O desenatoare prestigioasa, Stela Lie (n. 1959), dependenta, cu deliciu, de pielea si de carnea cartilor, este si o foarte buna “antrenoare” universitara. Ea si-a indrumat studentii, incepand cu anul 1990, spre vocatia de grafician ilustrator pe care ei sa si-o adauge complexei instructii a disciplinelor grafice.
Cei captivati intr-adevar de imaginile gemelate textelor (ambele artisticesti, se subintelege) au fost invitati de Stela Lie, incepand cu 2005, la expozitiile de grup si apoi, institutionalizat, la Clubul Ilustratorilor. Stela Lie ne-a aratat cu fiecare expozitie personala sau de grup, initiata de ea (peste douazeci), cate o odaie a sufletului ei, populat la randul lui de sufletul lucrurilor. Obiectele-personaje sunt ale casei sale, casa care poarta nostalgia unui exil din imperiul tihnei Biedermayer. Un important continator de iconuri, in grafica colorata a Stelei Lie, este credentul, acel dulap inalt cat un bunic cu nepot cu tot si zambitor ca o bunica prin sticla usilor sale, cu randuri de rafturi indantelate, pline cu obiecte casnice temeinice si cu suveniruri candide. O alta tema predilecta, gradina, cu o cuvenita precizare latinista, “Hortus conclusus”, este traita, ca o nostalgie nerecuperata dupa copilarie si dupa un asfintit craiesc-banatean. De ce sunt asa de atasante imaginile colorate ale desenatoarei Stela Lie? De ce nu oboseste persistenta aceleiasi familii iconografice? Pentru ca atacul iubitor si exfoliant asupra “asezarilor de naturi” casnice se face cu o tainica comunicare personala, cu o combustie de gand, care este profund melancolica. Fiecare cifra de diafragma poetica sub care sunt vazute naturile statice poate capata, la Stela Lie, o noua vibratie grafica. Traseul procedurilor si tehnologiilor folosite de artista este foarte dens, bogat in combinari si impecabil in dozari: colaje surprinzatoare dar congruente, rezervari de carton, pentru efect de calitate langa campuri lucrate amanuntit, deschideri de imagine in cadre sofisticate, cu colturile rotunjite sau in ovaluri, toate tehnicile hasurarii, alaturarea carbunelui la acrilic care aduce o tonalitate de bemol si mai pregnanta imaginii, iar in ultimii ani – si micile desene tivite cu feston de ata colorata.
Ca sa nu fie apasatore prin hiperprezenta, cadentate ca tablourile dintr-un lung coridor fara ferestre, “paretarele” Stelei Lie – pielea lucrurilor casei – se redispun ludic prin toate inventivitatile de etalare ale unei grupe studentesti practicand happening-ul grafic. Astfel, discursul expozitional al Stelei Lie pare de fiecare data un vast, desi cuviincios-delicat, dispozitiv. El este, de fapt, un fel de desen de invocare, care tasneste de pe coala pe rama si de pe rama pe sticla acoperitoare, vrand sa spuna mereu, si prin titrari si prin inserturi de fraze scrise, ca obiectele desenate sunt naturi vorbitoare, ca depun marturie. Ca si visele, astfel de desene cu hipermotive sunt desene de inlesnire. Figurabilitate care condenseaza”, iata, fara simboluri.