Într-o țară în care sănătatea populației constituia una din cele mai acute probleme, medicina românească, aflată ea însăși într-o perioadă de restructurare, și-a făcut pe deplin datoria. S-au afirmat astfel medici care au deschis noi căi nu numai în ceea ce privește metodele de tratament, ci și organizarea sistemului de sănătate (de la spitale la învățământ), unii dintre afirmându-se și pe plan internațional.

În același timp, medici de vârf s-au afirmat și în viața socială, ca și în aceea politică, ceea ce va deveni o tradiție în România.

Nu se poate spune că erau, ca să folosim termenul din calendarul ortodox, „doctorii fără de arginți”, mijloacele materiale pe care le-au acumulat permițându-le să-și construiască reședințe, adevărate repere în arhitectura Bucureștilor de la sfârșitul secolului XIX și în prima parte a celui următor.

–         Casa „cu geamuri bombate”,  în care a locuit dr. Nicolae Constantin Paulescu, str. Radu Calomfirescu nr. 15, 1861

Constantin Paulescu (1869- 1931), medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a contribuit la descoperirea  hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină. Beneficiar inițial a fost prosperul negustor Petrache Dancovici, parlamentar. Unicul imobil din Bucuresti cu geamuri bombate, cu piese de interior  de valoare. Casa a fost deteriorată în urma unei explozii de gaze.

–         Casa dr. Turnescu, str. Dionisie Lupu nr. 37, 1893 – 1895

Nicolae N. Turnescu, primul decan al Facultății de Medicină din București. În momentul de față,  aici se află rectoratul Universității de medicină.

–         Casa dr. Petrini-Galati, str. Nicolae Filipescu nr. 31, sf. sec. XIX

Mihail Petrini-Galați,  promotor în domeniul dermato-venerologiei, primul profesor pe acest domeniu din România.

–         Casa doctor Istrati,  str. George Enescu nr. 13, sf. sec. XIX

Constantin I. Istrati (1850-1918), chimist, medic, membru titular (1899) și președinte al Academiei Române în perioada 1913 – 1916.

–         Casa Nanu-Muscel Lalu, Piața Romană nr.7, sf. sec. XIX

Ion Nanu-Muscel (1862-1938), profesor de semiologie și clinică medicală timp de 30 de ani la Universitatea de medicină din București, senator. Imobilul este realizat în stilul neoromantic, cu anumite influențe Art Nouveau. O vreme a adăpostit spații ale Academiei de Studii economice. În momentul de față, se află într-o stare avansată de degradare.

–         Casa doctor Buicliu, str. George Enescu nr. 11, sf. sec. XIX

Stefan Buicliu (1857-1918), profesor universitar la București, unul dintre fondatorii medicinei interne românești, medicul Curtii Regale pe vremea lui Carol I.

–         Casa Gerota, str.  Dimitrie Gerota  , 1901

Dimitrie Gerota (1867-1939), chirurg, radiolog, filantrop.

–         Muzeul Victor Babeș, Str. Andrei Mureșani nt. 14 A, sf. sec. XIX – prima jum. sec. XX.

Victor Babeș (1854 – 1926), bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893. În colaborare cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume prin care a pus bazele moderne ale acestei științe, fondatorul școlii românești de microbiologie. Casa a fost construita după planurile  arhitectilor Felgel si Mellinger. Muzeul a luat ființă în anul 1954 pe baza donației făcute de Mircea V. Babeș  Colecția evocă personalitatea marelui savant Victor Babeș.

–         Casa Dr. Dobrovici,  Bd. Catargiu Lascar nr. 40,  sf. sec. XIX – înc. sec. XX

Absolvent al Facultății de Medicină din Iași , dr. Dobrovici a parcurs prin concursuri întreaga ierarhie spitalicească.

–         Casa Slătineanu-Kretzulescu,  str. Iorga Nicolae nr. 5 -7 sf. sec. XIX

Nicolae Kretzulescu, medic, om politic.  Se pare că imobilul a fost construit inițial de tatăl lui Nicolae, Al. Krețulescu, la sf. sec. XVIII.

–         Casa doctor Ernest Juvara, str. Orlando nr. 12, sec. XX

Ernest Juvara (1870-1933), medic, inovator în tehnica chirurgicală și instrumentală. A fost profesor la Facultatea de Medicină din București.

–         Casa Gheorghe Petrescu, str. Toamnei nr. 83, înc. sec. XX

Gheorghe Petrescu, profesor de Fiziologi la Facultatea de Medicina.

–         Casa Dr. Gh. Nanu, str. Icoanei 50A,  înc. sec. XX

Dr. Gh. Nanu, chirurg, președinte al Societății Române de Chirurgie (1902-1904).

– Casa Dr Herescu   B-dul Dacia  52, 1911-1913

Petre Herescu, întemeietorul școlii românești de chirurgie renală. Casa a fost ridicată după planurile lui Grigore Cerchez si Alexandru Clave în stil romantic cu elemente neogotice.

–         Casa Ernest Juvara, str. Gina Patrichi, nr. 12, sec. XX

Ernest Juvara (1870-1933) Medic, inovator în tehnica chirurgicală și instrumentală, profesor universitar la Facultatea de Medicină din București. În această casă a locuit și actrița Gina Patrichi.

–         Casa farmacist Dumitru Stoenescu,  str. Vasile Lascar nr. 34, 1928

–         Casa Gheorghe Marinescu,  str. Danielopol Gheorghe 3 nr., 1937

Gheorghe Marinescu (1863-1938), medic neurolog,  profesor la Facultatea de Medicină din București, membru titular al Academiei Române, fondatorul Școlii românești de neurologie. Planurile casei aparțin arh. Jean Monda. Muzeul, deschis în 1954,  prezintă documente, fotografii, manuscrise, cărți, mobilier și tablouri referitoare la viața și activitatea profesorului.

–         Casa Florica Chihăescu, Șoseaua Kiseleff nr. 4 , sec. XX

Farmacistă. Construită în stil modernist, după planurile arhitectului Marcel Iancu. Adăpostește Ambasada Venezuelei.

–         Casa doctor Martinescu, str. Gina Patrichi nr. 11,  perioada interbelică. Vila, construită în perioada interbelică în stil neoromânesc, este realizată după planurile arhitectului I.D. Enescu

Fotografiile de actualitate aparțin autorului