Cristian Bădiliță, născut în 1968, este istoric al creștinismului timpuriu, eseist, poet. Doctor al Universității Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociației Eleniștilor din Franța; trad. românească, Polirom, 2006). Coordonator al traducerii Septuagintei în cadrul New Europe College, București. Realizează o traducere comentată a Noului Testament în românește. Conduce revista de informație și analiză cultural-religioasă Oglindanet (www.oglindanet.ro). Coordonează colecția „Pontus Euxinus” la Editura Beauchesne din Paris. Are colaborări, cursuri sși conferințe în România, Franța, Italia. La Editura Vremea a publicat numeroase volume, dintre ele am selectat pentru acest număr al ziarului câteva care au ca temă religia.

Cristian Bădiliță – Teme, personaje, sărbători creștine și tradiționale românești. Un ghid pentru credincioșii din secolul XXI

Ediția a doua, revăzută și adăugită

Simultan dicționar, carte de istorie, culegere de legende și manual de teologie ortodoxă, volumul prezintă cele mai importante subiecte, personaje, sărbători creștine și tradiționale românești cu maximă acuratețe științifică, dar într-un limbaj accesibil publicului larg. Pe de altă parte, multe informații sunt inedite chiar și pentru specialiști. Un aspect original îl constituie prezentarea tradițiilor ortodoxe întemeiate pe Scriptură iîn paralel cu tradițiile populare romaânești.

Autorul, specialist în istoria cresștinismului, îmbracă, pe alocuri, haina de povestitor.  Cele mai fierbinți teme și momente ale cresștinismului sunt povestite într-un stil limpede și captivant.

Cristian Bădiliță – Manual de anticristologie. Studii, dosar biblic, traduceri si comentarii

Ediția a doua

Întemeindu-se pe textele creștine originale, interpretate printr-o grilă filologic-istorică și teologic-istorică neconfesionalizată și coerentă, Cristian Bădiliță retrasează etapele formării credinței iîn acest personaj deopotrivă fascinant și înspăimântător care este Anticrist. Fără să abdice nicio clipă de la rigoarea științifică, dar adoptând un stil accesibil și captivant, cartea se adresează nu numai unui număr restrâns de caărturari, ci și marelui public.

Cristian Bădiliță, Otniel Vereș – Biserici, secte, erezii? Dialoguri fără prejudecăți despre marile tradiții creștine

Volumul cuprinde convorbiri cu teologi, filozofi și istorici ai creștinismului aparținând mai multor tradiții creștine din România.

Au răspuns întrebărilor lui Cristian Bădiliță:

PS Episcopul greco-catolic de Oradea Virgil Bercea, Marius Cruceru, pastor protestant și vicepreședinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste de Oradea și Satu-Mare, Wilhelm Dancă, rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, preotul greco-catolic, lector universitar Alexandru Buzalic, Alin Suciu, doctorand la Facultatea de Teologie și Științe Religioase a Universității Laval din Québec, Cristian Vasile, cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, scriitorul Andrei Pleșu, rectorul Colegiului Noua Europă, Basarab Nicolescu, fizician, filozof, unul dintre întemeietorii transdisciplinarității. Cercetător la CNRS, Paris, istoricul Filip-Lucian Iorga, Lucian Dîncă, preot călugăr romano-catolic în Congregația Părinților Augustinieni Asumpționiști.

Otniel Vereș a realizat interviuri cu:

Andrei Marga, profesor universitar doctor în filozofie și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Cristian Bădiliță, istoric al creștinismului timpuriu, eseist, poet, Corneliu Simuț, conferențiar în teologie dogmatică și istorică la Facultatea de Teologie din cadrul Universității Emanuel, Oradea, Octavian Baban, conferențiar la Institutul Teologic Baptist, București, Radu Gheorghiță, conferențiar universitar în științe biblice la Midwestern Baptist Theological Seminary, Kansas City, Missouri, Emanuel Conțac, lector la Institutul Teologic Penticostal din București, Alexander Baumgarten, conferențiar la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Istorie și Filozofie, și director al Centrului de Filozofie Antică și Medievală, Alin Tat, conferențiar la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Otniel-Laurean Vereș (n. 1981). Clasicist, cu o teză de filozofia religiei la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj. Cărți publicate: Lectura textelor patristice – O problemă de abordare a Tradiției (Editura Universității Emanuel, Oradea, 2007), Scurtă monografie a comunității bisericilor creștine baptiste din zona Bihor de la începu­turi până în 1961 (Editura Universității „Emanuel”, 2007). Coautor cu Ioan Pop, Elemente de semiofizică aplicată (Risoprint, Cluj-Napoca, 2010), Cristian Bădiliță, Biserici, secte, erezii?, în curs de publicare la Editura Vremea, București. Traduceri din latină: Boethius, Consolarea filosofiei, în curs de apariție în Colecția „Biblioteca me­di­e­vală”, Polirom, Iași; Toma din Aquino, „Summa Theologica”, vol. III, Secunda Secundae, qq. 151-160, în curs de apariție la Editura Polirom, Iași. Parti­cipare la proiectul Septua­ginta NEC-Polirom: volumul IV, coautor Marius Cruceru, note la Cântarea cântărilor, Polirom, 2006; volumul V, note și introducere la Amos, Malachia și Micheea, Polirom, 2009.