Inainte de a continua povestea inceputa acum doua saptamani, menita sa recompuna mai degraba un anume gen de atomsfera, decat sa reconstituie o istorie, trebuie sa-mi pun cenusa in cap.
Recunosc ca prima greseala din textul anterior mi-a sarit mie insumi in ochi, dar prea tarziu: numele corect al unuia dintre arhitectii-sefi ai Complexului Poligrafic Casa Scanteii este Horia Maicu, nu Maitec, cum a aparut. Trebuia poate sa adaug ca omul era un profesionist de toata onorabilitatea, dar copia aproape identica a Universitatii Lomonosov din Moscova i-a fost aproape impusa. Eroarea, de fapt o regretabila scapare, mi-a fost semnalata de multi prieteni si cunoscuti, unii mai severi, altii mai iertatori. O alta greseala este data deschiderii santierului si a inaugurarii complexului. O doamna foarte informata a comunicat redactiei ca perioada indicata de mine este pur fantezista. “Constructia a fost inceputa in 1948 si a fost inaugurata chiar de Ziua partidului, 9 mai 1951”, scrie autoarea textului (aici e o infima confuzie, PCR a fost creat la 8 mai 1921; de 9 mai se serba pe acea vreme doar victoria Armatei Rosii impotriva Germaniei hitleriste) si chiar Ana Pauker a taiat panglica inaugurala. Chiar din propria-mi fantezie nu am scos anii 1952-1957, ci din cateva ghiduri ale Bucurestilor, ca si din alte materiale, care se afla pe Google (spre rusinea mea, m-am oprit aici cu verificarile). Aceeasi corespondenta imi semnaleaza ca la debarcarea sa de la conducerea partidului, faimosul satrap ideologic Iosif Chisinevschi a fost trimis la “munca de jos” ca director general al Combinatului (dansa ii spune Directiei generale industriale) si indica pana si locul biroului: corpul C1, etajul 2. In sfarsit, un alt fapt despre care auzisem in copilarie, dar imi iesise din minte: contributia fortata a salariatilor la finantarea lucrarilor.
Faptul ca in “epoca Nicolae Ceausescu” au fost adunate in Casa Scanteii cat se putea de multe edituri si reviste, in special literare, este real. Mai ales dupa cutremurul din martie 1977, sub pretextul consolidarii cladirilor, aceste publicatii au fost evacuate din sediile ocupate in centrul Capitalei – pe Ana Ipatescu, de pilda, ori pe strada Dianei si nu numai – si mutate cu anasana la Casa Scanteii. Tot atunci a fost dizlocata din cladirea de la Sosea si Uniunea Scriitorilor, obligata sa se multumeasca doar cu sediul din Calea Victoriei, cunoscut sub numele de Casa Scriitorilor.
Casa Scanteii nu a scapat nici ea chiar intacta de marele cutremur. Cu peretii crapati, dar reparati in pripa si superficial, ea a suferit si ulterior de zgaltaielile de mai mica intenstitate care au urmat. In 1977, printre portarii care asigurau paza de la intrarea spre edituri si Consiliul Culturii era un mosulica simpatic si foarte comunicativ. Omul era de serviciu chiar in seara cu pricina si povestea ulterior cui voia sa-l asculte: “Dom”le, toate ca toate, dar cand am vazut ca pana si tovarasul Lenin se clatina, mi-am zis ca acu” se duce dracului totul!”. Bietul nea Trasnea nu stia cat adevar graia, dar nici ca avea sa mai astepte 11 ani pana sa-l vada pe Lenin coborand de pe soclu.