Consiliul Concurentei a anuntat ieri decizia de a amenda cei trei producatori de ciment din Romania – Lafarge Romcim, Holcim si CarpatCement – cu 28,5 milioane euro, cea mai drastica masura luata pana acum de catre forul concurential local.

Decizia sanctioneaza “practici concertate de stabilire in comun a preturilor de vanzare a cimentului” si vine la finalul unei anchete incepute acum patru ani.

Acuzatiile extrem de dure nu au ramas fara reactie, oficialii Lafarge Romcim si cei ai CarpatCement anuntand ca resping acuzatiile si vor intenta actiune in justitie la instanta competenta din Romania, urmand sa supuna cazul atentiei Comisiei Europene. Pe de alta parte, oficialii Holcim, compania careia i-a fost aplicata cea mai mare amenda, afirma ca motivele deciziei sunt contestabile, insa nu vor contesta decizia Concurentei.

Cei trei mari producatori la nivel mondial de ciment, betoane si agregate au investit din 1997 pana acum peste 900 mil. euro in Romania. Lafarge, Holcim si HeidelbergCement isi impart in parti aproape egale o piata a cimentului de circa 300 mil. euro pe an, unde fiecare detine cate trei fabrici. Ei au fost acuzati in dese randuri de intelegeri privind formarea preturilor pe piata, de practicarea unor preturi prea ridicate pe piata interna si a unora scazute la export.

“Dupa o analiza extrem de atenta si laborioasa a pietei cimentului si a activitatii celor trei producatori, care s-a intins pe o perioada de mai mult de patru ani, echipa de investigatie a demonstrat ca in perioada 2000 – 2004, Lafarge, Holcim si CarpatCement au actionat concertat pentru stabilirea unui cartel de fixare si impunere a preturilor la ciment pe piata din Romania”, afirma oficialii Concurentei.

Consiliul Concurentei a amendat Lafarge Romcim cu circa 10,4 mil. euro (377,2 miliarde de lei, reprezentand 6,5% din cifra de afaceri a companiei inregistrata in 2004), Carpatcement cu 8,6 mil. euro (313,2 miliarde lei, reprezenand 6% din afacerile de anul trecut). Compania elvetiana Holcim a primit o amenda in valoare de circa 8 milioane euro (290 miliarde lei, reprezentand 5,5% din cifra de afaceri din 2004), precum si o amenda suplimentara de circa 1,4 mil. euro pentru nerespectarea conditiilor impuse privitor la concentrarea economica realizata de elvetieni la fabrica de la Alesd (judetul Bihor).

Lafarge e acuzata ca a vandut la export sub costuri, recuperand diferentele pe piata interna, fiind in opinia Concurentei “initiatoarea cartelului”.

Carpatcement este acuzata la randul sau ca, dupa achizitia fabricii de la Fieni in 2002, a majorat nejustificat preturile la ciment cu 38%, consolidand un cartel pe termen lung. Holcim a fost acuzata ca nu a respectat conditiile concentrarii economice de la Alesd.

“Speram ca aceasta decizie va marca sfarsitul unui comportament ilegal, iar companiile au ocazia sa demonstreze ca in viitor vor avea o conduita concurentiala corecta. Un model de urmat. Aceasta este asteptarea autoritatii de concurenta si a opiniei publice din Romania din partea managerilor (acestor companii – n.red.). Etica este generata de oameni”, a declarat Mihai Berinde, presedintele Consiliului Concurentei.

In replica, oficialii grupului francez Lafarge, care au investit peste 300 mil. euro in Romania, afirma: “Lafarge Romcim respinge cu tarie acuzatiile formulate impotriva sa. Lafarge Romcim a hotarat sa intenteze imediat actiune impotriva acestei decizii in fata instantei competente din Romania si sa o supuna atentiei Comisiei Europene”.

De asemenea, oficialii Carpatcement Holding afirma ca au respectat cu strictete legea inca din momentul intrarii in Romania in 1998.

“Suntem extrem de surprinsi de continutul deciziei Consiliului Concurentei privind existenta unui pretins cartel pe piata romaneasca a cimentului. Consideram ca decizia Consiliului Concurentei se indeparteaza de la practica si legislatia comunitara, afectand astfel credibilitatea sa ca institutie ce ar trebui sa actioneze in limitele stabilite de lege pentru a garanta un climat concurential normal.

Respingem categoric concluziile Consiliului Concurentei si vom continua sa ne sustinem punctul de vedere in fata instantei competente, conform legii, cu convingerea ca aceasta va stabili adevarul”, spun reprezentantii unuia dintre cei mai mari investitori germani de pe piata locala.

Oficialii grupului elvetian au comentat ca “desi motivele care au determinat impunerea amenzii sunt contestabile atat din punct de vedere economic, cat si juridic, Holcim Romania nu va contesta decizia Consiliului Concurentei”.

adrian.mirsanu@zf.ro