În literatură, filozofie
…există „ecouri” ale acestei părți a casei, asociate cu unele categorii morale care pot da de gândit până în ziua de astăzi:
„Acoperișul de paie a adăpostit oameni liberi, sub marmură și sub aur locuiește robia” – Seneca, filozof grec (cca 4 î. Hr. – 65)
„O minte necugetată este un acoperiș sărac.
Pasiunea, asemenea ploii, inundă casa.
Dar dacă acoperișul este solid, există un adăpost” – Buddha
„Prietenul interesat este un pescăruș pe acoperiș” – Miguel de Cervantes, scriitor spaniol (1547-1616)
„A-ți face dușmani cu orice preț înseamnă să-ți dai foc acoperișului” –
Arthur Schopenhauer, filozof german (1788-1860)
„Dacă un om construiește o casă și o lasă fără acoperiș, această casă nu-i folosește la nimic. La fel este și omul care a dobândit virtuțile și n-are dragoste, este ca o casă fără acoperiș.” – Părintele Filothei Zervakos (1884 – 1980)
„Ce folos să locuim sub același acoperiș când lumea este proprietatea noastră comună ?” – Simone de Beauvoir, scriitoare, eseistă franceză (1908-1986)
„Orașul de sus”
Desigur, prima imagine de perspectivă a unei așezări urbane, o adevărată „carte de vizită”, este aceea de la înălțime.
În ceea ce privește Bucureștii, încă din Evul mediu, o serie de călători, cărturari remarcă pitorescul orașului privit de pe înălțimile din preajma sa. Dacă în perioade mai vechi, cele mai evidente erau cupolele bisericilor și zonele verzi în care se „ascundeau” casele locuitorilor săi, treptat mai ales palatele au început să fie evidente, pentru ca în Perioada modernă să se impună construcțiile înalte, alături de cele modeste, mai ales în marginea orașului.
Imaginea „orașului de sus” și-a găsit oglindiri și în artele plastice, dacă ar fi să amintim doar picturile lui Lucian Grigorescu, „Acoperișuri dinspre Piața Sf. Gheorghe”, „Acoperișuri (Strada Eminescu)”. Acoperișurile de la marginea Bucureștilor sunt imortalizate și în frumoase picturi ale lui Iosif Iser și Vasile Popa.
De la șiță la „țiglele metalice”
În perioadele mai vechi, influența locuinței rurale asupra cele urbane este evidentă, așa cum ne-o demonstrează de asemenea o serie de mărturii plastice.
Această influență se manifestă și în construcția, materialele din care era construit acoperișul.
La început, cel mai adesea casele erau acoperite cu material lemnos, șița, pentru ca ulterior să apară din ce în ce mai des olanele și țigla, care s-au păstrat multă vreme în construcția caselor boierești, a edificiilor religioase, oficiale, dar și a imobilelor de locuit.
Treptat, și-au făcut loc materialele moderne, tabla, cartonul gudronat pentru ca, în ultima vreme, să cunoască tot mai mare răspândire așa-numita „țiglă metalică”, care prezinta mai multă siguranță, căci, mai ales pentru perioadele mai vechi, acoperișul era și locul cel mai vulnerabil al casei în ceea ce privește…
Pericolul de incendiu
Într-adevăr, de cele mai multe ori incendiile care au mistuit o bună parte a orașului izbucneau din partea de sus a casei, de la hornuri.
De fapt, acest pericol pândea, în general, orașele europene, ceea ce a făcut ca în Anglia să apară, încă în perioada dinastiei Tudor, reglementări privitoare la construcția și întreținerea hornurilor.
Din păcate, în Țările române au lipsit asemenea reglementări, astfel încât o bună parte a orașelor, inclusiv Bucureștii, au fost mistuite de incendii.
Singura „salvare” o reprezentau coșarii chemați periodic pentru a curăța hornurile caselor. Acest „aport” al coșarilor explică și de ce ei erau atât de prețuiți, așa cum ne-o demonstrează și folclorul urban.
Un alt mijloc tradițional de protecție era așezarea, odată cu începutul construcției acoperișului, deci la căpriorii casei, a unui brad, ceea ce avea scopul de a apăra locuința de tot felul de pericole care o pândeau și, în general, de a asigura norocul casei.
O „carte de vizită”
…a unei construcții, a statutului proprietarului său îl avea desigur și aspectul acoperișului.
În ceea ce privește perioadele mai vechi, la locuințele de mahala, cum erau cele din sud-estul orașului, în preajma Bisericii Radu Vodă, Sârbi, Dobroteasa, Vitan, Foișor, se caracterizau prin existența unei prispe cu parmalâc, unit cu acoperișul prin coloane legate prin arcade, unele acoperite cu olane.
La casele – reședințe boierești –unor persoane proeminente exista o preocupare evidentă nu numai pentru soliditatea acoperișului, ci și a aspectului său.
De exemplu, la Casa Moruzi, din păcate dispărută, acoperișul cu pante accentuate contura o siluetă specifică clădirilor vechi românești.
Uneori, acoperișul era completat cu un turn, cum este cazul Casei Miclescu (Șoseaua Kiseleff nr. 35-37), construită la 1900, din inițiativa pictorului George Demetrescu Mirea. Planurile pentru construcția clădirii au fost realizate de Ion Mincu, în stil brâncovenesc. Era aproape unică în arhitectura ei, cu un turn ornat într-o parte, restul casei înconjurând un salon imens, atingând acoperișul.
Uneori, foarte rar, la nivelul acoperișului, era construită o terasă, un exemplu fiind acela al casei de pe strada Christian Tell, și ea în curs de demolare.
O altă „inovație” a fost mansardarea unor construcții, cum este cazul unui imobil construit după planurile arhitectului Grigore Cerchez, în stil neogotic francez, care impresionează prin bogata decorație a fațadelor și prin acoperișul mansardat.
Distrugerea unei case începea desigur cu partea sa de sus, cum s-a întâmplat în timpul demolărilor din anii 1980 în Cartierul Uranus, dar și din alte părți ale orașului, cum ne încredințează istoricul Dinu Giurescu: „Vedeam cum se prăbușeau acoperișurile, erau numai pereții goi, ca niște cranii în care nu mai exista viață, era moloz pretutindeni”.
Statui pe acoperiș
Uneori, acoperișurile caselor serveau și ca „spațiu de expunere” pentru statui. Este cazul „omului de fier” de pe casă de pe strada Episcop Radu, lucrare datorată lui Alexandru Dimitriu, tinichigiu ornamentist, care a realizat ornamentele din metal pentru numeroase clădiri publice, religioase și particulare din București.
Frumoase „statui de epocă” împodobesc și clădirea în care se află restaurantul „Carul cu bere” de pe strada Stavropoleos.
Podul casei
Imediat sub acoperiș se afla, de cele mai multe ori, podul casei, care servea mai ales ca spațiu de depozitare. Astfel, s-a ajuns treptat ca podul să fie o adevărată „cutie cu amintiri”, în care mai ales copiii puteau descoperi obiecte „minunate” care ieșiseră de mult din uz, așa cum consemnează atâtea pagini de memorialistică și literatură.
Mai nou în ceea ce privește podul, preocuparea cea mai importantă este izolarea termică cu diferite materiale, ceea ce poate sigura o temperatură confortabilă în restul casei.
Acoperișul astăzi
…și-a pierdut funcția estetică, atenția fiind îndreptată către aceea funcțională.
Într-adevăr, dacă la construcția unor vile mai există o preocupare pentru aspectul acoperișului, la „blocurile noi” aceasta a dispărut cu desăvârșire. Acoperișul a fost înlocuit cu o placă de beton care de cele mai multe ori nu asigură etanșeizarea construcției, producându-le probleme locatarilor de la etajele superioare.
O altă „modă” dictată de interese materiale este aceea a supraetajării construcțiilor, chiar a celor din Perioada interbelică, ceea ce dă orașului un aspect „cârpit”, eteroclit.
În fine, la noile locuințele de cartier, cum sunt cele din zona Griviței, Bucureștii noi, „impresionează” stereotipia acoperișului, ceea ce dă impresia unei imagini reproduse „la infinit”…