Organismul echilibrat al orașului și locuinței își are canale, spații de legătură nu numai pe orizontală, ci și pe verticală, concretizate în scări care asigură trecerea de la un nivel la altul. Ca și alte repere ale spațiului urban, scările îndeplinesc nu numai o funcție practică, ci și una estetică, integrându-se armonios în arhitectura străzii și locuinței.
Principalele categorii ale scărilor sunt:
– scările orașului care asigură legătura între diferite nivele ale acestuia;
– scările intrării, aflate în fața ușilor de acces;
– scările interioare între diferite nivele ale locuinței.
În religie, folclor, literatură
Scările, treptele se numără printre elementele cele mai frecvent prezente în diferite sfere culturale.
În religia ortodoxă, „scării” îi sunt atribuite diferite valori spirituale și morale.
„Scara dumnezeiescului urcuș” este un text atribuit Sfântului Ioan din Sinai pentru dobândirea virtuților și povățuirea credincioșilor în vederea unei existențe plăcute lui Dumnezeu. Această temă și-a găsit oglindirea plastică într-o categorii de icoane care reprezintă „Scara raiului”.
Motivul este prezent și în diferite precepte religioase: „Ascultarea este scara cea mai scurta către cer” (Sfântul Vasile cel Mare).
Și în cultura populară laică a diferitelor popoare, există reprezentării ale diferitelor „trepte”, vârste prin care trece omul de-a lungul existenței. O largă răspândire în diferite epoci a cunoscut-o imaginea „Scării vieții” care reprezintă vârstele prin care trece succesiv omul cu atributele lor.
În folclorul românesc există o serie de expresii și proverbe referitoare la scară, cu implicații morale: „A face scară la cer”; „Norocu-i ca o scară: unul când se suie, altul se coboară” ; „Este scară de suit, dar este și de coborât”.
Și în folclorul altor popoare există asemenea adagii: „Viața e ca o scară: unii urcă, alții coboară” (proverb bengalez); „Dacă vrei să urci o scară, trebuie să începi cu treapta de jos” (proverb indian).
Nu puține sunt personalitățile culturale și artistice care s-au exprimat despre „scară” în diferite contexte.
„Sufletul meu nu poate găsi o scară către Rai decât prin frumusețea pământului.”
(Michelangelo Buonarroti).
„Scara succesului nu este niciodată aglomerată pe treapta cea mai de sus.”
(Napoleon Hill, autor american)
„Poetul e omul care se cațără pe o scara la stele.” (Edith Wharton, scriitor american)
„Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina, sub pașii tăi care urcă, ele se vor înmulți la nesfârșit.” (Franz Kafka)
„Pe scara fără sfârșit a vremurilor, încet-încet trudește…” (Emil Racoviță)
„Scara prostiei trece prin toate capetele; privirile o scoboară.” (Marcel Blecher)
Treptele orașului
Deși oraș de câmpie, Bucureștii au destule diferențe de nivel, mici „coline”, ceea ce a făcut necesară construire unor scări care să permită accesul la nivelele superioare.
Asemenea trepte se găsesc în zona Dealului Patriarhiei, în zona Parcului Libertății, a Academiei Militare, dar și în alte părți ale orașului, dacă s-au păstrat, căci unele au dispărut, cum este aceea numită „Scăricica” Strada Pelerinilor din cartierul Uranus Izvor, pe care Henri Stahl o evoca la începutul secolului trecut ca „un pitoresc drum bolovănos”.
Desigur, cea mai „celebră” este aceea de pe Strada Xenofon din apropierea Parcului Carol ale cărei trepte au devenit o adevărată galerie de pictură reprezentând diferite monumente importante ale orașului, în cadrul proiectului socio-cultural „București la scară”, susținut de agenția Inițiative.
Trepte la intrare
Majoritatea palatelor Bucureștilor au în fața spațiilor de acces, a intrărilor scări unele dintre ale cu adevărat monumentale. Desigur, ele aveau un rol reprezentativ, menit să scoată în evidență frumusețea imobilului, dar și prestigiul proprietarului acestuia. Un exemplu elocvent este acela al Palatului Cantacuzino care, atât în corpul central, cât și în cel din spate, locuit o vreme de George Enescu, este prevăzut cu scări de acces impunătoare.
Cu o frumoasă scară este prevăzută și Casa Amiral Urseanu de pe Bulevardul Lacăr Catargiu, în curs de renovare.
S-au păstrat și treptele de acces la Casa Melik, cel mai vechi imobil locuit din București.
Dar și imobile mai modeste s-au integrat acestei „mode”, menite să le sporească frumusețea. Din păcate, unele dintre ele sunt, ca și casele respective, într-o avansată stare de degradare. Unele dintre ele au fost restaurate, cu respectarea mai mult sau mai puțin a aspectului lor inițial, cum sunt scările de acces la Casa Lespezeanu de pe Calea Griviței.
Scări interioare
Desigur, palatele Bucureștilor au fost prevăzute cu scări monumentale în interiorul lor, în zona de acces sau între diferitele sale nivele.
Între multele palate cu scări interioare cu reale calități arhitecturale, dar și artistice, se numără desigur Palatul Suțu, parcurse cu o anumită solemnitate de invitații la recepțiile vestite care aveau lor aici.
Dar și construcțiile de acest fel mai noi, cum este Palatul Regal, erau prevăzute cu scări monumentale, din marmură.
În ceea ce privește scările interioare din imobilele de locuit, ele au ridicat de-a lungul vremii o serie de probleme chiar în marile capitale ale lumii. Ca să ne referim doar la exemplul Londrei, este de menționat că extinderea orașului a făcut ca imobilele să fie tot mai înguste și abrupte, ceea ce a făcut ca ele să devină adevărate „capcane” pentru locatari. De aceea, mai ales în Perioada Victoriană au apărut o serie de reglementări, chiar legi, care stabileau înălțimea și mărimea treptelor.
Și în București, a fost necesar ca reședințele boierești, aristocratice, aparținând unor personalități, care aveau mai multe etaje, să fie prevăzute cu scări interioare. Unele dintre ale erau realizate din piatră cum sunt cele din Casa Maca, sediul Institutului de arheologie.
În perioade mai noi, scările interioare au fost făcute din lemn, cu o grijă deosebită pentru aspectul lor. Există câteva exemple celebre, cum sunt cele din Casa Take Ionescu sau Casa Vintilă Brătianu.
Din păcate, unele din aceste frumoase scări interioare rămân „ascunse” în interiorul unor vechi imobile (încă) nefolosite, cum este Casa Clinciu de pe Calea Plevnei, în așteptarea noilor proprietari care să manifeste grijă și față de asemenea părți de excepție ale anatomiei locuinței.
Scările continuă să aibă un important rol decorativ și în imobilele mai noi, astfel încât specialiștii și firmele care se ocupă cu restaurarea acestora recomandă păstrarea și recondiționarea lor ca o mărturie a istoriei arhitecturii și a mentalităților.