Mi s-a întâmplat adesea în postura de profesor de istorie a religiilor să nu am suficient material bibliografic în limba română în cazul tradițiilor așa-numite “exotice”. În astfel de cazuri ești obligat să recomanzi cărți apărute în alte limbi de circulație – la care studenții români nu prea au acces, întâi de toate fiindcă nu se găsesc în bibliotecile din România, iar pe internet rareori sunt de găsit gratis (mă refer la edițiile critice, academice). Paradoxul este că atunci când aceste cărți se mai traduc, totuși (rarisim) – nu mai discut acum feluritele aspecte, neajunsuri, legate de traducere -, nu sunt receptate așa cum ar merita. Este și cazul volumului de care mă voi ocupa acum: “Cartea tibetană a morților” (Ed. Paralela 45, 2009) cu un comentariu introductiv de Sfinția Sa Dalai Lama.
Scriere clasică a buddhismului tibetan (secolul VIII), cartea a apărut fragmentar în mai multe ediții în românește dar este prima oară când avem parte de o ediție completă a lucrării compuse de legendarul Padmasambhava și revelată de Terton Karma Lingpa. Trebuie subliniat din start că nici această traducere nu este tocmai profesionistă, căci e la a două mână: traducerea din tibetană în limba engleză a fost făcută de Gyurme Dorje, a fost redactată de Graham Coleman și de Thupten Jinpa, iar traducerea din limba engleză în românește a fost realizată de Radu Claudiu Canahai. Avem de-a face cu o carte aparținând deja culturii universale, lucrare îndelung frecventată de cercetători și mari oameni de cultură. Personaj harismatic a cărui celebritate este depășită doar de înțelepciunea cu care abordează diversele problematici ale lumii contemporane, Dalai Lama s-a ocupat personal de apariția și editarea acestei ediții critice, arată Graham Coleman, într-un Cuvânt de mulțumire în care descrie prezentul proiect. Același Dalai Lama este autorul unui Studiu introductiv – o veritabilă lecție de buddhism tibetan pentru occidentali.
Cine și-ar fi închipuit acum câteva secole în Occident că peste mări și țări există semeni care au elaborat o adevărată strategie de pregătire a momentului și etapelor morții, în care orice amănunt cântărește cât viața?!
“Din perspectiva buddhistă, renașterea în existența condiționată poate avea loc într-una din cele trei lumi: «tărâmul fără formă», «tărâmul formei», «tărâmul dorinței». Tărâmul fără formă și cel cu formă sunt rodul stărilor subtile ale conștiinței, dobândite prin realizarea anumitor stări de concentrare meditativă. Tărâmul nostru sau tărâmul dorinței este cel mai grosier dintre cele trei”, arată Dalai Lama în cuvântul său (p.11). Este abc-ul de care occidentalul are nevoie pentru a ieși din papucii altor paradigme dacă vrea să priceapă ceva. Și mai departe, acesta vorbește despre cele șase clase de locuitori ai acestui din urmă tărâm numit al dorinței: “zei (ființe cosmice celeste a căror stare primară a minții este exaltarea), demoni (care sunt mai ales ostili și invidioși), ființe umane (care sunt influențate de toate cele cinci stări mentale contradictorii), animale (care sunt stăpânite de iluzie), duhurile chinuite (aflate sub imperiul atașamentului și dorinței neîmplinite) și ființele infernale (care sunt stăpânite de ură, mânie și teamă)… În viziunea buddhistă, așadar, tocmai natura tendințelor noastre curente este cea care generează existența nostră viitoare, pusă în mișcare de legea naturală a cauzei și efectului” (p. 11). Cu alte cuvinte, adepți ai reîncarnării, buddhiștii consideră că în funcție de nivelul energetic la care se situează o entitate – nivel generat de gradul său de cunoaștere și de (non)aderență la realitate – rezultă și poziționarea sa în economia Cosmosului.
Dincolo de cerințele firești cu privire la o viață curată din toate punctele de vedere, pentru cei care aspiră la mai mult, există o neașteptată “ofertă” numită Yoganiruttara tantra, ale cărei metode disciplinează procesele morții, parcursul prin “stările intermediare” post-exitus, atrag renașterea dorită (dacă este meritată): “Aceste metode implică dezvoltarea unei anumite iscusințe legate de diferitele stadii experimentale pe care un individ le induce odată cu intenția sa de a dobândi realizarea spirituală și de a fructifica capacitățile cu care este înzestrat ca ființă umană”, subliniază liderul tibetan (p. 12)…
Nu avem timpul și spațiul pentru a intra în amănunte tehnice, adesea năucitoare pentru mintea occidentală. Cert este că acești oameni pretind că – dacă este să iei în serios paradigma în care funcționează -, reușesc să aducă adepții pe calea eliberării tocmai prin luarea în stăpânire a procesului morții. Iar aceasta presupune o sumă de “proceduri” la care se ajunge treptat.
Pregătirea adeptului poate fi stimulată prin rugăciunea pentru comuniunea cu învățătorul spiritual. Ulterior acesta află despre cele șase stări intermediare, despre diverse modalități de depășire a capcanelor: eliberarea naturală a negativității și întunecării, eliberarea naturală prin actele mărturisirii, eliberarea naturală prin recunoașterea indiciilor și semnelor vizuale ale morții. Se mai vorbește – și constituie capitole ample ale impresionantei lucrări – despre “eliberarea naturală a temerilor prin ritualul înșelării morții”, “transferul conștiinței: eliberarea naturală prin amintire”, “marea eliberare prin ascultare”, “eliberarea prin purtare: eliberarea naturală a agregatelor psiho-fizice”.
Repercusiunile practice ale volumului în discuție sunt nebănuite. Și astăzi un medic sau un inițiat tibetan va lua în serios, de pildă, semnele morții apropiate: “Când gingiile încep să devină întunecate și negre,/ Aceasta se numește «adunarea demonilor personali ai elementelor»/ Și arată că moartea poate surveni după nouă zile./ Când nările cad spre interior și se dezumflă,/ Aceasta se numește «blocajul căii suflului vital»/ Și arată că moartea poate surveni după nouă zile./ Când membrele suferă convulsii repetate cu dilatare și contractare,/ Aceasta este numită «escaladarea muntelui elementelor»/ Și arată că moartea poate surveni după cinci zile./ Când ochii privesc fix, fără clipire,/ Aceasta este numită «scurgerea suflului vital asemănător mamei»/ Și arată că moartea poate surveni după trei zile” (p. 174) etc. etc. – nu voi continua cu aceste “semne” căci deja încep să mă uit în oglindă după fiecare propoziție.
Mă întreb cum oare explică un adept al acestei forme de cunoaștere stilul în care un om este legat la aparate timp de ani buni, fiind un fel de legumă. Ce se petrece cu conștiința sa din pespectiva “Cărții tibetane a morților”? Sau cu vreunul care suferă în câteva zile mai multe atacuri de cord, iar medicii îl readuc în acestă lume de tot atâtea ori? Poate că toate aceste proceduri moderne ar avea câte ceva de învățat și de la tibetani…
“De obicei, în viața noastră, dacă știm că suntem pe cale să ne confruntăm cu situații dificile sau nefamiliare, ne pregătim și ne antrenăm în prealabil, astfel încât atunci când evenimentul așteptat se produce, suntem pe deplin pregătiți. Așa cum am arătat, repetarea proceselor morții și celor ale stărilor intermediare, și trecerea într-o existență viitoare este tocmai esența căii Yoganiruttara tantra. Aceste practici sunt de asemenea parte a practicii mele zilnice și din această cauză simt, oarecum, un soi de emoție când mă gândesc la experiența morții. În același timp, mă întreb totuși, uneori, dacă voi fi sau nu cu adevărat capabil să utilizez pe deplin propriile-mi practici pregătitoare când momentul morții va sosi! Un sentiment de incertitudine, și adesea de teamă, este un sentiment uman natural la gândul asupra naturii morții și relației dintre viață și moarte… Îmi exprim speranța că profundele viziuni conținute în această lucrare vor constitui sursă de inspirație și sprijin multor oameni preocupați de această problemă, așa cum se întâmplă și în sânul propriei mele culturi” (p.18), mărturisește Dalai Lama.
Condamnați la nemurire, ne mângâiem cu teribila intuiție a poetului: “Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”…
MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în Gura Humorului, Bucovina) are o licență în filosofie (Universitatea București) și un master în antropologia spațiului sacru (Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”). Din 2007 este doctorand al Universității București, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale și profesor de istoria religiilor în învățământul preuniversitar. A ținut cursuri și seminarii de introducere în istoria și antropologia religiilor la Universitatea București și la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”. A susținut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri – în jurnale, reviste culturale și cu profil spiritual -, producător și realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. A fost redactor-șef al revistei Adevărul literar și artistic. În prezent realizează o pagină de religie în săptămânalul Timpul. A publicat cartea “În căutarea duminicii. Sacru și profan în epoca foiletonistică” (Editura Paralela 45, 2008).