O avangardă
Începutul secolului al XIX-lea aduce cu sine nu numai un reviriment politic legat de afirmarea clasei nobiliare, a boierimii autohtone, ca și a acelei pături de origine străină, mai ales grecească, care își însușise acest statut, ci și unul arhitectonic.
Într-adevăr, racordarea Bucureștilor la modelele arhitectonice occidentale s-a făcut într-o primă perioadă prin aportul arhitecților și inginerilor veniți din Apus (Franța, Italia, Austria, Germania), la chemarea reprezentanților cei mai de seamă ai unei clase politice ce se afirma și pe plan cultural. Ulterior, proiectele acestor edificii au aparținut și unor arhitecți români reprezentativi.
Reprezentanții clasei nobiliare, dar și ai altor medii cu mari posibilități materiale, au urmat exemplul constructiv al regelui Carol I, clădindu-și palate de mare rafinament, ce se constituie azi în valoroase monumente arhitectonice.
Se poate spune că stilul constructiv al acestor edificii s-a aflat în avangarda arhitecturii civile, prin intermediul lor pătrunzând și în arhitectura caselor aparținând unor familii nobiliare sau protipendadei bucureștene.
Spre deosebire de curțile, palatele construite în perioadele anterioare, edificiile de acest fel realizate de la începutul secolului al XIX-lea s-au păstrat în majoritate, constituind adevărate podoabe, mărci reprezentative ale Bucureștilor.
Palate
– Palatul Suțu, bd. Brătianu nr. 2, construit în perioada 1833-1834
Realizat în stil neogotic, cu elemente de stil romantic, construcția a aparținut marelui postelnic Costache Grigore Suțu, fiind unul dintre cele mai frecventate palate ale orașului la acea vreme. Cum arată Constantin Argetoianu, „Palatul Suțu minuna lumea și trecătorii se opreau să caște gura în fața soarelui poleit, înconjurat de raze ca la Versailles, pironit deasupra porților masive de fier”. În prezent, palatul găzduiește Muzeul de Istorie și Artă al municipiului București.
– Palatul Știrbei, Calea Victoriei, 1835
Construit în stil neoclasic, după planurile arhitectului francez Sanjouand, este un edificiu suplu și elegant, cu elemente grecești, ce a aparținut o vreme familiei princiare Știrbei. O vreme a fost sediul Muzeului Ceramicii și Sticlei.
– Palatul Romanit, Calea Victoriei 111, prima jumătate a sec. al XIX-lea
Inițiativa construirii sale a aparținut boierului C. Faca, care a murit înainte de a o termina, iar moștenitorii lui au vândut-o vistiernicului grec Romanit. Acesta a desăvârșit construcția amenajând interioare luxoase pe care scriitorul Ion Ghica le-a prezentat în memoriile sale. După moartea lui Romanit (1834), clădirea a fost închiriată domnitorului Alexandru D. Ghica (1834-1842), care își stabilește aici cancelaria. În 1836, palatul a fost cumpărat de stat și afectat inițial birourilor Curții administrative, iar apoi, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Ministerului de Finanțe. Întrucât acest minister avea nevoie de un spațiu mai mare, clădirea a fost completată cu două noi corpuri dispuse în formă de „U”, larg deschise. În momentul de față, clădirea adăpostește Muzeul Colecțiilor de Artă.
– Palatul Bragadiru, Calea Rahovei 147-153, 1894
Istoricul imobilului denumit și „Colosseum” începe la mijlocul anilor 1800. Întregul domeniu purta numele Bragadiru, aparținând omului de afaceri Dumitru Marinescu Bragadiru, proprietarul celei mai mari fabrici de bere din București, după planurile arhitectului austriac Anton Shuckerl. Concepția arhitecturală este eclectică, cu un repertoriu decorativ bogat. După naționalizare a devenit Casă de cultură, iar după 1989 a fost retrocedat familiei.
– Palatul Cantacuzino, Calea Victoriei 141, 1898-1900
Clădirea a fost construită după planurile arhitectului Ion D. Berindey în stilul baroc francez al epocii Ludovic XVI, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost președinte al Consiliului de Miniștri, poreclit „Nababul” pentru fabuloasa sa avere. Palatul avea faima celui mai exclusivist loc din București, unde se țineau baluri și serate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în această clădire a funcționat sediul președinției Consiliului de Miniștri. Din 1956 Palatul Cantacuzino găzduiește Muzeul Muzicii „George Enescu”.
– Palatul Kretzulescu, Știrbei Vodă, începutul secolului XX
Palatul a fost construit lângă Parcul Cișmigiu, după planurile arhitectului Petre Antonescu (1873-1965), în stilul Renașterii franceze. În perioada interbelică, casa a adăpostit Muzeul de Artă Religioasă. Începând din 1972, este sediul UNESCO-CEPES, Centrului European de Învățământ Superior al UNESCO.
Case, reședințe
– Conacul Cantacuzino, Curțile Dudești-Cioplea, str. Ilioara 15, sec. XVIII-XIX
Boierii Dudești și-au ridicat un conac boieresc pe moșia lor, pe atunci în afara orașului. Ansamblul a rămas aproape intact, acum fiind singurul exemplar de acest gen care mai există pe întregul cuprins al orașului.
– Casa Lenș, str. Alexandru Donici 23, 1821
La jumătatea secolului al XVIII-lea, în Țara Românească vine un nobil francez din Marsilia, Jean-Baptiste Linchon, ca secretar particular și preceptor al copiilor domnitorului Alexandru Ipsilanti. Se stabilește aici și se căsătorește cu o româncă, având un fiu, pe Filip, devenit Lenș pentru localnici (1789-1853), care a ocupat și el o funcție importantă pe lângă domn. În 1821, el va construi această reședință de pe Podul Mogoșoaiei, care va fi darul său de nuntă pentru Elisabeta Balotescu-Cărpinișanu. La vremea aceea era una dintre cele mai frumoase case din București, purtând amprenta arhitecților care începuseră să vină din Occident. La 1822, casa va fi afectată de un incendiu, astfel că va fi necesară refacerea sa. Ulterior, a adăpostit un minister.
– Casa Trubețkoi, Calea Victoriei 194, începutul sec. XIX
Cleopatra Trubețkoi (1801/1802-1880) a fost fiica lui Costache Ghica-Brigadier, devenind prințesă prin căsătoria cu Serghei Trubețkoi (n. 1828), care va cădea în timpul războiului ruso-turc. Prințesa cumpără casa construită în primele decenii ale veacului al XIX-lea de paharnicul Manolache Faca, renovând-o și redecorând-o. La sfârșitul anului 1846 aici a fost oaspete marele pianist Franz Liszt. După moartea prințesei, casa a intrat în posesia unui bogat moșier, Zaharia Nenciu.
– Conacul Golescu-Grant, str. Siblei 64, 1870
Construcția a fost ridicată pe locul unui fost conac boieresc al lui Dinicu Golescu de către Consulul Marii Britanii la București, Effingham Grant. A fost donată Ministerului Instrucțiunii Publice la începutul secolului XX de către ultimul descendent al familiei Grant, pentru a fi folosită drept școală de fete. Adăpostește în prezent Centrul de Plasament al sectorului 6.
– Casa Bărcănescu, str. Mercur 11, sec. XIX
Această familie de boieri făcea parte din generația imediat următoare regimului fanariot.
La un moment dat, casa a fost închiriată de familia prințului George Bibescu.
– Casa Iancu Bălăceanu, Calea Victoriei 149, jumătatea sec. XIX
Iancu Bălăceanu (1798-1878) a activat ca diplomat. În momentul de față, casa aparține Institutului Politehnic.
– Casa Zoe Brâncoveanu, str. Budișteanu, sec. XIX
– Casa Elena Cantacuzino, str. Polonă 7
Elena (sau Ileana) (1900-1983) Cantacuzino este autoarea a unui jurnal din detenția din perioada comunistă.
– Casa Iancu și Irina Marghiloman, str. Biserica Amzei 13-15, 1894
Casa a aparținut părinților omului politic Alexandru Marghiloman. A fost construită de arhitectul Carol Benisch. În 1894 se fac adăugiri și modificări exterioare și interioare, datorate arhitectului Paul Gottereau. Pe fațada dinspre curte se păstrează monograma Irinei Marghiloman. În momentul de față, face parte din sediul Ambasadei Franței.
– Casa Alexandru Callimachi, str. Batiștei 31, sfârșitul sec. XIX.
Alexandru Callimachi (1866-1918) a fost un bogat boier moldovean. Vila a fost construită în stil elvețian, cu o vastă grădină.
– Casa Cantacuzino-Bălăceanu, str. Orlando 4, 1902
Această reședință a fost construită de arhitectul Johannes Schultz, care a condus lucrările de la castelul Peleș, într-o primă fază. După moartea proprietarului, în 1903, casa a rămas fiicei sale Elena Cantacuzino, care s-a căsătorit cu Constantin Bălăceanu (1849-1934). Astăzi aici locuiește nepotul său, acad. prof. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, ultimul descendent al familiei.
– Casa Emil Lahovary, str. Orlando 10, 1906-1910
Emil Lahovary (1855-1930) a fost un important om politic. Casa a fost construită după planurile arhitectului Grigore Cerkez. Realizată în stil neogotic francez, impresionează prin bogata decorație a fațadelor și prin acoperișul mansardat. Azi aici este sediul Ambasadei Indoneziei..
– Reședința George Valentin Bibescu, Șoseaua Kiseleff 13, 1911
Prințul George Valentin Bibescu (1880-1941), fondatorul Automobil Clubului Român și al Clubului Aviatic Român. Casa a fost refăcută de arh. Grigore P. Cerkez. Bibescu a locuit aici până în 1918.
– Casa Genevieva Bibescu, Calea Victoriei 165, sec. XX
– Casa Marina Știrbey și Constantin Basarab Brâncoveanu, str. Berthelot 55, sec. XX
Proiectul aparține arh. G.M. Cantacuzino.
– Casa prințului Callimachi, str. Batiștei nr. 31
Scarlat Callimachi (1896-1975), supranumit „Prințul Roșu”, a fost jurnalist, eseist, poet, activist comunist.
– Casa Sofia Suțu, str. Brezoianu 33
Actualmente sediul Băncii Carpatica.
– Vila Filipescu Brâncoveanu, Aleea Modrogan 1, 1913
Construită ca reședință pentru Alexandru Filipescu Vulpe, locuită apoi de fiul său Ion Filipescu Vulpache, căsătorit cu Eliza Bibescu, fiica domnului Gh. Bibescu. Fiul lor, Alexandru Filipescu, moștenește casa și, la rândul lui, o reconstruiește, apelând la arhitectul Roger Bolomey. Construcția a fost finalizată la 1913 (sau 1916). Murind fără urmași, Alexandru Filipescu lasă vila vărului său, Constantin Basarab Brâncoveanu. În momentul de față sediul PNL.
– Casa Edgar Mavrocordat, str. Tudor Arghezi 7-9
Edgar Mavrocordnt, diplomat. Imobilul a adăpostit sediul Ambasadei SUA.
– Casa prințesei Elisabeta, Calea Victoriei 163, 1925
A fost construită de arhitectul George Matei Cantacuzino pentru Marie Angèle Massart, care a vândut-o în anul 1927 principesei Elisabeta, sora lui Carol al II-lea și regină a Greciei. Ulterior, imobilul a fost modernizat. După ce s-a mutat în propriul palat din zona Herăstrău, Elisabeta a vândut casa Clubului Marii Industrii (Clubul Miliardarilor), care și-a avut sediul aici până în 1948. Ulterior casa a găzduit Uniunea Ziariștilor și apoi – până azi – restaurantul „Mărul de Aur”.
Fotografiile de actualitate aparțin autorului.