Nu numai „aerul și lumina”
Așa cum ne încredințează prozaic Dicționarul Explicativ al Limbii Române”, funcția practică a ferestrei este „de a permite să intre aerul și lumina”, dar, de fapt, rostul lor nu este doar utilitar, ci și unul spiritual, estetic, chiar moral dacă este să ne referim la numeroasele proverbe românești referitoare la această parte a anatomiei locuinței. Cele mai multe fac apropierea între „fereastră” și o altă parte importantă a anatomiei umane, „ochii”, dintre care amintim: „Ochii sunt ferestrele sufletului”; „Lumea nu-i cât se vede prin fereastră”; „Omul – fereastra prin care poți vedea lumea”; „La omul harnic sărăcia se uită pe fereastră, dar nu îndrăznește să intre”. Și la alte popoare există asemenea proverbe: „Ochiul e o fereastră care dă spre inimă” (proverb turcesc).
Nu puține sunt și citatele din scriitori celebrii referitoare la fereastră, care trimit de asemenea la apropierea sa de unele categorii, însușiri morale:
„O persoană rea e ca și o fereastraă murdară, nu lasă niciodată soarele să pătrundă prin ea.” (William M. Thackeray, romancier englez)
„A ierta înseamnă a arunca pe fereastra o experiență căpătată cu mare strădanie.” (Arthur Schopenhauer, filozof german)
„Omul – fereastra prin care trebuie privita lumea.” (George Bernard Shaw, dramaturg irlandez)
„Pesimiștii nu au descoperit încă fereastra.” (Vasile Ghica, scriitor) „Dragostea apare la o fereastra, înainte de-a bate la ușă.” (Ionel Teodoreanu, romancier)
Așadar, în ultimă instanță, fereastra lasă să treacă nu numai „aerul și lumina”, ci și „privirea”, mijlocind un contact continuu cu orașul, de cele mai multe ori în ambele sensuri, căci, ca să parafrazăm un alt proverb german, îți permite „să vezi și să fi văzut”.
Cât de important este locul ferestrei și în trăirile, amintirile noastre ne dovedește volumul cu titlul fericit „Ferestre din București și poveștile lor” de Cătălin D. Constantin (Ed. Peter Pan, 2015) care reproduce „istoriile” unor persoane de cele mai deosebite profesii inspirate de fotografiile acestor părți ale „anatomiei locuinței”.
Fereastra în arte
Numeroase sunt și operele plastice în care sunt prezente ferestrele, ceea ce, între altele, ne dă posibilitatea de a cunoaște diferitele forme pe care le-a avut această parte a locuinței.
Spre exemplu, Rubens este autorul picturii „Bărbat cu pipă la fereastră” (care s-a numărat printre pânzele furate de la Muzeul Brucenthal, în 1968). Salvador Dali pictează „Femeie la fereastră”, ca și Picasso.
La noi, Nicolae Grigorescu este autorul pânzei „Țărancă la fereastră”, Theodor Aman, a realizat, în 1870, un tablou în care apare soția sa privind pe o fereastră, iar Alexandru Ciucurencu – tabloul „La fereastră” .
În 2012, s-a organizat la București expoziția de pictură cu titlul simbolic „Fereastra spre imaginar și real”.
…și în arhitectură
Desigur, fereastra este un atribut obligatoriu al locuinței, chiar a bordeiele, cea mai veche formă de habitat, având ferestre.
În ceea ce privește vechimea termenului trebuie menționat că el aparține
fondului latin al limbii române (fenestra).
La locuința urbană, ca și ușa, fereastra era considerată un „loc reprezentativ”, un fel de „carte de vizită” menită să marcheze starea materială și statutul social al proprietarului.
Bineînțeles că acest perimetru se încadra stilului arhitectonic al clădirii, astfel că există în București ferestre aparținând celor mai variate asemenea maniere, de la cele romanice, chiar gotice, apoi eclectice specifice imobilelelor construite în secolul XIX până la cele influențate de „Art nouveau” sau „Art Deco” din prima parte a secolului XX.
Ferestrele Bucureștilor: de la palate la blocuri
…s-au încadrat și ele în etapele istoriei arhitecturii pe care le-a cunoscut Capitala, așa cum dovedesc câteva exemple pe care le oferim selectiv în continuare.
Bineînțeles, cele mai impunătoare ferestre aparțin unor palate, cum ar fi acela al familiei Suțu (ferestre largi cu oberlichturi ogivale) sau Cantacuzino, precum și clădiri publice, sediile unor instituții, cum sunt cele ale Universității București, ale Facultății de arhitectură, Muzeului Țăranului Român sau ale Băncii Marmorosh Blank
Pentru perioada de până în secolul XIX, au fost caracteristice ferestrele mici, bombate, dar și cele de mai mari dimensiuni, frumos încadrate, cum ne dovedesc asemenea spații ale Casei Melik, cea mai veche locuință păstrată în București.
O preocupare deosebită pentru aspectul ferestrelor se manifestă începând de la sfârșitul secolului XIX, atunci când Bucureștii au devenit „Micul Paris”, de cele mai multe ori ele remarcându-se, printr-o anumită „grație” și imaginație, prin reprezentarea de personaje feminine cu expresii serene sau enigmatice, lari ocrotitori și alte detalii fine.
Stilul neoclasicist este ilustrat de o serie de locuințe de pe străzile Șerban Vodă, Romulus, Justiției, iar cel neogotic mai ales în aspectul ferestrelor Casei Librecht, actuala Casă a universitarilor, sau a Casei Oteteleșanu.
Numeroase sunt clădirile ale căror ferestre se încadrează stilului eclectic, cu un amestec de elemente din diferite maniere arhitecturale, uneori greu de depistat.
De o fantezie se poate spune debordantă dau dovadă ornamentele ferestrelor „Casei Mița Biciclista” de pe Strada Biserica Amzei, în care se amestecă amorași, frunze de laur și de acant, capete de lei…
De remarcat că, de la un moment dat, forma dreptunghiulară a ferestrelor a fost înlocuită cu aceea (semi) rotundă, de mari dimensiuni, cum sunt cele de la imobile de pe Bulevardul Regina Maria, Str. Paleologu, Strada Moșilor.
Un exemplu de imobil ale cărui ferestre aveau o anumită „personalitate” este acela al Casei Nanu Muscel, din păcate într-o avansată stare de degradare.
Și alte ferestre de interes pentru istoria arhitecturii bucureștene au dispărut odată cu demolarea imobilelor cărora le-au aparținut, cum este cazul Casei în stil maur din zona Calea Griviței.
Un aspect original au ferestrele „Casei cu geamuri bombate” de pe Strada Radu Calomfirescu care, de fapt, aveau funcția de a nu permite privirile „indiscrete” spre interior. Din păcate, ele au suferit, ca și întregul imobil, deteriorări grave datorită unui incendiu.
Stilul național-romantic sau neoromânesc aduce cu sine folosirea unor ornamente din arhitectura tradițională.
Un farmec aparte au ferestrele concepute în stilul Art Nouveau, mai ales acelea aparținând vilelor.
O inovație a constituit-o apariția vitraliilor după moda apuseană care conferă „culoare” ferestrelor, cum sunt cele care împodobesc Cass Storck sau Casa Minovici.
În sfârșit, stilul modernist, „cubist”, care se dezvoltă în anii 1930, aduce cu sine o simplificare, o „geometrizare” și a formei ferestrelor.
Este greu de definit un stil al ferestrelor „blocurilor noi”, cele mai multe având un aspect stereotip, cu ornamente, atunci când sunt, lipsite de personalitate.
În fine, în ultima vreme, a apărut o inovație care a cuprins aproape toate blocurile din București: așa-numitele „termopane”. Dacă, într-adevăr, ele au o contribuție reală la protejarea spațiilor interioare din punct de vedere termic și fonic, culoarea lor este discutabilă, mai ales atunci când sunt fixate pe clădirile vechi care astfel își pierd personalitatea.