manifestarii. Acolo, oricine a dorit a putut sa-si procure, cu pret redus, cartea ravnita.
Am iesit cu cartile in calea trecatorilor.
In corturi rosii ne adapostiram, acolo sezuram trei zile la rand, in preajma lui Matia Corvinul calare si a ostenilor sai in zale, la cativa pasi de gropile lui Funar, imprejmuite cu gard de fier forjat, trecatorii se duceau la trebile lor, lumea de gura-casca sedea pe bancile tricolore rasfoind ziare, mancand popcorn, band coca-cola ori citind ostentativ carti cumparate de la anticariat, unul tinea un discurs protestatar, jos cu imperialismul american, sa se termine odata cu dominatia acestor nemernici, fratilor, uniti-va si puneti stavila acestei agresiuni infame si altele de acest fel, spuse pe un ton de claca, turistii vin in valuri, fac poze, sporovaiesc, se hlizesc, apoi dispar fara sa lase urme, un idiot cu doi dinti de tabla in gura se balangane prin fata masutelor intesate cu tomuri balmajind ceva din care reiese ca are destule carti acasa, la ce-i trebuie altele, un batranel se apropie, se apleaca si cerceteaza copertele cu lupa, o familie de intelectuali – mama, tata & fiul – isi prezinta cartile aparute la o editura faimoasa candva, vorbesc cu patima, in nestire, pentru ei insisi, copiii se joaca cu porumbeii, la sfarsit batranelul se apropie cu lupa in mana si zice nu stiu ce vorbiti dar aflati de la mine ca Biblia e singura carte adevarata, iar vantul rasfoieste cartile din cand in cand, e o minune sa te uiti cu cata delicatete dar si fermitate le mangaie filele, ei, da, vantul, el este cel mai mare cititor.
Am iesit cu cartile in calea trecatorilor.
Intr-unul din cele patru corturi rosii, plantate in buricul targului, poetul se juca cu un bulgare de lumina, il tinea in palma stanga, apoi il arunca, bulgarele cadea in palma dreapta, il arunca din nou, bulgarele se pravalea iar el il plesnea usor cu calcaiul drept, apoi cu stangul, il arunca iar si iar cu imperceptibile zvacnituri ale umerilor, i se aseza pe crestet ca sa-i revina din nou in palma si asa mai departe, poetul se pierduse in jocul acela sublim cand un ins invesmantat in negru, un tanar ascet dupa toate aparentele, care-l privise mut de uimire, ii striga lasa-ma si pe mine sa ma joc cu bulgarul tau de lumina si atunci poetul i-l arunca, acela il prinse dar zbiera nu-l pot tine in palme, ma frige si il arunca inapoi poetului care isi continua jocul cu o detasare, cu o degajare, cu o dexteritate de prestidigitator exersat.
Cartea in calea trecatorului: ploaia o uda, lumina o usca iar vantul, doar vantul o citeste…