Dana Castelana, cum se alintă în mijlocul unei case din Marile (Bune) Speranțe ale cabinetelor de curiozități, este formată ca artist monumentalist, acum patru decenii la clasa Simonei Chintilă. În expoziția rezumativă a unui deceniu de artă obiectuală din iunie 2014, de la Galeria Orizont, Ileana Dana Marinescu (n. 1944), a elaborat circa o treime de compuneri din piese scenografiate, cu arii de până la trei metri, din cele aproape 50 de sfere imaginative de assemblage. Reciclaj-deturnare și colaj-bricolaj sunt tehnologiile artistice ale unui basm obiectual țâșnit din popoarele ierbii și ajuns treptat la povești urbane. Pe parcursul ultimului său deceniu de intens travaliu, Dana Marinescu a devenit unul dintre cei mai tenaci și fermecători „recuperatori” întru estetic din bric-à-brac-ul casei. Recup-art-ul – mântuirea artisticească a deșeurilor – este, de altfel, cel mai grațios jabou-soclu pt balanța (azi grav dezechilibrată) dintre Natură și Cultură.
În arta colajului tridimensional și feeric, între regretatul Ion Bitzan și între elevul său, designerul Alexandru Nestor, Ileana Dana Marinescu este un adevărat și original „objectator”, adică autor de familii de obiecte. Regatul Ingeniosului a pornit la ea de prin 1985, iar prima personală de acest fel a fost etalată în 2004, cu bricolajului prețios al unor narative panouri-bijuterii „de perete” (Galeria Simeza). Au urmat expoziția pascală cu ouă de struț scenariate (galeria Căminul Artei), cu mare insectă aeroplan (Foișor Mogoșoaia), cu pistol și colivii (galeria Orizont), cu lupe și fluturi din ochelari (Anaid Gallery). Au fost premii și participări la saloanele tuturor disciplinelor decorativului, unde eteroclitul surprinzător al Danei Marinescu dădea un inconfudabil tonus ludic tehnicilor acreditate ale sticlei-metalului-textilului. Educată la Sibiu și germanofonă, artista avut recent bucuria unei „selecte” selecții de editură renană și expoziție de grup românească la Düsseldorf („Metadecorativul”, albumul editurii Klartex-2012, epoziția cu același nume, 2013).
Vocația sa deplină se va împlini însă în universul mic al imaginarului prilejuit de memoria obiectelor din budoarul unei cochete. Una dintre primele materii „titlu” ale compozițiilor sale, personaj principal al travestiurilor practicat de artistă, este sticluța de parfum. Antroporfizată livresc sau translată cel mai ades în regnul insectelor, sticluța (ea însăși obiectul unei frenetice teme de design al luxului) este conjugată în expoziția aniversară „70” până la teme ale cotidianului, industrialului, chiar psihiatricului. Din cutii, cutiuțe, sertare, cadre alveolate, recipiente casnice și detritusuri ale îndeletnicirilor domestice feminine sau cioburi de sticlă prețioasă țâșnește o sarabandă de vietăți, zâne, eroi de fabule sau personaje retro, din epoca jobenului și a crinolinei. Artista lucrează cu două mari câmpuri imaginative, care se aliază ludic, în regim de torent asociativ. Este universul candid al insectelor înaripate și al vegetalului proliferant, alături de referințe culturale, la început, predominant romantic-desuete, actualmente cucerind deșeul industrial.
Titlurile Danei Marinescu se constituie într-un episod de creativitate de sine stătător. Iată niște mostre: Măr indehescent, Lola și Lulu, Cochetele de pe Herbert-Strasse, Perdea clarvăzătore, La curtea regelui «J`adore». Povestea cu cocoșul roșu, Muscamor, Zburătoare târâtoare, Domnul Extraterre, Musca, Bondarul șiȚânțarul. Nu ne surprind etichetele asociative din familia de cuvinte ale mariajului: nunțile, cuplurile, nașterile, puii, doicile, mai recent și soacrele. Căci lucrările ei ipostaziază, în genere, un moment de metamorfoză nupțială între regnuri. Artificialul industriei feminității urbane este imediat învecinat serpentinei floralului. Geologicul, prin gemele semiprețioase, ca pete de culoare, devin aripi și elitre. Ele întâlnesc metalul galvanizat adus, în silistica artistei, la rolul de dantelă sau lichen așternut lemnului. Firele metalice devin vrejuri, antene de coleoptere sau cili. Dana Marinescu compune aceste arătări arcimboldești, trupuri din fragmente eteroclite, pe un traseu răzlețit, diagonal, pe noduri de energii, ca ale plantelor grimpante, sau în evantai de rizomi. Organizarea se sprijină mai totdeauna pe suporturi care au un principiu de ortogonalitate (adică rasteluri, caroiaje, trame de sârmă din construcții). Din ele irumpe poporul minuscul, „parfumat” și înaripat, ori ploile cu rame de ochelari sau aliniamentele de lupe. Mai recent, artista are comentarii la zi, pietonale, până la cele de actualitate parodică, precum „purtătoarele de cuvânt” sau „sfada cu mass-media” realizate prin reciclarea și deturnarea obiectului utilitar: cordoane de duș, siguranțe electrice de porțelan, robineți, lupe, carcase de telefoane și recentele tronsoane de burlane din tablă de zinc, burlane care-i asigură „burlescul” unor portrete caragialiene.