Georgia, o mica tara caucaziana (5,5 milioane de locuitori) lipsita de resurse naturale este in aceste zile in atantia intregii lumi.
Presedintele Eduard Sevardnadze, (fost ministru de externe al URSS) care conduce tara de 11 ani, a fost fortat sa-si prezinte demisia, dupa ce s-a dovedit ca oamenii sai au fraudat alegerile parlamentare din 2 noiembrie. Imediat Washingtonul si-a declarat sprijinul pentru noua putere, dar Moscova a condamnat schimbarea regimului “la presiuni psihice.” Interesele celor doua mari putere sunt divergente in Georgia, iar miza o reprezinta o afacere de miliarde de dolari: noul cordidor energetic prin care ar urma sa curga petrolul din Marea Caspica spre pietele occidentale.
Georgia si-a capatat independenta in 1991, dar este departe de a fi o tara cu adevarat independenta. Ceea ce o face insa sa ramana in atentia marilor puteri este petrolul, care nu-i apartine, dar care nu poate fi transportat spre pietele occidentale fara a tranzita Georgia. De la descoperirea zacamintelor gigant de la Marea Caspica, Georgia, altadata o provincie neinteresanta, a devenit dintr-o data cheia de bolta a unei afaceri de multe miliarde de dolari.
Situatia politica a tarii incurca planurile multora. Autoritatile centrale nu controleaza decat o treime din teritoriul tarii. Cu incurajarea Moscovei, sau doar cu acordul tacit al acesteia provincia Osetia de Sud si-a proclamat independenta fata de Georgia in anii ’90, iar razboiul care a urmat s-a incheiat in 1993, dupa ce tara a aderat la Comunitatea Statelor Independente. Abhazia, republica autonoma a Georgiei, si-a declarat si ea independenta, lucru care a declansat un alt razboi. Ca intotdeauna, Moscova a fost cea care a “pacificat” lucrurile, iar un acord intre Georgia si Abhazia a fost semnat in 1996. Situatia din defileul Pankisi, la granita cu Cecenia, invenineaza de multa vreme relatiile cu Rusia. Teritoriul, care si el scapa controlului autoritatilor de la Tibilisi a devenit, cu timpul, fieful combatantilor ceceni care se refugiaza aici pentru a scapa de armata rusa care ocupa Cecenia. Si totusi, interesul pentru aceasta mica republica caucaziana ramane foarte ridicat. Din ratiuni cu totul divergente nici Washingtonul, nici Moscova nu au interesul ca tara sa fie si mai mult destabilizata. Moscova nu vrea sa complice situatia politica din zona, iar Wasingtonul nu vrea ca interesele economice sa-i fie afectate. Pentru Washington, Georgia este cheia de bolta a unei noi strategii, care ar permite Occidentului o mai mare independenta fata de petrolul din Golful Piersic, dar si fata de Rusia, unul dintre cei mai mari jucatori pe piata petrolului. In 1998 Turcia, ajutata de SUA a obtinut acordul si finantarea pentru constructia oleaductului dintre Baku si Ceyhan, (via Tibilisi) lucru care, intre altele, a scos Romania din jocul petrolului caspic. Romania s-a straduit mult timp sa convinga institutiile internationale ca varianta constructiei unui oleaduct care sa tranziteze si Romania este o varianta mai buna decat Baku – Ceyhan. In 1998 Romania a semnat cu consortiul italian EMI un contract pentru construirea unei conducte petroliere intre Constanta si Trieste, care era prevazuta sa treaca prin fosta Iugoslavie. Situatia politica a Balcanilor a minat sansele unui astfel de proiect care ar fi putut fi realizabil doar daca se alegea varianta constructiei unui oleaduct care ar fi urmat sa lege Baku de portul georgian de la Marea Neagra, Butuni. Petrolul brut ar fi urmat sa fie transportat la Constanta cu tancurile petroliere.
Cum lucrurile nu au mers cum se credea, Romania, dar si Ucraina sau Bulgaria au iesit din jocul petrolului caspic, dar Georgia si-a pastrat nestirbita pozitia.
Artizanul apropierii de Occident a Georgiei a fost presedintele Eduard Sevardnadze care a semnat cu SUA mai multe acorduri de cooperare, inclusiv militara. Acest lucru i-a atras simpatia si respectul Occidentului. Din pacate, Sevardnadze nu controla cu adevarat decat capitala Tibilisi. Armata este corupta pana in maduva oaselor, generalii georgieni vand arme rebelilor ceceni, provinciile sunt controlate de clanuri, coruptia este un fenomen general. Pentru a remedia situatia SUA instruieste soldati georgieni care primesc cate 200 de dolari, adica de 10 ori mai mult decat primeste un soldat obisnuit.
Oleaductul Baku – Ceyhan a carui constructie a inceput in 1998 are un cost de 3,6 miliarde de dolari si ar urma sa fie dat in exploatare in 2005. El va tranzita Georgia, tara lipsita de resurse petroliere, care ar urma sa castige in acest mod aproximativ 350 de milioane de dolari anual, la un produs intern brut de 650 de milioane de dolari anual. Oleaductul ar urma sa fie dublat in 2007 de un gazoduct, care va lega campurile de la Shah Deniz (Adjerbadjan) de orasul turcesc Erzurum, via Tibilisi.
Totusi, dupa cum apreciaza specialistii, noul oleaduct nu va fi rentabil decat daca si petrolul din Kazakhstan, nu doar cel din Adjerbaidjan va tranzita conducta Baku – Ceyhan. Or, Kazakhstanul – principala putere petroliera din zona, dupa descoperirea, acum trei ani a campurilor petrolifere gigant de la Kashagan – pare a avea alte proiecte, primul dintre acestea fiind transportul spre China si apoi spre Iran. Teheranul a importat in primul trimestru al lui 2003 cate 180.000 de tone de titei brut, lunar din Kazakhstan. Mai mult, Kazakhstanul manifesta un real interes pentru piata ruseasca, iar autoritatile de la Moscova incurajeaza cat pot aceasta orientare. Moscova nu vede cu ochi buni constructia oleaductului Baku – Tibilisi – Ceyhan, si cu atat mai putin a gazoductului Shaz Deniz – Erzurum. Un astfel de proiect ar lipsi Rusia de cvasimonopolul asupra titeiului produs de fostele “tari surori” din zona Marii Caspice. In primavara, occidentalul Sevardnadze s-a vazut obligat sa semneze cu gigantul Gazprom un acord pentru livrarea de gaze naturale rusesti catre Georgia, la un pret mult mai mic decat cel de piata. Odata “infipt” pe pamant georgian Gazprom ar putea recurge masuri de retorsiune pentru a impiedica proeictul constructiei gazoductului Shah Deniz – Erzurum. Cartea petrolului caspic este departe de a fi jucata.
Rusia are o alta parere
Situatia din Georgia revine la normal dupa ce fostului presedinte Eduard Sevardnadze, acuzat ca a fraudat alegerile legislative din 2 noiembrie, a cedat puterea opozitiei la presiunea strazii. Noul guvern de la Tbilisi – format in cea mai mare parte din tineri reformisti sub 40 de ani, care au debutat in politica sub conducerea lui Sevardnadze – a anuntat ca va organiza alegeri prezidentiale in cel mai scurt timp, mai devreme chiar de termenul constitutional de 45 de zile, si va incerca sa asigure stabilitatea tarii. Pana la viitoarele alegeri presedintia este asigurata de Nino Burdjanadze, unul dintre cei mai importanti lideri ai opozitiei, care va asigura si conducerea noului guvern de la Tbilisi. Actual presedinte al Parlamentului georgian, Nino Burdjanadze este cotata drept unul dintre candidatii cu sanse la presedintie, in cazul in care se va inscrie in cursa prezidentiala. Pana ieri ea nu a spus daca va candida sau nu. In schimb, un alt lider al opozitiei, Mihail Saakasvili, si-a anuntat inscrierea in cursa prezidentiala.
Noua putere de la Tbilisi se bucura de sprijinul politic si simpatia comunitatii internationale. Purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat american, Richard Boucher a declarat ca Statele Unite si alti membri ai comunitatii internationale sunt gata sa sprijine noul guvern sa organizeze alegeri libere si impartiale. Mesaje de sprijin au fost transmise si de catre Uniunea Europeana, Consiliul Europei, Franta, Germania, Belgia. Opinie separata face Rusia. Presedintele rus, Vladimir Putin, s-a aratat dezamagit de de faptul ca schimbarea de regim de la Tbilisi a avut loc pe fondul unei puternice presiuni psihice. “Cei care organizeaza si incurajeza astfel de actiuni au o enorma responsabilitate fata de populatie”, a declarat presedintele rus.
Noua conducere de la Tbilisi va avea o misiune grea. In afara reformelor economice, noua conducere se va confrunta si cu alte probleme intre care si mentinerea sub control a conflictelor din regiunile cu tendinte separatiste: Abhazia, Osetia sau Adjaria. In privinta politicii externe, Nino Burdjanadze, a declarat ca sarcina ei si a Georgiei este sa mentina bunele relatii cu Statele Unite, sa imbunatateasca relatiile cu Rusia si cu ceilalti vecini.
Insa, prima misiune a puterii interimare de la Tbilisi este organizarea rapida a unor alegeri libere si corecte si rezolvarea problemei Parlamentului georgian. Forul ales la 2 noiembrie este contestat din cauza numeroaselor fraude inregistrate in timpul scrutinului electoral, nereguli care au fost la baza miscarii populare care a dus la inlaturarea de la putere a lui Eduard Sevardnadze. O plangere a fost depusa pentru a se obtine anularea alegerilor, insa nu se stie cand va examina Curtea Suprema aceasta chestiune.
Mihail Saakasvili, arhitectul revolutiei de catifea
Daca presedintele Eduard Sevardnadze si-a scandalizat compatriotii din cauza vilelor luxoase pe care le detine, liderul opozitiei radicale georgiene, Mihail Saakasvili, a impresionat ajutandu-i pe cei saraci sa isi repare casele, transmite AFP. La acea vreme, Saakasvili era presedintele consiliului municipal al capitalei, unde traieste o treime din populatia Georgiei. Dupa alegerile legislative din data de 2 noiembrie, Saakasvili si-a fixat ca obiectiv demisia presedintelui.
Liderul opozitiei a promis o revolutie de catifea, iar de mai multe saptamani a inceput sa vorbeasca in numele “intregii Georgii”. Dupa trei saptamani de manifestatii, Saakasvili a declarat vineri ca ziua revolutiei de catifea a sosit.
“Demisia!”, striga sambata Saakasvili, in mijlocul manifestantilor care au fortat intrarea in cladirea Parlamentului, obligandu-l pe presedintele Sevardnadze sa fie evacuat in timp ce tinea un discurs.
Saakasvili, in varsta de 35 de ani, a studiat in Statele Unite, stiind la perfectie limba engleza. Dupa ce a lucrat la o companie din New York, Saakasvili a revenit in Georgia fiind protejat si devenind presedintele Uniunii Cetatenilor Georgieni, formatiune pro-Sevardnadze. In anul 2000, actualul lider al opozitiei a fost numit in functia de ministru al Justitiei. Dar acest reformist radical a considerat ca Guvernul este unul corupt, criticandu-i pe demnitarii care s-au imbogatit in timp ce peste jumatate din populatia tarii traieste sub pragul saraciei.
Saakasvili a mers atat de departe incat in timpul unei sedinte de guvern a prezentat documente si fotografii ale vilelor ministrilor corupti.
Dat fiind ca Sevardnadze nu l-a mai sustinut, Saakasvili a demisionat anul trecut si a fondat propriul partid, devenind in scurt timp unul dintre criticii cei mai acerbi ai regimului de la Tbilisi.
Denuntand dezordinea din Georgia, Mihail Saakasvili si-a stabilit ca prioritate lupta impotriva coruptiei, fara a ascunde ca doreste sa devina presedinte. Criticii lui Saakasvili il considera un populist care doreste cu orice pret sa se afirme.
Dupa alegerile legislative, un individ neidentificat a deschis focul asupra soferului lui Saakasvili, dar nu a reusit sa il omoare.
Nino Burdjanadze, fosta aliata a lui Eduard Sevardnadze
Nino Burdjanadze, numita sambata seara de catre opozitie in functia de presedinte interimar al Georgiei, este o fosta aliata a presedintelui Eduard Sevardnadze, transmite AFP. Fost presedinte al Parlamentul georgian, Burdjanadze este obisnuita cu elitele politice, deoarece tatal ei, bogat si influent in perioada sovietica, detine in prezent monopolul comertului cu porumb in Georgia si a finantat campania electorala a lui Sevardnadze. Nino Burdjanadze este casatorita cu fostul adjunct al procurorului general, care si-a prezentat demisia din aceasta functie in urma cu cateva zile.
Nino Burdjanadze, in varsta de 39 de ani, a intrat in viata politica sub aripa protectoare a lui Sevardnadze, la fel ca si aliatul ei din cadrul opozitiei, Mihail Saakasvili, devenind membra a Parlamentului in anul 1995 si remarcandu-se in randul formatiunii pro-guvernamentale Uniunea Cetatenilor din Georgia. Ulterior, Burdjanadze a devenit presedintele Comisiei parlamentare pentru Politica Externa. Nino Burdjanadze a fost numita presedinta a Parlamentului in noiembrie 2001, dar treptat a inceput sa se distanteze de Sevardnadze. Unii politicieni ai opozitiei au continuat totusi sa creada ca Burdjanadze nu s-a distantat total de seful statului.
In urma cu sase luni, Burdjanadze a plecat de la o sedinta de Guvern in timpul careia fusese criticata de Sevardnadze pentru ca a intarziat adoptarea unei legi. Incidentul a marcat ruptura definitiva a relatiei dintre cei doi demnitari. Inaintea alegerilor legislative, Burdjanadze si-a infiintat propria formatiune politica, Democratii-Burdjanadze, in colaborare cu fostul presedinte al Parlamentului, Zurab Jvania. Nino Burdjanadze este un lider moderat al opozitiei, spre deosebire de aliatul sau, Mihail Saakasvili. Burdjanadze a facut apel la calm in timp ce manifestantii ocupau cladirea Parlamentului. Nino Burdjanadze, care are doi copii, a studiat la Moscova la inceputul anilor 1990.