Marile personalități sau povești ale creștinismului de sub partea noastră de Cer nu au fost oglindite încă de arta cinematografică românească, așa cum au făcut rușii de pildă. Cu puține excepții, nici literatura română nu a pășit decis în această direcție.
Cornel Constantin Ciomâzgă este unul dintre jurnaliștii binecunoscuți ai anilor ’90. A adunat, precum se-ntâmplă în viața multora care practică asemenea meserie, o sumedenie de povești adevărate, unele la limita incredibilului. O astfel de poveste este și tema primei sale cărți intitulată „Lucrarea” (Ed. Cartea Actuală, București, 2004) devenită rapid un bestseller. La o distanță de zece ani, Cornel Constantin Ciomâzgă revine cu o altă poveste – reală, ca și cea dintâi – care va avea, cred, un succes asemănător: „Se întorc morții acasă” (Ed. Cartea Actuală, București, 2014).
Care este „rețeta” succesului deținută de Constantin Ciomâzgă? În ambele volume găsim teme excepționale tratate în cheie apăsat ortodoxă – căci pentru autor creștinismul este un fapt asumat în întreaga sa viață, inclusiv în literatura pe care o scrie. Desigur că nu este o noutate, sunt atâția care caută subiecte „grase” și au un discurs creștin. Fără îndoială, vocația de scriitor surmontează aceste premise, rezultatul este dincolo de o anume „formulă” ori ecuație, dincolo de cuantificabil…
Iar cum viața bate filmul, autorul a mărturisit că incredibilul realității nu l-a rostit până la capăt în cele două volume, a încercat să mai tempereze faptele cât de cât tocmai pentru a nu părea inspirate de pe altă planetă.
În cazul volumului intitulat „Se întorc morții acasă” autorul pornește de la o poveste reală, cum spuneam, prin care un individ suferă o moarte clinică, este îngropat – „se trezește” în coșciug, iar după un anume număr de zile pline de coșmar, bătăile sale în pereți sunt auzite, este dezgropat. De aici începe calvarul mortului întors într-o familie care îl primește cu firească(?) reticență etc. Să mai spunem că parabola este accentuată de faptul că „mortul” este un fost gardian al poliției politice comuniste care va ajunge la Viață prin reîntâlnirea cu o fostă victimă, un mare duhovnic, fost deținut politic…
În fond, o poveste destul de uzuală oferită de bogata literatură a închisorilor comuniste de la noi și din întreg estul ex-comunist această întâlnire călău-victimă. Cheia creștină în care este tratată întreaga poveste îi conferă însă o cu totul altă greutate acestei cărți.
Ca și în prima carte, autorul strecoară la două-trei pagini pasaje întregi din Sf. Părinți ori din alte scrieri creștine clasice pe care le comentează îndelung – astfel încât devine mai degrabă o carte de cateheză. Unii ar spune că firul epic este îngreunat, stilul acesta căutat și apăsat ortodox nu duce neapărat la convertirea unui neinițiat. Probabil că autorul nici nu-și propune așa ceva, volumele sale se adresează mai degrabă celor deja convertiți, creștini care-și asumă trăirea și exigențele Bisericii, oameni pentru care paginile de față sunt o desfătare.
S-ar putea scrie abundent despre literatura creștină apărută după 1989. Cum sunt valorificate nenumăratele povești creștine ale ultimului veac, să spunem? Nu numai literar, ci și prin prisma altor arte – a cinematografului, de pildă. De ce regizorii și scenariștii români au vânat și obținut importante premii internaționale pornind de la puternice teme generate de dictatura comunistă, dar aproape niciodată acestea nu au fost abordate în cheie creștină? Nu mai spun – vorbă mare – că marile personalități sau povești ale creștinismului de sub partea noastră de Cer nu au fost oglindite încă de arta cinematografică românească, așa cum au făcut rușii de pildă (vezi excepționalul film „Ostrov” al lui Pavel Lungin). În plan literar, există excepții, în mod evident – pornind de la „Jurnalul fericirii” (N. Steinhardt) ori, mai nou, de la „Admirabila Tăcere” (Alexandru Mironescu), dar acestea sunt, totuși, jurnale – iar marile romane creștine românești se lasă încă așteptate, chiar dacă subiecte există din belșug. Fără doar și poate, creștinismul este intrinsec regăsit în numeroase producții literare, o carte explicit ortodoxă trebuie să fie înainte de toate o carte bine scrisă.
La acest capitol, în pofida succesului de piață, volumele lui Cornel Constantin Ciomâzgă se îndepărtează de literatură prin excesul de citate și prin stilul catehetic. Probabil că nici autorul nu are ambiția de a fi scris neapărat un roman, ci o carte-mărturie a unei lungi metanoia. Cele două volume ale lui C.C. Ciomâzgă fac parte mai degrabă din așa-numita literatură sapiențială care nu-și propune cine știe ce ambiții literare, ci ilustrarea și îndemnul spre asumarea unui parcurs spiritual (duhovnicesc).
În acest registru, Cornel Constantin Ciomâzgă și-a găsit deja stilul, are nenumărați admiratori, printre care și semnatarul acestor rânduri, și-a asigurat o audiență binemerită. În ultimă instanță, finalitatea acestui gen de scriere poate fi – și în cazul de față chiar este – mai importantă decât literatura pură.
Ciomâzgă este un autor care-și asumă responsabilitatea impactului celor scrise (splendide paginile în care problematizează eventuala melancolie și tristețe generată de anume povești încărcate de durere), un autor care practică, aș zice, o formă de „psihoterapie ortodoxă” – de altfel în volumul „Se întorc morții acasă” este citată lucrarea omonimă și cel care a scris-o, Hierotheos Vlachos.
Fostul jurnalist Cornel Constantin Ciomâzgă și-a păstrat bunele reflexe. Dacă un jurnalist cu vocație are o foarte bună priză la realitate, Constantin Ciomâzgă a ajuns prin propria-i căutare creștină să scrie cărți cu o foarte bună priză la Realitatea hristică. Prin Cornel Constantin Ciomâzgă breasla jurnaliștilor își mai spală obrazul în relația cu creștinismul – căci prea multe mizerii la adresa Bisericii au apărut în presă în ultimii ani, iar cei care își asumă cu onestitate un jurnalism creștin pot fi numărați pe degete. Aceasta nu înseamnă să treci cu vederea anumite derapaje ale clericilor, de pildă, iar autorul chiar face uneori în scrierile sale și observații critice.
Volumul de față scris de Cornel Constatin Ciomâzgă este o carte de mărturii, o predică și o cateheză, o ilustrare a unei bune prize la Realitatea duhovnicească ortodoxă, este tabloul unei metanoia, o chemare la metanoia și la ruga neîncetată.
Așa cum din volumul „Lucrarea” am aflat despre anume rugători, foarte discreți, cărora, poate, li se datorează supraviețuirea acestei lumi, lectura volumului „Se întorc morții acasă” ne conferă un sentiment la fel de tonic întrucât, pe măsură ce-l parcurgi, simți că autorul se roagă împreună cu tine.