Viitorul cartii in epoca digitala este un subiect atat de vast incat i s-a dedicat deja o intreaga biblioteca. Nu voi apuca niciodata sa-l epuizez, mai ales ca in joc intervin o multime de aspecte culturale, sociologice, tehnologice, economice pe care nu am cum sa le stapanesc. Decat sa ma avant in teme precum transformarea culturii scrise sau impactul tehnologiei asupra traditiei orale, poate ar fi mai cuminte sa ma rezum la cateva aspecte ale prezentului.
In primul rand, am remarcat ca din ce in ce mai mult material tiparit este transpus in format digital. Initiative precum Proiectul Gutenberg au in fata un munte de carti, dar lucrurile merg din ce in ce mai repede. Pe de alta parte, chiar tehnologiile tipografice actuale implica forma electronica a cartii pentru imprimare.
In al doilea rand, la capatul celalalt al lantului, distributia tinde sa fie acaparata de librariile virtuale, dupa modelul impus de Amazon. si nu e vorba doar de librarii, pentru ca multe edituri au intrat in acest joc, vrajite de perspectiva de a scurta drumul cartii spre cititor eliminand costurile substantiale ale distributiei prin retelele de librarii.
Pare un joc la doua capete, dar nu trebuie sa pierdem din vedere evolutiile dintre aceste doua extreme, bazate pe cateva certitudini ale momentului.
Pe de-o parte, ergonomia cartii tiparite este imbatabila. Probabil vor mai trece cativa ani pana cand tehnologiile de afisare vor atinge performante care sa rivalizeze cu confortul vizual al tipariturii, dar chiar si atunci tehnologia interpusa intre text si ochi va fi inca fragila, incomoda si probabil scumpa.
Hartia e voluminoasa, e grea, se degradeaza si arde. Toate acestea implica costuri de transport, de depozitare, de expunere. Dar mai ales, hartia e o resursa limitata. Padurile nu pot fi taiate la nesfarsit iar orice inlocuitor fizic va implica utilizarea unor alte resurse care vor fi fie limitate, fie poluante.
Cartile evolueaza intr-un sistem comercial bazat pe profit. Ceea ce nu este rau, dar nici perfect. Jocul tirajelor si al preturilor va incuraja anumite genuri si va descuraja altele. Inevitabil, autori valorosi nu vor vedea lumina tiparului iar carti esentiale vor astepta la nesfarsit reeditari in tiraje mici si, desigur, scumpe.
Jocul dintre ergonomie, volum si pret a condus la primul succes major al “cartii digitale” in fata tiparului: enciclopedii si dictionare. Cu siguranta ne va fi mai comod sa-l citim pe Dostoievski in fotoliul preferat, dar daca ne intereseaza o referinta in Enciclopaedia Britannica balanta inclina in mod firesc spre varianta electronica. Nu doar pentru ca cele 32 de volume tiparite ne costa cel putin salariul pe trei luni in vreme ce o editie pe DVD sau CD-ROM coboara sub 50 de euro, dar si pentru ca referintele incrucisate sunt one click away iar cautarile complexe sau vagi sunt infinit mai comode decat in volum. Aceleasi avantaje si in cazul dictionarelor de limba, care de regula sunt inglobate in orice enciclopedie electronica, dar sunt cel mai adesea accesibile si pe Web, gratuit. Poate va intereseaza… Limba romana: dexonline.ro. Engleza (Merriam-Webster): m-w.com. Franceza: www.tv5.org/TV5Site/lf/langue_francaise.php.
Interesante sunt si evolutiile care se inregistreaza la intersectia dintre cartea tiparita si cea electronica, pentru ca aici lucrurile par sa mearga spre scurtarea circuitelor tipice ale industriei cartii. Eficienta acestei industrii se bazeaza pe tirajele mari, care permit marje bune de profit prin repartizarea costurilor per exemplar. Desigur, succese precum Harry Potter sau romanele Sandrei Brown sunt intretinute si printr-un marketing performant, dar statisticile sunt necrutatoare: tirajele medii au scazut in ultimii anii cu peste 30 de procente. Cartile care nu vizeaza succesul de public sau nu au un public tinta stabil (cazul cartilor de specialitate) au sanse tot mai mici sa fie publicate sau reeditate. Pana si clasicii literaturii se afla in aceasta jenanta situatie.
Un grup de scriitori suedezi cu ceva aptitudini antreprenoriale au descoperit ca Reteaua e capabila sa-i puna in contact direct cu piata, evitand complet sistemul editorial. Initiativa lor se cheama books-on-demand (carti la cerere) si este de o dezarmanta simplitate. Cititorii comanda prin Internet cartile dorite dintr-un catalog, ca in cazul unei librarii virtuale. Diferenta este ca respectivele carti sunt imprimate si legate pe loc, cu mijloace semi-artizanale (computere personale si imprimante de mare capacitate si viteza) dupa care sunt expediate prin posta cumparatorului. Desigur, aspectul acestor carti este destul de auster – fara coperte atragatoare sau ilustratii color – dar important este ca ele sunt mereu disponibile si, mai ales, au sansa sa apara. Grupul a publicat in scurt timp peste 500 de titluri in suedeza si engleza. Poate ca printre ele sunt si capodopere…
Scriitoarea japoneza Tsuno Kaitaro – director editorial al proiectului The Book & The Computer – a facut o incercare: a comandat din Tokyo o carte prin books-on-demand si a avut surpriza sa primeasca intr-o saptamana volumul de 300 de pagini la un pret de doar 22 de dolari, cu transportul inclus. Reiese destul de clar ca evitand cheltuielile editoriale, de marketing, transport, stocare si distributie implicate de tirajele mari, aceasta formula editoriala directa de la autor la cititor poate deveni competitiva si ca pret.
O intrebare care se naste imediat: cartea “la minut” poate deveni o afacere? De ce nu? La urma urmei, investitia pentru un mic atelier de imprimat si legat carti electronice n-ar fi uriasa. As putea sa-i indic operatorului adresa cartii pe Web, sa ma duc sa beau o cafea la cafeneaua din colt si dupa o ora sa-mi iau cartea. Ar exista doua ratiuni majore pentru care as apela la un astfel de serviciu in dauna librariei reale sau virtuale.
Prima motivatie este oarecum banala: cartea este epuizata. A devenit o practica tot mai comuna ca autorii sa-si publice pe Web, in format electronic, cartile care nu mai sunt in vanzare. Este evident ca pentru o carte care nu e in vanzare oricum nu poate obtine nici un fel de drepturi de autor iar interesul sau este ca macar continutul sa circule.
A doua este mai interesanta: cartea este “scrisa” anume pentru mine. De data aceasta am mers putin mai departe. Nu doar obiectul este “la comanda”, ci chiar continutul! Merita sa insist putin, pentru ca este un aspect interesant care se refera la ceea ce as indrazni sa numesc “carti utilitare”.
Un exemplu foarte la indemana este un ghid de calatorie personalizat. Ideea a fost pusa in practica deja de ministerul turismului din Grecia. E suficient sa completez un formular Web in care sa completez informatiile referitoare la perioada excursiei, itinerariul aproximativ, domeniile de interes, o indicatie in privinta bugetului, cateva date personale, hobby-uri, aspecte medicale (rau de inaltime, dieta speciala etc.). Programe speciale vor extrage apoi pe baza acestor date un ghid personalizat, anume pentru mine, in care vor figura pensiunile si nu hotelurile de patru stele, localurile cu mancare traditionala si nu fast-food-urile, concertele de jazz si nu cele de heavy metal…
Dar se mai pot imagina si altele exemple. De pilda o carte de bucate special conceputa pentru vizita soacrei, care sa tina seama de eventualul diabet si de alergia la marar. O editura bine informatizata, care-si stocheaza materialele intr-o maniera inteligenta (de pilda intr-un format bazat pe XML) va fi capabila sa extraga in cateva minute retetele acceptabile din toate cartile sale de bucate. Anume pentru mine. Cartea devine astfel un serviciu.
Dar aventura cartii continua. Noi modele de marketing si chiar noi moduri de a scrie carti se intrezaresc.