În folclor, literatură
…există o serie de reverberații semnificative ale noțiunilor de casă/acasă care pot da informații din cele mai interesante despre importanța, oglindirea lor în istoria mentalităților, despre felul în care este înțeles spațiul locuirii în context natural și cultural.
Numeroase și interesante sunt „trimiterile” la aceste noțiuni și în folclorul românesc: „Bordeiul îi rău, da-i al meu”; „Ca acasă la tine nu-i nicăieri bine”; „Tot omul e împărat în casa lui”; „A fi ca acasă”; „A fi stâlpul casei”; „A face casă cu cineva”; „Cine nu-și laudă casa, casa pe el cade”; „Cuibul tău să ți-l păzești, dacă vrei să nu rătăcești”; „Nicăieri ca la casa omului”.
Au intrat în circulație universală expresia englezească „Sweet, sweet home” („Casă, dulce casă”) și cea germană „Main Haus, mein Schloss” („Casa mea, palatul meu”)
La fel de interesante sunt considerațiile unor autori ai literaturii universale despre casă/acasă. Iată doar câteva dintre ele din diferite epoci istorice:
„Casa ta este locul unde tu prosperi, unde trăiești bine” – Aristphanes, autor dramatic antic.
„Căminul este o mică Biserică” – Ioan Gură de Aur ( 345-407) , patrolog, sfânt ortodox.
„Casa este acolo unde începi” – Thomas Stearns Eliot (1888-1965), poet, dramaturg englez.
„Acasă e cel mai frumos cuvânt care exista” – Laura Ingalls Wilder (1867-1957), scriitoare americană.
„Acasă nu e un loc, e un sentiment” – Cecelia Ahern (1981-), scriitoare irlandeză.
Un organism armonios
Una dintre concluziile care reiese din acest excurs este aceea după care, în mentalitatea populară, rurală sau urbană, casa/locuința sunt considerate ca o matrice, un organism bine articulat, armonios, a cărei structură și evoluție sunt similare celor umane.
Așadar, se poate considera că locuința are o „anatomie” proprie, constituită din părțile sale componente de la cele interioare (acoperiș, fațadă) la cele exterioare (curte, grădină).
Desigur, de-a lungul vremii aceste părți componente au căpătat forme deosebite și semnificații care au variat, dar, în principal, ele și-au păstrat semnificația.
Certificate de naștere
Fără îndoială, ca la orice organism, momentul primordial este acela al „nașterii”, așadar al construcției, al datei în care a fost ridicată.
Dacă în perioade mai noi acest moment este atestat în documente de arhivă, cadastre etc., pentru perioade mai îndepărtate el este mai greu de stabilit, dat fiind că aceste fonduri au fost adesea distruse, pierdute în diferite calamități naturale, în războaie etc. Situația este caracteristică și în cazul Bucureștilor, oraș care a suferit (prea) adesea asemenea pagube, ea putând produce „lacune” în cunoașterea istoriei orașului, a arhitecturii sale.
În ceea ce privește construcțiile oficiale, casele care au aparținut unor personalități, această lacună poate fi remediată prin consultarea unor memorii, lucrări. Există însă și case „anonime”, cele aparținând păturilor modeste despre care se știe prea puțin în ceea ce privește data construcției lor, proprietarul lor.
Și totuși această „lacună” poate fi îndepărtară dacă avem în vedere inscripțiile existente pe fațadele caselor, prin care cei care le-au ridicat și le-au locuit au ținut să își imortalizeze contribuția, din acest punct de vedere ele putând fi considerate adevărate „certificate de naștere”.
Din păcate, asemenea inscripții s-au bucurat de mai puțină atenție din partea cercetătorilor, neexistând, până în momentul de față, un repertoriu al lor. Vom încerca de aceea să identificăm asemenea inscripții și să oferim o trecere în revistă selectivă a lor.
Din fericire, chiar la construcții de peste o sută de ani, mai pot fi identificate asemenea inscripționări, mai mult sau mai puțin „ascunse” sau deteriorate.
În același timp, este posibil ca unele din construcțiile menționate să fi dispărut de la data la care le-am înregistrat.
Inscripțiile în care se menționează data construcției se află, de cele mai multe ori în partea superioară a casei, deasupra ușii de intrare sau pe aceasta, ca și pe frontonul casei, încadrate adesea de ornamente specifice perioade când au fost construite, ceea ce le conferă o frumusețe și un interes aparte.
Anul construcției este însoțit uneori de numele sau inițialele proprietarului care desigur ar fi fost altfel de tot uitate.
Și la construcțiile moderne, la vile, există asemenea inscripții pe fațadă care de fapt de cele mai multe ori „imortalizează” numele membrului familiei (soție, fiică) cărora i-a fost dedicată casa.
Din păcate, am întâlnit destul de numeroase exemple în care asemenea inscripții au fost deteriorate în cursul restaurării casei sau au fost șterse probabil deoarece a fost vorba de persoane care au aparținut „păturilor exploatatoare”.
Mai ales, în Perioada interbelică a apărut practica de a menționa în inscripții, plăcuțe aflate pe fațada vilelor, blocurilor numele arhitectului, constructorului care a contribuit la ridicarea acestora. Este un gest de recunoaștere a valorii aportului lor, dat fiind că între ei se numără arhitecți, ingineri reputați ai perioadei, dacă ar fi să amintim doar pe Emil Prager aflat, de exemplu, pe o plăcuță de pe „Blocul Zodiac” de pe Calea Dorobanților.
PS: Așa cum am menționat, exemplele pe care le oferim în cuprinsul acestui episod al serialului nostru nu au putut fi decât selective. Având în vedere că există în București și alte case care mai poartă asemenea inscripții am fi recunoscători dacă eventualii cititori ne-ar comunica și alte exemple. Demersul ar putea avea un anumit grad de urgență, dat fiind că unele case vechi sunt pe cale de dispariție…