Născut în 1973, Florian Bichir este istoric, doctor în teologie, doctorand în științe politice, membru al CNSAS și autor a 20 de volume. Pe ultimele două, apărute la Editura Militară le prezentăm în acest număr al Ziarului de duminică.
Pamfil Șeicaru. Un condei de geniu, strivit între două date: 23 august 1944-23 august 1976
Cuvânt-înainte de Ion Cristoiu. Prefață de comandor dr. Marian Moșneanu: „Florian Bichir este credibil nu numai prin prisma scrierilor sale apreciate, premiate și comentate, ci și prin faptul că valorifică surse inedite, până mai ieri inaccesibile cercetătorilor. Așa cum autorul a făcut deja public, Pamfil Șeicaru are în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) mai multe dosare, inclusiv cel deschis de Siguranță și cel penal. Cel mai interesant ni se pare dosarul său personal, provenit de la Serviciul de Informații Externe (SIE), o lectură pasionantă care se întinde pe nu mai puțin de șase volume.
Prin lucrarea de față, Florian Bichir lămurește câteva aspecte rămase până acum învăluite în mister: grațierea lui Șeicaru la solicitarea lui Nicolae Ceaușescu și vizita incognito pe care acesta o efectuează la invitația și sub protecția Departamentului de Informații Externe (DIE) Ia București, în august 1976.”
„Din acest punct de vedere – concluzionează Florian Bichir –, putem să ne întrebăm cititorii dacă Pamfil Șeicaru, în relația sa cu structurile de informații ale statului român, nu s-a încadrat în ceea ce numim îndeobște interesul național. Credem că antisovietismul său, cât și mișcarea de independență față de Kremlin a Bucureștiului au fost hotărâtoare în decizia sa. La acestea se adaugă, ce-i drept, și repulsia față de exilații români. Frica de ruși, de parcă urma butada lui Take lonescu – «Rusia ne este un dușman natural» –, l-a aruncat fără îndoială în brațele puterii de la București. Însă așa cum am arătat în paginile anterioare, Pamfil Șeicaru a rămas toată viața un anticomunist, chiar dacă nu a ezitat să-i laude pe unii lideri comuniști. În plus, colaborarea sa – fără a forța nota sau a-1 disculpa total pe Pamfil Șeicaru – aduce cu relația dintre un scriitor și editorul său. Îți ofer volumul X, cât dai, asta da, se poate tăia, asta nu…
În concluzie, dincolo de elucidarea enigmei generate de vizita sa la București și, nu în ultimul rând, de resorturile mai mult sau mai puțin morale deduse din colaborarea cu Securitatea, Pamfil Șeicaru rămâne, după umila noastră părere, cel mai mare jurnalist pe care l-au dat vreodată aceste plaiuri!”
Corsarii uitați ai adâncurilor: Delfinul, Rechinul, Marsuinul
Cuvânt-înainte de comandor dr. Marian Moșneanu, șeful Serviciului Istoric al Armatei.
Nu multă lume știe că România a fost una dintre puținele țări care, în perioada interbelică și în cel de-al Doilea Război Mondial, au avut în dotare submarine. În cursul marii conflagrații care a pârjolit întreaga Europă, românii au participat la campania navală împotriva URSS nu doar pe Marea Neagră, ci și pe sub ea. Trei submarine – „Delfinul”, „Rechinul” și „Marsuinul” – s-au acoperit de glorie în luptele duse în adâncuri. Cu urechile ciulite la grenadele care explodau lângă ei, submariniștii români au fost prezenți pe coastele Turciei, la intrarea în Bosfor, la Sevastopol, la Kerci și Ialta, dar și la Batumi, în Georgia actuală. Eroismul submariniștilor a fost evocat de scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu, care a participat la blocada navală a Crimeei și Caucazului, îmbarcat ca reporter de război pe submarinul „Delfinul”, și care a publicat, după încheierea misiunii, volumul de reportaje Cu submarinul la asediul Sevastopolului. Desigur, nu întâmplător, la presiunea sovieticilor, după Tratatul de Pace de la Paris din anul 1947, România nu mai avea voie să dețină astfel de arme. Oricum, imediat după 23 august 1944, cele trei submarine românești au fost confiscate de sovietici, care le-au folosit până în anii ’50. Numai „Delfinul” a fost retrocedat, doar pentru a fi dezmembrat de autoritățile comuniste de la noi.
„Florian Bichir – scrie prefațatorul – reușește să reconstituie și să reevalueze epopeea submarinelor românești (…) Sunt silit să recunosc deschis faptul că civilul Florian Bichir i-a readus, discret dar ferm, pe comandorii Victor Voinescu, Corneliu Lungu, Constantin Costăchescu, Grigore Ciolac și Nicolae Țurcanu, cu submarinele și echipajele lor de «cufundaci» temerari, în linia întâi a istoriografiei militare.”