În colecția Cărți-cheie a Editurii Curtea Veche, coordonată de neobositul Doru Someșan, au aparut alte titluri importante: Kurt Tepperwein – “Legile spiritului – A cunoaște, a înțelege, a învăța”; Zig Ziglar – “Curs de vânzări – Cum să vinzi orice oricui”; Juliet Erickson – “Arta persuasiunii – Cum să influențezi oamenii și să obții ceea ce vrei” ; Tal Ben-Shahar – “Fii fericit! – Descoperă tot ce trebuie să știi pentru a avea o viață fericită”; Roz Townsend – “Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare – Idei simple pentru prezentări de succes”; Timothy Butler – “Cum ieșim din impas – Transformă obstacolele în oportunități”; Michael Kerrigan – “Ce opțiuni am? 26 de secrete pentru a te ajuta să obții rezultatele dorite în viață și în carieră”; Debra Fine – “Arta de a-ți cultiva noi relații – Inițiază conversații, întreține-le, construiește relații, dezvoltă prietenii și extinde-ți afacerile”; Jeffrey D. Smith – “Urmează-ți visul. Cum să-ți transformi țelurile și visele în realitate”. Sunt cărți motivaționale, care îi învață, chiar ghidează pe cititori să-și desăvârșească anumite abilități în viață, autorii fiind în general experți în domeniul despre care scriu. Același lucru se întâmplă cu alte două recente apariții.


Tonya Reiman – “Limbajul trupului. Cum să ai succes atât în planul profesional, cât și în cel personal”. Traducere din limba engleză de Valentin Adrian Serac. Tonya Reiman, expertul numărul unu din Statele Unite ale Americii în decodarea semnalelor secrete ale limbajului trupului, dezvăluie un teritoriu al comunicării interpersonale rămas până acum în penumbră: felul în care puteți exploata potențialul semnalelor nonverbale pe care le transmiteți pentru a obține exact ceea ce vă doriți, în orice moment din viață, fie el personal sau profesional. Limbajul trupului este lectura care vă va ajuta să obțineți ceea ce vă doriți de la ceilalți, înțelegând totodată mesajele nonverbale pe care interlocutorii vi le transmit. După ce veți descifra înțelesul ascuns aflat în spatele anumitor gesturi, grimase sau mișcări ale corpului, veți căpăta un adevărat al șaselea simț, care vă poate schimba viața, salva cariera sau vă poate ajuta în orice moment dificil.
Tonya Reiman este unul dintre cei mai apreciați specialiști în limbajul trupului, fiind bine-cunoscută telespectatorilor datorită aparițiilor săptămânale din cadrul emisiunii The O’Reilly Factor de pe Fox News, precum și datorită frecventelor intervenții în programe TV precum Access Hollywood, Fast Money, New Morning, Extra. De asemenea, ea lucrează ca trainer și consultant în afaceri și semnează periodic articole în publicații precum The New York Times, The Wall Street Journal, Cosmopolitan sau Time.


Sharon Begley – “Antrenează-ți mintea, modelează-ți creierul

O nouă știință ne dezvăluie potențialul extraodrinar de care dispunem”.
Cuvant înainte de Dalai Lama. Prefață de Daniel Goleman. Traducere din limba engleză de Marius Chitoșcă. “Una dintre teoriile cardinale ale neuroștiințelor este aceea că procesele noastre mentale își au originea în activitatea cerebrală: activitatea creierului generează și dă formă minții umane, nu invers. Datele relatate în această carte sugerează posibilitatea existenței unei căi duale a cauzalității, care presupune o activitate mentală ce determină modificări la nivelul structurii creierului.” (Daniel Goleman) ,,Trăim un moment hotărâtor, am ajuns la o răscruce de drumuri în care budismul și știința modernă se îmbogățesc reciproc, iar acest aspect poate contribui decisiv la bunăstarea umană.” (Dalai Lama)
,,Conectivitatea neuronală nu e statică. Nu e fixă. E adaptabilă. Da, creierul se poate schimba, iar asta înseamnă că noi ne putem schimba. Nu e ușor, dar după cum veți descoperi în această carte, neuroplasticitatea nu e posibilă fără efort mental. Cu riscul de a repeta o glumă mai veche, vă spun: pentru a ne schimba trebuie doar să ne dorim schimbarea.” (Sharon Begley)
Sharon Bagley este senior editor la prestigioasa revistă Newsweek și una dintre cele mai apreciate voci ale jurnalismului științific. Între 2007 și 2009 a condus suplimentul de știință Science Journal al publicației Wall Street Journal. Pentru activitatea sa remarcabilă a fost recompensată cu numeroase premii, dintre care amintim: American Aging Association Media Award (2006), pentru o serie de articole despre boala Alzheimer, Public Understanding of Science Award (2005), decernat de către muzeul de știință Exploratorium din San Francisco, și Honorary Doctorate of Humane Letters for Contributions primit din partea Universității din Carolina de Nord pentru promovarea noilor descoperiri științifice.

Subiecte #"colectii#carti