O interfață
…a locuinței este fațada casei asigurând relația sa cu mediul natural, dar și acela social.
În afară de funcția sa practică, de protecție, fațada își are și rosturi estetice, arhitecturale. Ea oglindește stilurile predominante într-o anumită epocă, așa cum se concretizează ele în creația arhitecților vremii, dar și preferințele proprietarilor imobilului, constituind o „carte de vizită” a statutului social al acestora.
În tot cazul, fațada clădirii este aceea care îi asigură personalitatea, constituind astfel o mărturie importantă a istoriei arhitecturii, ca și a aceleia sociale, politice și culturale.
Provenind din termenul francez („façade”) sau italian („facciata”), el desemnează partea dinspre stradă sau partea unde se găsește intrarea principală a unei clădiri.
În literatura universală
…se regăsesc unele ecouri ale „fațadei”, adesea cu conotații etice:
– Tudor Arghezi: „Dezvață-te să respecți fațada până ce n-ai văzut interiorul”.
– Henrik Ibsen; „Toată această fațadă aurită și sulemenită, pe care înalta societate o etalează, ascunde goliciune și putregai” („Stâlpii societății”)
– Alexandru Macedonski: „Pe fațada sculpturală/ De mari fluturi sărutată” („Poema rondelurilor”, 1927)
Umorul franțuzesc se oglindește într-o exprimare a actriței Jeanne Moreau: „Oamenii care îmbătrânesc sunt ca muzeele. Nu fațada contează, ci comorile din interiorul lor.”
Ornamentele
…constituiau cele mai răspândite „podoabe” ale clădirilor, evoluția lor, mai ales în București, urmând principalele momente ale evoluției arhitecturii, dar și a artelor plastice aplicate.
A existat o adevărată „modă” a ornamentelor care se regăsesc pe fațadele a numeroase reședințe și imobile în forme diversificate, de la cele geometrice la acelea vegetale. Să nu uităm că arhitectura populară a cunoscut și ea o bogată tradiție a ornamentelor.
Desigur, ornamentica și-a avut perioada ei de „glorie” în construcția palatelor de diferite categorii, ea fiind realizată în piatră, uneori chiar cu motive mitologice sau artistice. Este cazul Palatului Cantacuzino dar și al Palatului Sutu, a unor construcții mai noi, „Casa Minovici” sau „Casa Titulescu”, dar și a unor clădiri oficiale cum este aceea a Băncii Naționale sau a Universității.
Odată cu „avântul constructiv” de la sfârșitul secolului XIX, ornamentica clădirilor, a locuințelor înregistrează, la rândul ei, o dezvoltare apreciabilă, marea majoritate a construcțiilor, chiar unele mai modeste, fiind împodobite cu diferite modele. Din motive economice, prevalează cele în stucatură, în care ornamentul arhitectonic în relief al exteriorului și interiorului este executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. Desigur, aceasta a dus la o anumită perisabilitate a ornamentelor, mai ales în ultimii ani când interesul scăzut pentru conservarea și restaurare caselor a făcut ca multe dintre ele să devină… amintiri.
Mai ales la clădirile de reședință, este folosit și metalul (fierul forjat) și, mai rar, chiar lemnul, la unii stâlpi de susținere.
Mult mai rar sunt folosite ornamentele pictate care însă s-au degradat rapid.
O „inovație” (nu chiar așa de nouă, dat fiind că a fost folosită și în Evul Mediu, în diferite orașe europene) este utilizarea plăcilor de faianță, în special în cadrul stilului neoromânesc, cum este cazul „Casei Doina” de la Șosea. De altfel, acest stil a adus cu sine, comparativ cu clădirile „moderniste”, cubiste, și o revenire a interesului pentru ornamentarea clădirilor.
În ceea ce privește motivele, prevalează cele vegetale, reproduse mai mult sau mai puțin realist, formând adesea adevărate „ghirlande” pe fațadele clădirilor. Și motivele geometrice (nonfigurative) cunosc o largă răspândire și denotă adesea o fantezie apreciabilă.
Restaurarea ornamentelor de pe clădiri ridică probleme dificile, dat fiind că meseria celor care le realizau a dispărut de multă vreme. Cu toate acestea, pe internet pot fi găsite numeroase anunțuri ale unor firme de construcții care „se laudă” că pot împodobi fațadele clădirilor, chiar și acelea noi cu ornamente care însă sunt confecționate din plastic și alte materiale „moderne”…
Statui și basoreliefuri
Față de restul Europei împodobirea construcțiilor civile ale Bucureștilor cu sculpturi și basoreliefuri este o apare mai târziu, cam în cea de a doua jumătate a secolului XIX și începutul celui următor, odată cu construcția palatelor, atât a celor particulare, cât și a celor oficiale.
În continuare, această preocupare cunoaște o răspândire destul de mare, Capitala sau o parte a sa devenind o adevărată „galerie în aer liber”. Asemenea artifacte erau realizate de artiști străini, dar și români, și, fără a se distinge printr-o valoare plastică deosebită, ele au jucat un anumit rol în evoluția stilurilor arhitecturii orașului.
În ceea ce privește materialele din care erau realizate, cele care împodobeau palatele erau din piatră, iar, la decorarea clădirilor mai modeste, erau folosite și alte materiale mai puțin scumpe.
Tematica este destul de variată, de la tot felul de motive naturale sau geometrice la reprezentări umane și, în ceea ce privește, basoreliefurile, scene în special de inspirație mitologică.
Printre palatele civile și administrative împodobite cu statui și basoreliefuri se numără Palatul Poștei, Palatului Casei de Economii și Consemnațiuni, Palatul Băncii Naționale a României (grupul statuar este realizat de I. Georgescu și Ștefan Ionescu Valbudea), Palatului Universității (sculptor Karl Storck).
În perioada mai nouă, este de remarcat Palatul Facultății de Drept (cu sculpturi de Ion Jalea, Costin Georgescu și Mac Constantinescu) și clădirea Operei Române împodobită cu statuile a patru muze.
În afară de acestea sunt de menționat o serie de reședințe și imobile împodobite cu statui și basoreliefuri ca, de exemplu, statuia de pe Str. Grigore Alexandrescu, balcoanele cu statui de pe Bulevardul Lascăr Catargiu, Strada Mendeleev, casele cu reprezentări „mitologice” de pe străzile Arghezi, Vespasian, logofăt Luca Stroici, casele cu medalioane de pe Str. Biserica Amzei, Rossini și Ady Endre, fațada „Carului cu bere” de pe Str. Stavropoleos, ca și a așa-numita „Casă a Miței Biciclista” de pe Str. Biserica Amzei. De o calitate deosebită sunt basoreliefurile care împodobesc Casa Minovici, Casa Storck, precum și din Pasajul Vilacrosse.
„Legea fațadelor” întârziată
Pericolul real al degradării unor clădiri, unele de patrimoniu, mai ales a fațadelor lor, partea cea mai vizibilă a imobilelor, a făcut necesară adoptarea cu mare întârziere, a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor („Legea fațadelor”). Legea viza obligația reabilitării fațadelor imobilelor din zonele protejate de către proprietarii acestora, sub anumite sancțiuni. De fapt, lucrările de reabilitare a fațadei trebuiau executate pentru întreg imobilul, indiferent de forma de proprietate asupra acestuia. Pentru aplicarea acestui act normativ, până pe 10 noiembrie 2011, primăriile erau obligate să inventarieze toate clădirile cu fațada deteriorată și sa-i notifice pe proprietari să le repare. Termenul final de executare a tuturor operațiunilor era anul 2013..
Care este în momentul de față situația ? Până în 2015, au fost identificate 2.208 de imobile, fără ca aceasta să ducă la rezolvarea problemei, căci, așa cum declara arhitectul sef al Capitalei, Gheorghe Pătrașcu, termenul de identificare a clădirilor și a proprietarilor lor s-a dovedit prea scurt. Nici condițiile de finanțare, de sprijin pentru proprietarii care nu au resurse pentru a trece la repararea fațadei nu au fost lămurite până la capăt.
De fapt întreaga operațiune înregistrează o apreciabilă întârziere, intrând într-un adevărat impas.
Pe de altă parte, a apărut și o metodă de eludare a legii prin reabilitarea doar a fațadei parterului.
Foarte adesea, atunci când s-a procedat la reabilitarea unor fațade, ornamentele au dispărut sau au fost realizate cu tot felul de materiale „moderne”.
Așa cum se arată într-un material redactat de asociația „Rezistența urbană”, există pericolul ca „Identitatea orașului, reprezentată de clădirile vechi valoroase, se va dilua până în punctul în care n-o să mai recunoaștem stilurile de arhitectură sau când au fost construite clădirile.”
În tot cazul, un alt rezultat indirect al acestui impas este înmulțirea anunțurilor postate pe fațadele a numeroase clădiri: „Atenție, cade tencuiala” și nu numai…