De la o vreme încoace, Davidel, cum îi spune strămătușa lui,
Tantieni, a învățat să facă figuri. Mai pe șleau, apucă ce-i vine
la mână – un ursuleț multicolor din plastic cu agățătoare, niște
chei cu breloc, o bucată de carton cu o sfoară la un capăt, un
carton dezodorizant de mașină cu o ață, pe care mai târziu îl va
numi brăduuuțu, un mic portofel albastru, o cataramă de
bronz, legată de Oma cu un elastic -, orișice atârnă și bălăngăne
cât se poate de tare. Mișcarea produce plăcere. Ia chiar și o
crenguță de salcie, un bețișor, o frunzuliță uscată de venirea
toamnei, o floricică ofilită culeasă de pe aleea din parc, o pungă
de plastic, aproape orice poate fi apucat și se poate clătina – ca
bătut de vânt, dar totuși cât de cât armonios – și ajunge pe
mâinile lui ocupate.
Chiar capul tatălui poate fi folosit, în unele momente de
euforie și extaz, pentru a îndeplini balansul dorit. Orice, dar să
nu stea locului. Asta pare deviza Daviduțului. Pune mânuțele pe
capul tatălui și-l mișcă. Uite capul lui tata! zice Daviduț
mirat de cum se modifică poziția capului tătesc. Schimbarea bruscă
a poziției obiectelor, plutirea lor pe aer îi trezește o fericire
pe care eu am aproape am uitat-o de când eram de vârsta lui. Și o
ia la goană în casă, pe terasă, în parc, pe trotuar, oriunde are la
dispoziție câte ceva de balansat și, purtat de ambiția lui de-a
face pe vântul, uită de tot și toate: unde e, cu cine e, suflețelul
lui fiind purtat numai și numai de avântul ăsta de nestăvilit. Mai
pe limba lui bâțâie mai toate lucrurile care-i
pică-n mână. Ca și cum le-ar supune unei probe, ca să vadă cum se
comportă în mânuța lui cuprinsă de neliniște.Așa, doar în bâțâială,
satisfacția. Numai că nu se mulțumește să se concentreze doar
asupra obiectului demn de toată atenția și bâțâiala lui. Ca bucuria
bâțâielii să fie maximă, admirată de pe o poziție fermă, sigură, se
proptește bine de tot în picioarele ușor depărtate. Și tot corpul
produce bățâiala.
Daviduțu
încearcă fără prea mare succes să zgâlțâie o bucățică cam rigidă de
hârtie mototolită, care nu putea să rămână netedă în mâinile lui.
Se simte nevoit s-o strivească, în speranța că o prepară pentru
bâțâială. Își dă seama după scurtă vreme că nu prea i-e de folos,
așa c-o aruncă pe jos, ușor nervos, și caută ajutor: Tată, ce
mai bâțâim? Imaginația lui debordantă în ce
privește obiectele potrivite pentru balans pare să fi secat brusc.
Își aruncă privirea asupra coșului de jucării și o speranță îi
licărește în ochi: Să luăm aia de bebeluși…
Nu îmi prea dau seama ce-i aia de bebeluși. Daviduțu îi
arată tatălui cu degețelul niște jucării de pe când era bebeluș, nu
băiețel în toată puterea cuvântului, ca acum. Este vorba de-o
brățară din plastic galben, de care atârnă trei dreptunghiuri
colorate. O bălăngăne vesel, dar se oprește nemulțumit: apasă pe
butonul albastru, dar nu mai se aud sunetele melodioase. Nu
cântă! constată David dezamăgit. Bâțâitul jucăriei este
vitregit de tot farmecul dacă nu cântă. Așa că încerc să repar
jucăria, dar nu reușesc. Drept urmare, aplic veșnica tactică a
diversiunii, ca tatăl să nu-și piardă din prezența de spirit. Ia
să luăm mai bine mingiuța albastră, ca s-o
bâțâie băiatu! Bună idee mingiuța asta albastră
cu ață, care sare și coboară de mama focului. Degeaba, căci
Daviduțu își pierde repede interesul.
Atenția lui David este captată de altceva. Privește cu
intensitate maximă cum se mișcă în mânuțele lui animalele sălbatice
înțepenite în plastic color. Și exact în ritmul bâțâielii lor se
mișcă și căpșorul lui, fără să scoată înfricoșătoarele răgete de
urs. Daviduț taie doar aerul cu greutatea lui mică. Cu ochii
concentrați asupra ursuleților din plastic multicolor, îi saltă
și-i coboară, îi împinge la stânga și la dreapta, până când amețesc
și ei, oricât de sănătoși și pregătiți de mișcare ar fi. Numai
Davidchen, nu și nu. Privirea îi stă ațintită pe ei. Nici să
respire nu mai apucă, sărăcuții de ei. Când se plimbă cu mama și
tata, face judicios împărțeala. Ursulețul cu mult albastru la el.
Pentru că-mi place culoarea albastră, cum afirmă sus și
tare. Ursulețul cu mai puțin albastru la mama, iar cel cu mult
galben îi revine lui tata. Fiecare membru al familie e musai să
aibă ursulețul lui în mână, când se iese la plimbare. Și nu oricum,
precum un novice, care, ca să-i facă pe plac copilului, l-ar
zgâlțâi brutal, să scoată sunete plăcute pentru urechiușele
mititelului. Nooo, mare greșeală. Ursulețul trebuie ținut pe placul
Davidelului. Recte, cât mai simplu, așa, cum ai merge și n-ai ști
de el. Adică pe lângă picior, ca soldatul ținânu-și pușca. Numai că
soldatul stă, iar noi mergem. Regula Daviduțului spune că pașii
noștri nu trebuie să nu fie prea apăsați, ca să deranjeze din
liniștea ursuleților. Sau din ordinea lor perfectă. Daviduțu se
uită la noi, unul la stânga, altul la dreapta lui, cu severitatea
oridinii germane și vede că i s-a îndeplinit comanda. Ursuleții
atârnă perfect. Satisfacția i se așterne pe chipul. Începe să râdă.
Lumea are iarăși sens. Câtă vreme a fost absorbit de mișcările
ursuleților, nu ne-a văzut, ca și când n-am fi existat. Atenția lui
era înghițită cu totul de bățâiala divină a ursuleților. Acum, de
când a început să ne vadă, face figuri. Cu ursulețul în mână.
Ridică și coboară mâinile, îndoaie picioarele, totul ca să miște
ursuleții pe placul lui.
Daviduțu s-a oprit lângă mine. Privesc cum soarele coboară în
asfințit. Piciorul meu stâng l-am pus mai în față. O poziție
elegantă. Plină de elan. David se uită la piciorul meu, apoi mai în
sus, la cap. Capul tatălui, pe care l-a bâțâit nu de mult. Precum o
ramură de salcie plângătoare din parcul Herăstrău. Privește cum
soarele coboară lin spre asfințit. Înroșit de emoție. Își așază
piciorul stâng în fața celui drept. O poziție elegantă. Plină de
elan. Tatăl și fiul. Stăm câteva clipe nemișcați. Ca și când am
aștepta fotograful să ne imortalizeze după ce-am primit – pentru
postura noastră plină de distincție – titlul de Sir de la
Regina Angliei. Numai așa, pentru ținuta noastră armonioasă și
pentru că ne-am luat o alură de învingători. Titlul de gentleman
l-am supt amândoi cu laptele mamei.
iulie, septembrie 2008
august 2010