Mica galerie
Dorința de împodobire a interiorului cu opere de artă ( sau ceea ce se credea că sunt acestea) a luat de-a lungul istoriei forme din cele mai diverse.
Între acestea predicția pentru sculpturi mici dimensiuni, adaptate la dimensiunile încăperilor a fost una din cele mai importante ceea ce a dus adesea la constituirea unor „mici galerii” de statuete, unele adevărate artifacte, mai ales în cazul caselor și palatelor păturilor avute.
Denumirea cel mai adesea uzitată este aceea de statuetă sau figurină, de porțelan, de ceramică, iar, mai nou, din plastic , servind ca ornament și reprezentând figuri umane sau animaliere.
De la un moment dat și-a făcut loc aceea de bibelou (din franceză), mic obiect de artă care se pune pe mobile, pe etajere etc. pentru a decora un interior
Istoria statuetelor
…este milenară, inițial îndeplinind rosturi rituale sau ceremoniale, de aceea fiind descoperite mai ales în morminte.
Statuetele din Epoca Pietrei erau realizate din fildeș sau piatră mai puțin dură. A devenit celebră așa-numita „Venus din Willendorf” descoperită pe teritoriul Austriei actuale și datată cu peste 22.000 de ani în urmă. Astfel de reprezentări feminine sunt realizate cu pieptul, pântecul și șoldurile exagerate, sugerând puterea femeii de a genera viață, deci încadrându-se în cultul fertilității, au fost descoperite în întreaga Europă.
O altă statuetă, devenită celebră, este aceea a „Gânditorul de la Hamangia” găsită pe teritoriul României. Statueta a fost modelată în epoca pietrei acum 8000 de ani, însoțită de o altă statuetă, reprezentând o femee. Cele două piese sunt singurul ansamblu preistoric în cadrul căruia fiecare dintre ele are o personalitate vizibil exprimată care se completează reciproc. O comisie UNESCO a inclus „Gânditorul de la Hamangia” într-o listă scurtă de 10 artefacte ale lumii care nu ar trebui să dispară niciodată.
Figurine, cele mai multe cu rosturi rituale, au fost descoperite și în Asia, Africa, datând din perioada 25.000-30.000 î. Ch.
În Grecia antică arta statetelor, realizate din ceramică, s-a dezvoltat mai ales în perioada Hellenistică, cele mai cunosacute fiind „figurinele de Tanagra”.
La Roma, statuetele erau confecționate mai ales din bronz, având în special semnificații votive, prezente în temple.
După ce și-au făcut apariția în China, statetele din porțelan au pătruns și în Europa, cele mai cunoscute fiind cele produse la Meissen, Dresda. Celebre în acest sens sunt cele produse în manufacturile Rosenthal. Și în în Tirolul de sud, au fost produse frumoase statete care s-au răspândit în toată Europa, inclusiv în România.
Cu vremea, motivele figurinelor s-au diversificat, câștigând teren cele cu aspect comic, iar, în ceea ce privește materialul, ele au început să fie confecționate din sticlă sau cristal, cum sunt statuetele Swarovski.
Nu trebuie trecut cu vederea vederea că uneori adevărate opere de artă erau piesele pentru jocul de șah, confecționate și din jad.
De asemenea, s-a dezvoltat confecționarea figurinelor ca jucării, mai ales în ceea ce privește păpușile bunicilor noastre.
În România
…statetele au pătruns de pe la mijocul secolului XIX, mai întâi desigur în reședințele și palatele aristocratice. De fapt, exista deja o tradiție rurală în forma figurinelor de lut.
În afară de imaginile interioarelor, în care adesea sunt prezente statuete aflate pe mobile de stil, există și unele consemnări literare: „În sfîrșit, vrând să-l aline, îi arătară două statuete de bronz” (C Negruzzi); „Din Alexandria am cumpărat… două figurine indicând două divinități necunoscute, tot de marmoră” (C. Bolliac); „Odaia din fund, cu două ferestruici spre curte, un pat de tablă, un lavabou, o masă rotundă, trei scaune, un dulap hodorogit și cîteva fleacuri botezate bibelouri de familie erau a lui Titu” (Liviu Rebreanu).
Statuetele, bibelurile au devenit și metafore: [O cioară] „posomorîtă ca o Figurină de cărbune /Cu nuanțe de cacao” (George Topârceanu); „…În liniște și-n lumina scăzută, deodată apărură lângă stufuri bibelouri neclintite pe tablale verzi de frunze de nufăr: găinuși și cristei de apă” (Mihail Sadoveanu).
Desigur trebuie citate versurile din „Romanță fără ecou” de Ion Minulescu:
„Iubire, bibelou de porțelan,
Obiect cu existența efemeră,
Te regăsesc pe-aceeași etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an.”
Iar, după criticul Barbu Cioculescu, „Constructia unei poezii echivalează cu cioplirea unei statui în marmura, fie doar numai a unei statuete.”
De la bibelouri la peștele de sticlă
Tradiția statuetelor s-a păstrat până astăzi. Persoanele cu posiblități își împodobesc vilele cu exemplare de valoare, pe care le pot achiziționa din magazinele de antichități.
Cei cu posiblități mai modeste își ornează apartentele de bloc cu bibelouri contrafăcute pe care le pot găsi prin târguri, între care așa-numitul și larg răspânditul „pește de sticlă”.
Adesea, asemenea interioare se disting prin abundența de statete și bibelouri răspândite pe mobile, prin vitrine de care proprietarii lor sunt mândri. „De gustibus”…