În literatură și filozofie
…Timpul este intepretat mai ales în perspectiva valorii ca matrice pentru cele mai variate activități umane și a ireversibilitii sale:
„Fugit ireparabile tempus” (Vergiliu)
„Timpul este imaginea mobilă a eternității imobile” (Platon)
„Piatra de încercare a caracterului omenesc este timpul” (Menader)
„Timpul este prea lent pentru cei care așteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc, dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate”.(William Shakespeare)
„A alege momentul înseamnă a câștiga timp” (Francis Bacon)
„Nimic nu este mai de prețuit decât valoarea zilei” (Goethe)
„Pierzi în viață ani și la moarte cerșești o clipă” (Nicolae Iorga)
“Timpul trece , ne despoaie ca un hoț, și ne lasă suspinând în urma lui; dar singura comoară ce nu ne poate el fura este comoara suvenirulior.” (Vasile Alecsandri)
„Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil” (Octavian Paler)
„Daca timpul ar fi avut frunze, ce toamnă ar fi” (Nichita Stănescu)
…iar Ceasul este interpretat ca un mecanism care devine tot indispensabil tuturor activităților umane, în continuă perfecționare
“Timpul curge din noi ca dintr-un ceasornic cu nisip” (Victor Hugo)
„Ceas, un dispozitiv cu mare valoare morală pentru om” „(Ambrose Bierce 1842 – 1914)
„Ceasornicul nu face ceasurile, ci le bate numai” (Nicolae Iorga)
„Zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om”( Marcel Proust)
„Chiar și un ceas care s-a oprit arată ora exactă” (Marie von Ebner-Eschenbach 1830 – 1916)
„Munca este necesară pentru un om. Omul a inventat ceasul…” (Pablo Picasso)
„Ceasurile omoară timpul… Timpul este mort atâta vreme cât este ticăit de micile rotițe din orologii; numai atunci când ceasurile se opresc, apare șansa de a trai.” (William Faulkner)
„Cui îi bate ceasul” (Ernest Hemingway)
În proverbe
„Nu știe nimeni când îi bate ceasul”
„Cu bani poți cumpăra un ceas dar nu timpul”
„Ceasul umblă și lovește , iar vremea se odihnește”
„Ceasul pierdut nu-l întoarce anul”.
Istoria măsurării timpului
În Orientul antic apar primele ceasuri solare.
În China antică, utilizarea ceasurilor solare este atestată pentru prima dată în 2679 î.Hr. În perioada dinastiei Shang, clepsidrele apar și aici, probabil aduse din Mesopotamia.
Egiptenii au mai dezvoltat sisteme de măsurare a timpului bazate pe mecanisme cu apă sau urmărirea mișcării stelelor.
În Grecia antică, ceasurile cu apă (clepsidrele) erau utilizate încă din 500 î.Hr., Ctesibius din Alexandria realizează cam prin 150 î.Hr. un ceas automat cu un sistem complicat de roți dințate.
În 807, Harun al-Rashid îi dăruiește lui Carol cel Mare un ceas acționat cu nisip, cu mecanism și figuri în mișcare.
Primul orologiu mecanic din Europa este atestat în 1283, fiind amplasat în turnul mănăstirii din Dunstable.
Până în secolul al XIV-lea, în casele oamenilor nu existau ceasuri.
La începutul secolului al XVI-lea, Peter Henlein, înlocuind greutățile cu arcuri spiralate din oțel, realizează primele ceasuri portabile de dimensiuni reduse.
În 1510, un lăcătuș german pe nume Peter Henlein, inventează ceasul de buzunar.
Introducerea pendulului îi este atribuită lui Christian Huygens în 1656.
Primele ceasuri automatice sunt realizate de Adrien Philippe în 1863.
Ceasul de mână a fost inventat în timpul primului Război Mondial. Primul om care a purtat un ceas de mână a fost fizicianul francez Blaise Pascal.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, se pune problema utilizării electricității pentru acționarea mecanismelor ceasurilor. Locul greutăților sau al arcului spiralat este luat de baterie.
Următoarea etapă în evoluția ceasului o constituie apariția și dezvoltarea ceasurilor atomice. Acestea au o precizie superioară, ajungând de ordinul secundelor în câteva sute de ani.
În România
…Cele mai multe ceasuri au fost realizate de meșteri francezi și au aparținut familiilor și personalităților care s-au impus în secolelele XVII – XIX. Au fost piese cu care se mândreeau și orologierii francezi.
Ceasul de buzunar din aur, cu monogramă, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sau șase dintre cele folosite de Regele Carol I sunt printre cele mai valoroase piese de gen care există în România fiind expuse la Muzeul Național de Istorie.
Cele mai scumpe ceasuri de epocă din România sunt expuse acum la Muzeul Ceasurilor din Ploiești.
Desigur, în casele bucureștenilor de condiție mai modestă, ceasurile și-au făcut loc ceva mai târziu, dar au căpătat curând o destul de mare răspândire și prețuire.
Dovadă în acest sens sunt piesele care mai pot fi găsite la magazinele de antichități sau în târguri, unele de valoare de la ceasurile cu monturi cu adevărat artistice, reprezentând personaje mitologice la pendule din lemn scump, frumos ornamentate.
O categorie aparte o formează ceasurile de buzunar cu capace pe care erau imprimate numele fabricantului dar și al posesorului lor.
Între altele, mai pot fi găsite așa-numitele „ceasuri deșteptătoare CFR”, vestite pentru precizia lor.
În România, prima fabrică de ceasuri a fost inaugurată în 1951, la Arad.
În București
…există câteva ceasuri în Palate de un interes aparte, cum este acela din Palatul Șuțu care arată… timpul invers. Dacă îl privești în față te păcălește. Dacă te uiți în oglinda mare, de pe scările interioare ale Palatului Suțu, abia atunci vezi cât este ora.
De asemenea, pe unele clădiri reprezentative ale Bucureștilor se află ceasuri exterioare, unele adevărate opere de artă: Palatul Casei de Economii și Consemnațiuni, Fundația Carol, Palatul Justiției.
Și în perioada mai nouă au fost instalate asemenea ceasuri exteriore pe unele clădiri ca: Primăria de Verde (actuala Primărie a sectorului 1), Ministerul Industriilor (Calea Victoriei), Blocul Adriatica (Str. Ion Câmpineanu nr. 20), Sediul Poliției Bucureștiului pe care se află unicul ceas stil Art Deco.
Ca un „detaliu istoric”, după sosirea trupelor sovietice în București, soldații săi au devenit „vânători de ceasuri”. Vorba lui Constantin Tănase: „Davai ceas, davai moșie, harașo tovărășie.”