Funcțiile
…mobilierului ca termen colectiv sunt nu numai practice, funcționale de susținere, adjutant a corpului uman sau de păstrare a unor obiecte, ci și estetice, constituind o formă de artă decorativă.
Așadar, mobilierul poate avea funcții culturale, simbolice sau religioase specifice.
De cele mai multe ori mobilierul intră în combinații cu alte obiecte funcționale, decorative și artistice, cum ar fi corpuri de iluminat, perdele, covoare sau ceasuri de perete sau în combinație cu obiecte decorative și artistice, așa cum ar fi picturi, gravuri, sculpturi etc, alcătuind interiorul locuinței ca mediu de viață, specific diferitelor epoci, astfel încât se poate vorbi de…
O istorie universală a mobilierului
În antichitate, palatele faraonilor aveau câteva piese de mobilier specifice, ce respectau anumit tradiții.
La fel și în ceea ce privește mobilierul grecesc sau din perioada romana existau moduri de prelucrare variate, materiale specifice, sculpturi si tipologii de montare. Adesea, mobilierul era fixat de perete sau sculptat direct in pereți, pardoseala etc.
Din Renaștere, mobilierul a devenit din ce în ce mult valoros din punct de vedere estetic, a fost înfrumusețat, adaptat stilurilor artistice ale vremurilor, căpătând o semnificație decorativa speciala. Din Italia, până în Franța, Anglia, Spania, Germania și Tările de Jos, arta mobilei suferea variate influențe dintr-un spațiu in altul. Se înregistra totuși o unitate generala a structurilor masive, cu elemente decorative bogate.
În timpul Barocului, domină mobilierul negru, din nuc sau din lemn, bogat ornamentat, cu forme alambicate. La curtea lui Ludovic al XIV-lea, mobilierul stil era încrustat sau combinat cu o serie de materiale nobile: flideș, marmura, argint, sidef, alama.
În perioada Rococo, mobilierul devine mult mai fin, redus ca dimensiuni, chiar delicat, fiind cu preponderență folosit în încăperi feminine, cum este cel cunoscut ca stil Ludovic al XV-lea sau Pompadour.
În timpul Clasicismului, este imitat mobilierul grecesc cu linii drepte și puține decorații.
Stilul Empire este etapa finala a clasicismului, numit stilul Napoleon I, imitație a stilului roman dar și a celui egiptean.
Stilul Biedermeier poate fi considerat de sorginte burgheză, făcând trecerea de la fastul de palat la „dragostea pentru cămin”. Mobila este trainică și comodă, din lemn de esențe variate. Apar si obiectele de mobilier multifuncționale, mese pliante, scări pentru biblioteci care pot fi mutate sau transformate în scaune. Din acea perioada s-au păstrat până astăzi multe obiecte de mobilier autentice, între care și cele aparținând așa-zisului „Biedermaier bănățean”.
Perioadei eclectismului din secolul XIX îi sunt caracteristice „stilurile imitative” în locul celor „pure”. Astfel, maeștrii vienezi au creat un „Neorococo”. În Anglia, se dezvoltă stilul victorian timpuriu. În general, în Europa apar și motivele orientale, dar domină un anumit amestec de stiluri în crearea mobilierului.
Stilurile moderne de la sfârșitul secolului XIX și începutul celui următor cunosc o anumită diversificare. Astfel, în stilul „Art nouveau”, în care predominau ornamentele florale, iar în „Art Deco” – formele simple, liniile drepte. Acest stil a rezistat pe piață până în 1939, revenind în atenție în perioada 1970-1980
Piese de mobiler în manieră tradițională adaptată
La Viena, s-a dezvoltat așa-numitul „stil Secession” în care era preferat unghiul drept, iar detaliile erau deosebit de austere.Mobilierul Bauhaus a fost fondat în 1919 la Weimar de către arhitectul german Walter Gropius, având o mare răspândire. Caracteristică este folosirea de noi materiale
S-au dezvoltat și așa-numitele stiluri regionale, cum este cel scandinav cu mobile din lemn laminat cu proporții impresionante și foarte potrivit pentru producția de masa care poate fi întâlnit și astăzi în magazinele din rețeaua Ikea).
O mare răspândire a căpătat „stilul american” a cărui caracteristică este încadrarea în structura clădirii.
Un istoric al mobilierului românesc
Ca și structura interiorului, în general, și diferitele stiluri ale mobilierului din România au suferit o serie influențe, adaptate adesea într-o manieră originală.
Astfel, interioarelor de influență orientală din casele și palatele boierești și domnești le erau caracteristice mesele și divanele joase.
Influența occidentală s-a caracterizat prin prezența mobilierului sculptat italienesc, cu mese mari, lăzi sculptate. Concomitent cu această influență este prezentă și preocuparea pentru elementul autohton concretizată în apariția unor jilțuri de influență domnească cu spătar înalt, sculptat.
Stilului Biedermaier îi este specific mobilierul simplificat, cu spații de depozitare mici, ușor de organizat, cum ar fi lăzile de zestre. Caracteristice erau și scaunele cu spătar.
Și în România s-a dezvoltat spre sfârșitul secolului XX și începutul celui următor, așa-numitul „stil eclectic” căruia i-au fost caracteristice diferite piese de mobilier cum ar fi cele de influență franceză, cu funcția mai mult de marca un anumit statul social: console, mobile cu picioare curbate, scaune mici, măsuțe de toaletă, mobile tapisate cu mătase.
Prezent au fost în deceniile următoare mobilierul în stilul Art Deco și cel în stil modernist cu piese simple, în unghiuri drepte, fără decor.
Dar deosebit de caracteristic, am spune original pentru interioarele bucureștene a fost așa-numitul „Stil Brumărescu”. Dumitru Brumărescu (1872-1937) a fost un prolific inventator, pionier al aviației și în alte domenii. Pentru a-și finanța cercetările a „inventat” și a produs un mobilier specific, original, cu influențe tradiționale. Specifice acestui mobilier, care a cunoscut o largă răspândire în perioada interbelică (și eu am avut în casă asemenea mobilă) erau măsuțele mici, piesele confecționate cu influențe medievale, țărănești, din lemn negru, sau cu intarsii colorate. Suprafețele sculptate erau în relief plat, cu motive care se inspirau din cele țărănești. Scaunele erau confecționate în manieră medievală, tapisate cu blană, iar jilțurile – în aceea domnească, cu fundul din blana de oaie sau din chilim. Apar „berjerele” inexistente până atunci în interioarele bucureștene, banchetele și bibliotecile masive. În fine, este de menționat existența suporturilor de flori.
Mobilierul postbelic, al „blocurilor comuniste” era adaptat spațiilor restrânse caracteristice ale acestora suferind puternică influență a standardizării. Specific era mobilierul de mobilier hol Ă sufragerie, cu dulapuri de mari dimensiuni, explicabilă prin lipsa spatiilor de depozitare, biblioteci polifuncționale. Piesele de mobilier erau confecționate din pal furniruit cu imitații.
Perioada contemporană a adus cu sine desigur o diversificare a mobilierului, dar și preferința, atunci când mijloacele o permit, pentru „mobilierul de stil”, adesea recondiționat sau confecționat într-o manieră cel puțin discutabilă.
În pictură
În condițiile în care imagini generale ale interioarelor și mobilierului lor sunt destul de puține, iar piese ale lor mai pot fi găsite mai ales în „magazinele de antichități” sau târguri, artele plastice dau posibilitatea de a le reconstitui.
Astfel, dintre tablourile, care prezintă asemenea imagini, aflate în colecția Muzeului Național de Artă al României sunt de amintit: Franz Neuhauser, „Familia unui librar sas în interior Biedermaier” (1831); Gheorghe Ioanid, „Studio interior” (1904); Arthur Segal, „Interior de cameră” (1911);Nicolae Vermont, „Interior” (1912); Gh. Mărculescu, „Interior” (1912); Gh. Petrașcu, „Interior” (1927); Alexandru Phoebus, „Interior” (1928); Ștefan Popescu, „Interior” (1936).
Și în posesia Muzeului Colecțiilor se află o serie de picturi care evocă vechi interioare cu mobilierul lor, între care Gh. Petrașcu, „Interior cu fotolii”; Lucia Dem. Bălăcescu, „Interior”; Lucian Grigorescu, „Interior cu canapea verde” (1960).