În literatură, arte
Desigur, cea mai celebră și sensibilă amintire a balconului se află în actul II al tragediei „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, comentată în fel și chip de istoricii literaturii, dar și de umoriști, cum este, la noi, Vasile Ghica: „Contează ce cânți, dar și la ce balcon”. S-a mai afirmat, cu malițiozitate, că „În istoria oricărei iubiri există un balcon ca al Julietei, pe care mai târziu se întind rufe”…
Mai există o „scenă a balconului” și în piesa lui Edmond Rostand „Cyrano de Bergerac”, în care eroul principal, mai mult decât generos, „îi suflă” lui Christian cuvintele cu care dorește să cucerească inima Roxanei.
Cineva a numărat peste 100.000 de citate referitoare la balcon.
Și în literatura românească, balconul este pomenit în diferite contexte. Atrage atenția descrierea „Palatului lui Duca-vodă” de Alecu Russo : …„O scară de vreo 12 lespezi, strâmtă și lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se deschide ușa beciurilor.”
Asemenea „trimiteri” mai există și la Dimitrie Anghel, St. O. Iosif, Cincinat Pavelescu și chiar Mihai Eminescu („Scrisoarea IV”, „Diamantul Nordului”). Iar, într-un reportaj al lui Ion Luca Caragiale, întâlnim o descriere a peisajului care se vede de la un balcon al „Hotelului Orient”: „Din balcon, seara mai ales, e o priveliște minunată; avea în față, spre dreapta, squarul, dominat de cupola Ateneului…”.
Și în artele plastice balconul și-a găsit locul și încă prin penelul unor pictori vestiți, cum ar fi Eduard Manet („Pe balcon”, 1868). La noi, Theodor Pallady este autorul pânzei „În balcon”. Și pictori din generațiile mai noi s-au lăsat inspirați de acest element arhitectonic căruia i-au conferit valori estetice reale: Florența Pretorian, Dumitru Macovei – „Vedere din balcon”, Szilagyi Zsolt – „Balcon cu flori”.
Dacă nu avem încă o „simfonie a balconului”, există o serie de piese de muzică ușoară care îl cântă cu sensibilitate, cum ar fi „Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă” de Petre Andreescu, interpretă de Titi Botez.
Legătura cu exteriorul
…este asigurată de balcon, de fapt, o prelungire a locuinței, o „pătrundere” în peisaj.
Într-adevăr, balconul are funcția de legătură cu exteriorul, cu peisajul, dând posibilitatea de a privi mediul exterior, orașul, „de sus”, de a-i admira perspectivele, mai apropiate sau mai îndepărtate. În același timp, el este un spațiu reprezentativ al casei, al locuitorilor săi, materializând nu numai starea lor materială și socială, ci și preferințele artistice. Arhitectura balconului a fost, de altfel, o preocupare constantă a specialiștilor care au propus soluții din cele mai ingenioase ce s-au înscris în evoluția acestui domeniu.
Există și alte elemente arhitectonice înrudite cu balconul, unele mai ample decât acesta, cum este veranda, o galerie exterioară sau terasă acoperită, închisă adesea cu pereți având numeroase ferestre. Este vorba, așadar, de o construcție mai amplă care poate acoperi o bună parte a fațadei clădirii.
O evoluție îndelungată
…a cunoscut balconul de-a lungul diferitelor etape ale istoriei arhitecturii.
În Europa, încă din Evul mediu, un prototip al „balconului” poate fi considerată „loggia” italienească, o galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită și deschisă către exterior printr-un șir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi..
Și în arhitectura tradițională românească, există elemente constructive apropiate de „balcon” sau „verandă”, aceasta ne însemnând că ele au fost „prototipuri”, ci doar că i-au influențat într-o anumită măsură evoluția. Este vorba de „pridvor” sau „cerdac”
Mai este de amintit faptul că acele construcții tradiționale din Oltenia, Muntenia, Argeș, „culele”, care, în partea lor superioară, erau înzestrate cu terase, mici balcoane destinate observării și apărării de pericolul unor atacuri, invazii, mai ales din partea turcilor.
Se pare că primul balcon în București a fost construit la 1827, din porunca boierului Constantin Bălăceanu, mare ban, pe Podul Mogoșoaiei, la o casă care nu s-a mai păstrat. O parte a boierimii a protestat la domnul Grigore Ghica pe motiv că această construcție ar umbri strada și ar…împiedica trecerea carelor, dar, în cele din urmă, domnul a aprobat construirea de balcoane, argumentând, pe drept cuvânt, că acesta „împodobește și înfrumusețează politia, după cum se văd în cele mai mari și frumoase politii ale Evropii …”
Arhitectura balconului
De la un moment dat, „balconul” și-a avut propria sa istorie, bineînțeles în cadrul aceleia a arhitecturii europene, dar și cu elemente originale, adesea influențate și de evoluțiile istoriei artelor.
De la sfârșitul secolului XIX, balcoanele au devenit un element arhitectural nelipsit din peisajul Capitalei. În afară de cele cu care erau înzestrate palatele, balcoanele au început să împodobească și noile construcții, inclusiv blocurile care apărut în această perioadă, contribuind ca Bucureștii, după opinia unor istorici ai arhitecturii, să devină un „Mic Paris”. S-a considerat că balcoanele aveau un rol funcțional, dar și decorativ, contribuind la conturarea personalității unei case. În afară de acelea din zidărie sau lemn, au cunoscut o mare răspândire balcoanele din metal: cele din fier turnat (1860 -1880) sau cele din fier forjat multe datând din anii 1860 -1880.
Cele mai frumoase piese se află (sau se găseau pentru că unele au dispărut la demolarea clădirilor sau la restaurarea lor) în zona Centrului istoric, pe străzile Lipscani, Șelari, Franceză, Bărăției, dar și pe Calea Moșilor.
Și unele dintre clădirile aflate pe arterele principale ale Bucureștilor au fost împodobite cu frumoase balcoane, cum sunt Bulevardul Elisabeta, Bulevardul Lascăr Catargi sau Calea Dorobanți într-o perioadă mai târzie.
Între altele, este de amintit balconul aflat pe clădirea la intersecția dintre Lispscani și Intrarea Șelari (fostul Han Elias-Patria), construit pe console elegant sculptate. Pe Intrarea Soarelui, se află un balcon de mari dimensiuni, unul din primele din București, datând de la 1874. Este de remarcat omogenitatea stilistică a balcoanelor de pe Strada Franceza.
În afară de ornamente specifice, de la motivele vegetale la acelea geometrice, balcoanele erau împodobite cu statui de mai mici dimensiuni, dar cu o anumită originalitate, cum sunt cele de pe clădirea Băncii Naționale.
Și perioada „Art Nouveau”, de la începutul secolului XX, a influențat mai ales ornamentica balcoanelor, conferindu-i un plus de fantezie și eleganță, iar stilul „Art Deco”, afirmat mai ales în perioada interbelică, și-avut aportul său, mai ales în ceea ce privește stabilirea unor proporții simple, echilibrare și folosirea temei floralale redată intr-o maniera geometrizantă.
O contribuție proprie poate fi considerată apariția balconului în stil neoromânesc mai ales în ceea ce privește ornamentica, inspirată de motive tradiționale, inclusiv de cele din arhitectura bisericească, un exemplu în acest sens fiind Vila Minovici.
Perioada postbelică, aceea a „blocurilor noi”, face să dispară, în bună măsură, preocuparea pentru aspectul și ornamentica balcoanelor, în afara unor rezolvări formale prezente mai ales în construcția „Casei poporului” și a unor blocuri din zona Centrului civic.
Balcoanele în istorie
Într-adevăr, nu odată în cursul desfășurării unor evenimente, balconul a constituit un spațiu de afirmare și pe plan politic, de comunicate în exterior a unor opinii, hotărâri cu o anumită influență asupra cursului unor evenimente, România nefăcând excepție.
Desemnarea balcoanelor ca „tribună politică” se justifică prin faptul că, în diferite momente ale istoriei moderne, înainte de apariția radioului și televiziunii (dar și după aceea) de aici erau comunicate mulțimii evenimente și hotărâri, iar aceasta avea ocazia să ia atitudine.
O asemenea „atitudine” a luat mulțimea adunată sub „balconul CC-ului” la 21 decembrie 1989, determinând fuga „cuplului prezidențal”. Nu trebuie uitat și rolul jucat de balconul de pe fațada Universității în cursul evenimentelor din primăvara anului 1990.
Se poate spune că sub aceste balcoane s-au petrecut unele dintre ultimele scene ale istoriei comunismului în România.
Mai sunt de așteptat și altele?