În accepțiunea tradițională, casa se afla în centrul unui spațiu mai larg, acela al gospodăriei, din care făceau parte curtea și grădina.
Tot în această tradiție, asemenea noțiuni s-au bucurat de oglindiri elocvente în folclor. În ceea ce o privește cea dintâi, este de amintit expresia sentimentală „a face curte”, care desemnează încercarea de apropiere de o persoană iubită.
Grădina este și ea prezentă în expresile și proverbele românești: „E plăcut ca o grădină”; „În cea mai frumoasă grădină găsești și buruieni”; „Mare e grădina Domnului, mică poarta raiului”.
Și în literatura universală pot fi întâlnite aprecieri elocvente cu trimitere la aspecte morale, cum este aceea a lui Henry Beston: „O grădină este oglinda unei minți”.
Cât despre artele plastice, aproape nu există mare pictor care să nu fi fost inspirat de grădină.
„Curtea, grădina” – „nevoie de acasă”
Una din cele dintâi descrieri datând din 1666 ale Bucureștilor aparținând lui Evlia Celebi (1611-1682) istoric, geograf, amintește și de casele orașului „înconjurate cu grădini frumoase și împodobite”.
Există și alte însemnări ale unor călători străini și imagini de epocă care ne arată un oraș „inundat” de verdeață, în care casele abia se ghicesc. Desigur, erau încă multe „maidane”, spații neconstruite, în care creșteau adevărate „crânguri”, dar, în același timp, aproape nu exista casă, de la palate la modestele locuințe din mahalale, care să nu își aibă propria grădină. Însuși Nicolae Iorga scria în ziarul său „Neamul Românesc”: „Curtea, grădina e pentru noi o nevoie, și anume o nevoie de acasă”. În același timp, marele savant atrăgea atenția că acest „tezaur verde” trebuie apărat.
Un tablou aproape idilic ne este zugrăvit în capitolul „Orașul grădină” al volumului datorat Graziellei Doicescu, „Captivantul București interbelic”: „Când te plimbai prin București, te uimea bogăția de verde care te înconjura peste tot. Erau copaci pe aproape toate străzile. În jurul copacilor, oamenii și municipalitatea aranjau mici grădinițe cu flori, iar când treceai pe lângă curți, aproape te amețeau diferitele parfumuri de flori. În curte, fiecare gospodar îngrijea o grădină cu flori.”
Iar în volumul său „Bucureștii sufletului”, Duduta Olian ne încredințează că „Pentru București și bucureșteni, curțile erau aproape la fel de importante ca și cladirile. Curțile, ca și interioarele caselor, oglindesc personalitatea locatarilor, poartă amprenta lor…”
De la mahala la Centru
Desigur aceste descrieri se referă mai ales la gospodăriile dinspre marginea orașului, cum se zicea de „mahala”, dar și multe dintre clădirile devenite de patrimoniu din zona centrală ne înfățișau tablou unor grădini, uneori de mari dimensiuni.
În același timp, în perioada de început a secolului XX, când a început construcția vilelor, a existat preocuparea de a fi înconjurate, pe cât posibil, de verdeață, grădini, uneori de dimensiuni apreciabile. În același timp, în București existau așa-numitele „case-grădină”, imobile acoperite aproape în întregime de vegetație.
Iar pentru perioada interbelică, Graziella Doicescu arată că atunci „Când a apărut moda bloc-haus-urilor, acestea căutau să-și păstreze, în față sau lateral, sau în spate, un spațiu pentru grădină. Era prea înrădăcinat obiceiul de a avea o grădiniță lângă casă.”
Grădinile palatelor
O imagine asupra felului în care arătau grădinile unor case în urmă cu câteva secole ne-o oferă aceea a Casei Melik cea mai veche locuință încă funțională a Bucreștilor.
La vremea construcției lor, a fost acordată o egală importanță nu numai palatelor, ci și grădinilor cu care erau înzestrate. Este cazul grădinii Palatului Cotroceni, a palatului Filipescu Brâncoveanu de pe Bulevardul Aviatorilor, probabil cea mai mare din București și a altora.
Și reședințele, casele aparținând unor personalități ale epocii au fost înzestrate cu grădini cu arbori seculari cum este cazul Casei Cesianu de pe Calea Victoriei.
Pentru o perioadă mai nouă este interesantă soarta grădinii de mari dimensiuni a Casei Minovici („Casa cu clopoței”) care inițial fusese destinată să fie livadă, dar s-a transformat în unul din cele mai frumoase spații verzi ale Bucureștilor.
Relicve verzi
Dar ce s-a întâmplat cu „casele cu grădină” construite în secolul XIX, unele și mai devreme ? Multe dintre ele mai conservă imaginea inițială, a unor spații verzi îngrijite, fiind vorba mai ales de vile. În cazul caselor, unele dintre ele de patrimoniu, degradarea imobilelor a fost însoțită și de aceea a spațiului din jur, astfel încât acestea au devenit adevărate „relicve verzi”, cu o vegetație „luxuriantă” care, în unele cazuri acoperă, ascund casele.
Grădinile dintre blocuri
În sfârșit, ultimele decenii ale secolului trecut, când au fost construite cartiere întregi de „blocuri noi”, au dus la apariția unui nou fenomen. Într-adevăr, locuitorii acestor blocuri, fie că proveneau din cartiere unde avuseseră grădini, fie din mediul rural, au încercat să aducă cu ei „tradițiile verzi”, plantând, în jurul blocurilor, mici grădinițe pe care le îngrijesc și le apără cu îndârjire.
Este cazul spre exemplu al cartierului Drumul Taberei care, mai ocolit de industrie, este una din zonele Bucureștilor, în care pot fi întâlnite cele mai multe asemenea „grădini dintre blocuri”. De fapt, „dușmanul” principal sunt locurile de parcare pentru mașini care uneori s-au extins abuziv și peste aceste spații.
O avertizare
…a fost formulată de presă, dar și de o serie de organizații care se ocupă cu „sănătatea” Bucureștilor, pornind de la un raport al Primăriei Generale a Capitalei, în care s-a arătat că fiecărui locuitor al capitalei îi revin mai puțin de 17 metri pătrați de spațiu verde, adică de trei ori mai puțin decât recomandă Organizația Mondială a Sănătății.
Un studiul mai arată că, în ultimii 19 ani, s-au făcut „nevăzuți” aproape 14 milioane de metri pătrați de vegetație, inclusiv din preajma locuințelor a căror demolare a dus și la dispariția grădinilor cu care erau înzestrate.
Cu alte cuvinte, multe din noile construcții riscă să distrugă „plămânii” orașului, între care se numără și grădiniule, constituind o agresiune la sănătatea bucureștenilor.
Este din nou cazul să ne amintim de avertizarea lui Nicolae Iorga după care acest „tezaur verde” al Bucureștilor trebuie păstrat. Dar câte din avertizările sale au fost luate în seamă de contemporani sau chiar de generațiile următoare?