Primele imagini
Începând cu secolul XVIII, există o serie de reprezentări „vederi” generale ale Bucureștilor și ale caselor sale, mai ales sub forma unor desene și gravuri, datorate unor artiști străini care au vizitat orașul.
Una dintre cele mai vechi asemenea reprezentări este o gravură tipărită la Leipzig, 1717, de Iohann Theodoro Boetio, în care ies în evidență mai ales edificiile, în special bisericile.
Din 1789, datează litografia „Întâmpinarea principelui de Saxa-Coburg la intrarea în București”, în care totuși este greu de identificat aspectul caselor reprezentate în fundal. Din 1793 datează o reprezentare aparținând lui William Watts a zonei podului peste Dâmbovița către Mănăstirea Mihai Vodă, după un desen de Luigi Mayer din 1793.
Utilă și pentru cunoașterea amplasării principalelor zone de locuire ale orașului este desigur prima hartă a Bucureștiului, din 1781, datorată lui F.I. Sultzer.
Ionescu Gion reproduce în a sa „Istorie” o serie de imagini, cum ar fi „Bucureștii în timpul lui Suvoroff și Coburg”, în care apar ceva mai distincte și locuințele mai modeste.
Gravuri, desene, acuarele
În prefața unui album cu imagini istorice ale Bucureștilor, criticul și istoricul de artă Ion Frunzetti remarca faptul că, la începutul secolului XIX, o pleiadă de artiști plastici, peregrini printr-o Europă orientală plină de contraste, s-au lăsat seduși de București: „Nu puțini sunt artiștii pentru care priveliștea bucureșteană a însemnat sursă de inspirație. Pe unii îi recepționăm azi cu mirarea încântată a redescoperirii unor lumi doar bănuite cândva, în anii de studiu.”
Încă în prima parte a secolului XIX, apar însă o serie de reprezentări mai realiste (gravuri și desene), care sunt utile ca izvoare istorice. Majoritatea acestora aparțin unor artiști de origine franceză, așa cum arată și Gheorghe Oprescu („Țările române văzute de artiști francezi – sec. XVII și XIX”), 1926; „O zi de târg”, 1841; „Podul Caliței”, 1841, ambele de M. Bouquet; „Stradă centrală”, gravură după un desen de C. Doussault, 1843; „Vedere generală”, „Incendiul de la 1847” de Mostakoff, cromolitografie după un desen de M. Bouquet, 1854; „Reședința prințului Gortschakoff”, gravură, 1854; „Vedere generală” a dealului Mitropoliei (care dă o impresie despre spațiile verzi care apăreau ca „insule” în cuprinsul orașului), gravură, 1856; „Vedere generală”; „Casă turcească”, 1860, gravuri după desene de A. Lancelot; „Sosirea țarului Alexandru II la palatul lui Carol”, 1877, gravură după un desen de F. Sorrieu.
De pe la mijlocul secolului XIX, încep să apară volume-albume care conțin imagini ale Bucureștlor și ale caselor sale.
Unul dintre cele dintâi aparține pictorului italian Luigi Mayer, care l-a însoțit pe Sir Robert Ainslie, ambasadorul englez la Constantinopol într-o călătorie și prin Valahia în 1794, publicând o serie de imagini și ale Bucureștilor într-un album apărut la începutul secolului XIX.
Auguste Raffet (1804-1860) a participat la o expediție științifică francezo-rusă în Rusia Meridională condusă de prințul Anatole Demidoff. Din această călătorie au rămas o serie de planșe publicate în albumul „Voyage en Crimée”, în care sunt incluse și imagini din Țările române, ca și descrierea lor în text.
Auguste Dieudonne Lancelot (1822-1894) a realizat, la comanda revistei pariziene „Le Tour de Monde”, o suită de schițe ale spațiului românesc pe care îl traversează, în special ale Bucureștilor. Ulterior, va aduna aceste imagini în albumul „De Paris a Bucarest. Causeries geographique” (Paris, 1860).
Dar, desigur, cele mai prețioase imagini ale Bucureștilor și ale caselor sale sunt acuarelele artistului de origine malteză Amedeo Preziosi, care, în 1868-1869, a călătorit de două ori în România, unde și-a expus lucrările sale cu peisaje ale Bucureștilor și a realizat albumul „Bucureștii în 1869”, care conține acuarelele „Vedere generală de la Filaret”; „Panoramă”; „Vedere generală din Turnul Colței”, 1868, (în care avem cea dintâi imagine detaliată asupra străzilor și caselor bucureștene); „Bărăția”; „Dâmbovița în dreptul bisericii Radu Vodă”; „Piață”; „Pod peste Bucureștioara” (în care apare o casă boierească cu toate detaliile sale).
O figură aparte din această serie este Anton Chladek (1794-1882), de origine cehă, care a realizat pictură murală bisericească, portrete și miniaturi. A fost primul profesor al lui Nicolae Grigorescu. Chladek a fost, de asemenea, unul dintre primii fotografi ai Bucureștilor.
O reală valoare documentară au și stampele datorate lui William Watts: „Palat din București”, „Vedere de la marginea Bucureștiului”.
Pictura
În cursul secolului al XIX-lea imaginea Bucureștilor și a caselor sale pătrunde tot mai mult în pictura de șevalet și alte genuri plastice, prin contribuția lui Theodor Aman (1831- 1891), Barbu Iscovescu (1816-1854), George Damian, dar mai ales a lui Carol Popp De Szathmary (1812-1887), („Casă în București”), căruia îi datorăm și primele imagini fotografice.
Și interioarele se bucură de o anumită atenție: din 1831 datează pictura lui Franz Neuhausar, „Familia unui librar în interior Bidermaier”. Destul de numeroși pictori (între care Aman) își „imortalizează” interioarele atelierelor lor.
Între primii pictori și graficieni care au imortalizat imagini ale orașului se numără Louis Dupre, Hector de Bearn, Michel Bouquet, Henrik Trenk.
Este semnificativ faptul că, în cursul secolului XX, cei mai importanți reprezentanți ai picturii românești s-au interesat de aspectul orașului și al caselor sale, lucrările lor având și o anumită importanță istorică, dat fiind că adesea imortalizează peisaje și case care ulterior au dispărut. O „bibliografie” selectivă a acestor artiști și a lucrărilor lor îi cuprinde pe Ion Țuculescu, „Iarnă pe strada Lizeanu”; Iosif Iser, „Case la marginea Bucureștiului”; Iosif Rosenblut, „Case vechi din București (Strada Filitis)”; Lucia Bălăcescu Demetriade, „Stradela Vântului”; Lucian Grigorescu, „Acoperișuri dinspre Piața Sf. Gheorghe”, „Peisaj din București”; „Acoperișuri (Strada Eminescu)”; Ștefan Luchian, „Colț din strada Povernei”, „Intrarea Dâmboviței în București”, „Periferie (Mahalaua Dracului)”; Alexandru Țipoia „Stradă la periferia Bucureștiului”; Marius Bunescu, „Vedere din București iarna”; Alexandru Ciucurencu, „Marginea orașului”; Rudolf Schweitzer Cumpăna, „Calea Griviței”; Alexandru Phoebus, Adam Bălțatu, „Case de mahala”, „Peisaj bucureștean”; N. Dărăescu, „Calea Victoriei pe ploaie”; Alexandru Poitevin Schelett, „Din Bucureștiul pitoresc. Hanul Bazaca”; Alexandru Phoebus, „Peisaj bucureștean”; Adrian Bălțati, „Case de mahala”; Pan Ioanid „Piață bucureșteană”; Călin Alupi – „Strada Anastasie Panu” (cu biserica Bărboi la spate)”; Dumitru Gheață, „Case vechi din București”, „Colț de București”; Ion Musceleanu, „Iarna în Pangratti”; Petre Chirea – „Calea Șerban Vodă”; David Critor, „Uranus”; Petre Chirea – „Ploaie pe Lipscani”; Popa Vasile – „Case din Mahala”.
O importanță artistică, dar și documentară deosebită o prezintă acuarelele realizate de Gheorghe Leahu, cuprinse în albumele: „București. Arhitectură și culoare”, pref. de Alexandru Balaci, București: Sport Turism 1989; „București. Portret în acuarelă”, Editura Vremea, în colecția „Planeta București”, 2011.
Fotografia
Tot Frunzetti ne atrage atenția asupra unei alte categorii de imagini, care au contribuit în mod substanțial la conturarea peisajului orașului și a caselor sale: fotografia, „noutatea mirabilă a deceniilor 4 și 5 ale secolului al XIX-lea, lasă dâre de lumină și culoare și în istoria Bucureștilor”.
Apariția și răspândirea reproducerii fotografice îmbogățește „tezaurul” de imagini bucureștene. Între fotografii de origine străină care ne-au lăsat imagini cu reală valoare documentară ale Bucureștilor se numără, între alții, Ludwig Angerer (1827-1879) și, în special, Franz Duschek, care deținea un studio chiar în centrul capitalei, înconjurat fiind de casele celor mai avuți și influenți locuitori ai orașului. A obținut din partea lui Carol I titlul de fotograf al Curții.
O adevărată activitate de pionierat în domeniul fotografiei a desfășurat Carol Popp de Szathmári (1812-1887), autor a peste 800 de vederi ale Bucureștilor mijlocului și celei de-a doua jumătăți a veacului. S-a numărat printre primii zece fotografi din Europa, fiind un adevărat inovator prin introducerea de noi tehnici de fotografiere. În perioada 1860-1870, Carol Popp de Szathmari a publicat un volum cu 100 de fotografii, între care și unele reprezentând peisaje bucureștene: „Târgul Cucului”, „Ulița Colței”.
O răspândire apreciabilă au căpătat încă de la jumătatea secolului al XIX-lea fotografiile-cărți poștale, mai întâi prin contribuția unor artiști străini. Dintre cele mai vechi sunt de menționat: „Vedere de pe Teatrul Național spre Ulița Știrbei Vodă” (1855); „Podul Calicilor”, „Podul Mogoșoaiei”, „Vedere către Biserica «Dintr-o zi»” (1856) de L. Angerer; „Podul Mogoșoaiei”, (1869) de M.B. Baer.
Și în perioadele următoare ilustrațiile fotografice, „cărțile poștale”, reprezentând case ale Bucureștiului cunosc o apreciabilă răspândire, unii dintre autorii lor rămânând anonimi: „Vedere generală” (1900), gravură după fotografie; „Bd. Carol I” (1901); „Piața C.A. Rosetti” (1904); „Piața Teatrului” (1908); „Vedere Generală” (1909); „Strada Lipscani”, (1912); „Calea Victoriei” (1913); „Bd. Colței” (1915); „Bd. Elisabeta” (1917); „Vedere generală pe Calea Victoriei de pe Casa de Depuneri” (1917); „Calea Victoriei” (1917); „Bd. Academiei” (1918); „Piața Sf. Gheorghe” (1926); „Panoramă aeriană”, 1927; „Calea Victoriei în dreptul hotelului Majestic” (1931); „Bd. Elisabeta” (1932); „Trafic de vârf pe Calea Victoriei” (1935); „Piața Senatului și Palatul Justiției” (1938); „Vedere aeriană deasupra Ateneului” (1941); Victor Brătulescu, „Vechi vederi bucureștene”, 1935; C. Corbu, „Bucureștii vechi, documente iconografice”, 1936; Radu Oltean, Emanoil Bădescu, „Cele mai frumoase panorame fotografice ale Bucureștilor”, Art Historia, (2008).